Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Nimeni nu mi-a spus că penisul băiețelului meu poate să dispară

Poate părea o situație nu doar bizară, ci de-a dreptul absurdă, aceea ca într-o bună zi să descoperi că penisul copilului tău a dispărut. Există însă o explicație medicală pentru această situație pe care o vei descoperi alături de experiența trăită de o mamă și povestită în detaliu.

A dispărut penisul?

Când am rămas însărcinată cu primul copil am sperat că voi avea un băiat. Am crescut alături de trei surori și mi-am dorit tare mult un fiu. După ce am petrecut aproape un an în ipostaza de mamă de băiat, am realizat că nu știu nimic când vine vorba despre penisuri. Nimeni nu mi-a spus că fiul meu va avea o erecție la vârsta de 2 săptămâni și ca va fi capabil să își direcționeze jetul de urină în propriul ochi în timp ce îi schimbam scutecul. M-am văzut nevoită să învăț "instrucțiunile" cu care vine însoțită creșterea unui băiat, iar mamele de băieți știu la ce mă refer. Am aflat că în cazul lor nu există o perioadă bună sau proastă în care să se joace cu penisurile lor, să le arate oamenilor din jur sau să discute despre cum acesta s-a ridicat și nu mai vrea să revină la poziția normală.

Așadar, atunci când am rămas însărcinată cu cel de-al treilea copil și am descoperit că voi fi din nou mamă de băiat, m-am considerat expert în ceea ce privește subiectul penisurilor. Se pare că m-am înșelat.

După ce i-am făcut baie bebelușului meu grăsun de 3 luni într-o după-amiază de luni, l-am înfășurat într-un prosop și l-am dus în dormitor. Pe măsură ce am început să îi fac masaj cu loțiunea de bebeluș am observat ceva: penisul său dispăruse, iar în locul lui era ceva care semăna cu un buric.

Am înghețat preț de secundă, gândindu-mă că am luat-o razna, că din cauza privării de somn vederea îmi joacă feste. Ceilalți doi copii, în vârstă de 2 și 3 ani erau în bucătărie și s-au decis să exploreze sertarul cu condimente. Puteam auzi borcanele de condimente rostogolindu-se și știam că va mai dura doar câteva minute până când voi avea pulbere de scorțișoară și de usturoi în întreaga casă. Nu am știut de care problemă să mă ocup mai întâi: de faptul că penisul fiului meu a dispărut sau de încercarea de a organiza o demonstrație culinară live a celorlalți doi copii?

Am pus un scutec pe fiul meu și am zburat practic până în bucătărie. Poate îi era doar frig, iar căldura scutecului îi va încălzi zona inghinală și îl va determina să reapară...

Odată ce demonstrația culinară a fost stopată la timp am desfăcut scutecul să înțeleg dacă am vedenii. Dar în continuare penisul fiului meu nu se afla nicăieri în raza mea de vedere. 

penisul a disparut

Deși primul gând normal ar fi fost să îmi sun medicul pediatru, am decis să apelez la soțul meu, gândindu-mă că poate știe ce este de făcut. Până la urmă, are un penis de peste 30 de ani. Sigur i s-a întâmplat și lui așa ceva. Eram atât de nervoasă că nu m-a avertizat și pe mine despre această situație...

Dar telefonul meu nu a făcut decât să îi inducă o stare de panică. Ce? Asta nu se poate întâmâmpla! Mi-a zis el atunci când i-am împărtășit că penisul fiului nostru a dispărut. Nu înțeleg ce vrei să zici. S-a micșorat? Când l-am întrebat dacă i s-a întâmplat vreodată lui a răspuns clar: Nu, asta nu mi s-a întâmplat niciodată și nu cred că i s-a întâmplat vreodată cuiva.

Mai îngrijorată decât fusesem vreodată, am sunat la cabinetul medicului pediatru și cât timp mi s-a spus să aștept am verificat scutecul fiului meu de vreo 20 de ori. Când am spus medicului că penisul i-a dispărut și că arată ca un cerc concav mic nu a râs de mine. Totuși mi-a zis ce să fac: Are o mică pernă de grăsime în jurul penisului. Uneori când bebelușii au așa ceva, penisul lor se poate ascunde în interior și chiar dispare complet. Este ca un cap de broască țestoasă. Așază degetele pe fiecare parte a pernei de grăsime și apasă ușor.

