Când apar colicii la bebeluși

Când apar colicii la bebeluși

Raluca Margean - Redactor

Termenul de ”colici” este folosit atunci când un bebeluș sănătos plânge în mod frecvent și prelungit, timp de mai multe ore pe zi, aparent fără motiv. Perioada când apar colicii la bebeluși poate fi deosebit de frustrantă pentru părinți, deoarece aceștia nu știu cauza suferinței nou-născutului și nici o mângâiere din partea lor nu pare să-i aducă bebelușului ușurare. Află toate informațiile despre colici ca să știi cum să depistezi simptomele și cum să îngrijești bebelușul în această perioadă dificilă.

Ce sunt și când apar colicii la bebeluși?

când apar colicii la bebeluși- bebeluș care plânge

Termenul de ”colici” se aplică oricărui sugar sănătos, bine hrănit, care plânge mai mult de 3 ore pe zi, mai mult de 3 zile pe săptămână, timp de mai mult de 3 săptămâni. De obicei, colicii apar la bebeluși în jurul vârstei de 2-3 săptămâni și scad în intensitate sau dispar în totalitate după vârsta de 3 - 4 luni. Unii experți sunt de părere că toți bebelușii au colici, dar diferențele de la bebeluș la bebeluș constau în gradul în care copilul plânge. Apariția colicilor nu este influențată de sex sau dacă bebelușul este alăptat la sân sau hrănit cu biberonul. De asemenea, copiii care au avut colici ca bebeluși nu prezintă nici o diferență de creștere sau dezvoltare față de cei care nu au avut colici. Datele statistice arată că cel puțin 20-25% din bebeluși prezintă colici și, chiar dacă bebelușii plâng foarte mult în perioada colicilor, acestea nu sunt nici periculoase, nici dăunătoare. Totuși, colicii adaugă un stres semnificativ la îngrijirea copilului de către părinți.

Care este principala cauză?

Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă pentru colici, dar unii specialiști afirmă că pot apărea datorită sistemului digestiv aflat în dezvoltare și a gazelor intestinale rezultate din prea mult aer înghițit o dată cu plânsul. Specialiștii mai includ și alte cauze precum: hormoni care provoacă dureri de stomac, reflux gastroesofagian, supersensibilitate sau suprastimulare prin lumină sau zgomot, un sistem nervos în curs de dezvoltare, sensibilitate la dieta mamei (pentru bebelușii alăptați) sau intoleranță la anumite proteine din laptele-formulă (pentru cei nealăptați). Supraalimentarea sugarului sau hrănirea prea rapidă poate fi, de asemenea, una din cauzele apariției colicilor sau faptul că nu sunt ajutați să râgâie după hrănire. Unii specialiști afirmă că sugarii ale căror mame au fumat în timpul sarcinii au riscul mai mare de a dezvolta colici decât alți bebeluși.

Care sunt cele mai cunoscute simptome?

La unii sugari, simptomele sunt ușoare, iar unii copii pot experimenta doar perioade de neliniște. De obicei, colicii ating apogeul la 6-8 săptămâni de la naștere și se încheie pentru 50% din cazuri în jurul a 3 luni și în 90% din cazuri până la vârsta de 9 luni. Iată care sunt cele mai comune simptome pentru colici la bebeluși: 

  1. Plâns intens. Plânsul este de obicei normal pentru bebeluși, însă atunci când aceștia sunt bine hrăniți, uscați și odihniți, dar continuă să plângă mai mult de 3 ore pe zi, mai mult de 3 zile pe săptămână și mai mult de 3 săptămâni, cel mai probabil colicile sunt de vină. Plânsul este adesea mai rău spre seară și este intens, ca și cum copilul ar avea dureri puternice. De cele mai multe ori, părinții nu pot face nimic să-i mângâie și să le ușureze durerea. Plânsul începe de obicei brusc și fără un motiv aparent și episoadele pot dura de la câteva minute până la perioade mult mai lungi.
  2. Poziția corpului încordată. Foarte mulți bebeluși își trag sau împing picioarele, își încordează mușchii abdominali, își încleștează pumnii și eliberează gaze. Unii bebeluși pot avea burtica tare sau umplută cu gaz.
  3. Somnul și hrănirea întrerupte. Atât somnul, cât și hrănirea pot fi întrerupte de episoade de plâns. Cu toate acestea, cantitatea de lapte pe care copilul o mănâncă în fiecare zi nu este redusă.

Tratamentul pentru colici

când apar colicii la bebeluși- mamă ce ține un nou născut în brațe

Stresul de a calma un copil care plânge aproape tot timpul îi determină uneori pe părinți să agite prea tare copilul, astfel încât să-i facă rău, din greșeală. Scuturarea prea tare a unui bebeluș poate provoca daune grave creierului și chiar moarte. Riscul acestor reacții necontrolate este mai mare dacă părinții nu au informații despre calmarea unui copil cu colici și nu au sprijinul necesar pentru îngrijirea unui astfel de copil. Nu există un tratament dovedit pentru colici, deoarece nu există o cauză clară. Multe dintre tratamente au ca scop doar reducerea intensității plânsului și eliminarea oricăror factori care l-ar putea înrăutăți.Ținerea copilului în brațe este unul dintre cele mai eficiente tratamente. Cu cât este ținut mai multe ore în brațe, chiar și atunci când plânge foarte tare, cu atât mai bine pentru bebeluș. Bebelușii cu colici trebuie să fie ținuți și mângâiați mai mult, ceea ce nu va duce la răsfățarea copilului, așa cum este de multe ori percepția generală eronată.

Pe lângă ținerea în brațe, poți încerca să-i pui o sticlă de apă caldă pe stomacul copilului, dar numai după ce te-ai asigurat că apa nu este fierbinte. De asemenea, mamele care alăptează pot reduce colicile asigurându-se că bebelușul primește suficientă hrană nutritivă. Așadar, asigură-te că un sân este terminat înainte de a-l oferi pe celălalt sau doar oferă-i doar un sân și așteaptă ca acesta să-l golească complet. E bine să ai grijă la ce mănânci și să ții un jurnal ca să vezi ce alimente îi creează colici bebelușului. Bebelușii alimentați cu sticlă pot avea o alergie sau o reacție la ingredientele din formula lor și de aceea poate fi necesar schimbarea laptelui. Alte măsuri pentru îngrijirea unui copil cu colici sunt: frecarea ușoară a stomacului copilului într-o direcție în sensul acelor de ceasornic (deoarece aceasta este direcția în care funcționează intestinele); așezarea bebelușului cu burta pe genunchi și deplasarea ușoară a picioarelor mamei pentru a masa zona abdominală. E important să ții bebelușul în sus cât mai des pentru a putea râgâi cât mai ușor. O plimbare cu căruciorul poate liniști copilul sau o baie călduță poate fi de asemenea, de folos.

Perioada când apar colicii la bebeluși este una extrem de dificilă, de aceea este important ca mama să aibă un ajutor în îngrijirea acestuia. Ai grijă să dormi atunci când bebelușul doarme și el, iar dacă plânsul lui te copleșește și nu mai știi ce să-i faci, este în regulă să-l lași un minut în pătuț ca să te liniștești si să-ți reamintești că este o perioadă care va trece. Nu brusca bebelușul, nu-l agita prea tare pentru că poate fi extrem de periculos pentru el.

Surse: americanpregnancy.org, medicalnewstoday.com, mayoclinic.org , webmd.com 

Surse foto: Unsplash

Articolul urmator
Hemoroizii la bebeluși. Cum îi recunoaștem, de ce apar și cum pot fi tratați?
Hemoroizii la bebeluși. Cum îi recunoaștem, de ce apar și cum pot fi tratați?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Oxiurii la copii: când, de ce apar și ce tratamente există
    Oxiurii la copii: când, de ce apar și ce tratamente există

    Oxiurii sunt frecvent întâlniți la copiii preșcolari și cei de vârstă școlară. Oxiurii sunt extrem de contagioși, astfel încât ei se transmit cu...

    Pete albe pe penis: de ce apar și când să ne îngrijorăm?
    Pete albe pe penis: de ce apar și când să ne îngrijorăm?

    Indiferent de partea corpului pe care apar, petele stârnesc adesea îngrijorare. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre o zonă sensibilă, precum este cea intimă,...

    Pete roșii pe piele la copii: de ce apar și cum le tratezi
    Pete roșii pe piele la copii: de ce apar și cum le tratezi

    Există multe motive pentru care apar pete roșii pe piele la copii. De cele mai multe ori, acestea nu reprezintă motive serioase de îngrijorare, însă pot ascunde si afecțiuni...

    Reacția unei mame când și-a văzut bebelușul postat pe pagina de „Bebeluși urâți” pe Instagram
    Reacția unei mame când și-a văzut bebelușul postat pe pagina de „Bebeluși urâți” pe Instagram

    O tânără din Marea Britanie a avut un șoc în momentul în care a văzut că o imagine cu bebelușul ei în vârstă de nouă luni a ajuns pe pagina de Instagram...

    Tuberculii lui Montgomery: ce sunt, cum și de ce apar?
    Tuberculii lui Montgomery: ce sunt, cum și de ce apar?

    Tuberculii lui Montgomery sunt glande mici care îndeplinesc roluri importante la fiecare femeie. Glandele lui Montgomery devin vizibile în timpul sarcinii, din cauza...

    Celule endocervicale prezente: ce înseamnă dacă apar în rezultatele Papanicolau?
    Celule endocervicale prezente: ce înseamnă dacă apar în rezultatele Papanicolau?

    Testul Papanicolau este o procedură medicală importantă, folosită pentru depistarea anormaliilor celulare la nivelul colului uterin. Una dintre observațiile frecvente care poate apărea...

    Soțul meu nu-mi mai permite să apar în sutien în fața fiului nostru adolescent
    Soțul meu nu-mi mai permite să apar în sutien în fața fiului nostru adolescent

    Linda, mamă a trei băieți de vârste diferite nu se mai poate afișa în fața băiatului cel mare îmbrăcată sumar, acest lucru fiindu-i impus de soțul ei. Intrigată...

    Dinți de lapte măcinați: de ce apar și ce trebuie să faci
    Dinți de lapte măcinați: de ce apar și ce trebuie să faci

    Dinții de lapte sunt cei care apar primii, începând cu vârsta de 6-7 luni. Erupția lor este treptată, până în jurul vârstei de 2 ani și jumătate. Pe...

    © 2024 Qbebe