Am făcut așa cum mi-a spus și am fost extrem de fericită de rezultat. Am strigat: da, avem un penis. Acesta a ieșit înapoi, ca dintr-o casetă din aceea cu surprize.
Penisul fiului meu a continuat să joace acest joc timp de mai mulți ani. Până în zilele noastre de fiecare dată când aflu că un prieten, un membru al familiei sau un om oarecare va avea un băiat, le spun că penisiul s-ar putea să dispară și le explic ce să facă dacă se întâmplă asta. Mi se pare normal să fie pregătiți pentru această situație.

Ce este un penis ascuns/îngropat

Un penis ascuns este un penis de mărime normală care se ascunde în perna de grăsime pubiană. Adeseori penisul poate fi expus trăgându-l ușor sau apăsând ușor pe perna de grăsime din jur. Este important de stabilit dacă penisul are o mărime normală raportat la vârstă, iar acest lucru va fi evaluat de medicul pediatru - poate exista și situația unui micropenis. Pentru a-l măsura medicul va întinde penisul și va porni măsurătoarea de la osul de bază până la vârf.

Situația dispare de la sine odată cu creșterea în vârstă și penisul poate fi expus trăgând ușor de el sau apăsând pe perna de grăsime din jur. Uneori este necesară intervenție chirurgicală pentru corectare; în orice caz, erecția, funcția urinară și socială sunt excelente. Nu există modalități de prevenire pentru penisul ascuns.

penisul a disparut

Există și un studiu desfășurat cu privire la penisul ascuns, publicat în 1999. Acesta este definit ca o afecțiune mai puțin comună datorată fixării precare a pielii de la baza penisului, cicatricilor rezultate în urma unei intervenții peniene sau obezității infantile. Afecțiunea variază în gravitate și sunt disponibile o serie de intervenții chirurgicale, precum eliminarea unei cicatrici anterioare, dezgolirea sau reconstrucția penisului, fixarea pielii și îndepărtarea grăsimii excesive suprapubiene. Rezultatele operatorii au fost relativ bune în cazul pacienților, cu excepția unuia care a avut grăsime suprapubiană excesivă și unul singur a prezentat în continuare penisul ascuns necesitând intervenții suplimentare. Etiologia acestei probleme medicale este variată și necesită o abordare chirurgicală flexibilă. 

În cazul în care și copilul tău se confruntă cu această problemă, nu te îngrijora și apelează la sfatul medicului. De cele mai multe ori se rezolvă spontan.

Surse: https://mom.me; www.drgreene.com; www.ncbi.nlm.nih.gov

Ești proaspătă mămică? 8 lucruri de care nimeni nu ți-a spus că vei avea nevoie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fractura de penis nu e mit. Pataniile unui barbat caruia i s-a rupt penisul cand facea sex
    Fractura de penis nu e mit. Pataniile unui barbat caruia i s-a rupt penisul cand facea sex

    Fractura de penis se poate intampla oricarui barbat, iar recuperarea nu este deloc usoara ori placuta. Si cine poate vorbi mai bine despre o fractura de penis decat un barbat care a trecut...

    OMS: Coronavirusul ar putea să nu dispară niciodată
    OMS: Coronavirusul ar putea să nu dispară niciodată

    Există peste 4.000.000 de cazuri confirmate de coronavirus în lume și aproape 300.000 de decese. Organizația Mondială a Sănătății a răspuns la întrebarea...

    O nouă provocare pe internet încurajează copiii să dispară pentru 2 zile
    O nouă provocare pe internet încurajează copiii să dispară pentru 2 zile

    Atenție, părinți! O nouă provocare în mediul online îi face pe copii și adolescenți să dispară pentru 48 de ore.

    Nimeni nu te poate pregăti pentru ceea ce te așteaptă după naștere
    Nimeni nu te poate pregăti pentru ceea ce te așteaptă după naștere

    Indiferent cât de multe cărți citești, cât de multe filme vizionezi sau cât de multe sfaturi primești de la familie și apropiați, nimeni, dar absolut nimeni nu te...

    Cum a fost posibil ca un bebeluș de 11 luni să dispară dintr-un spital din România
    Cum a fost posibil ca un bebeluș de 11 luni să dispară dintr-un spital din România

    Cazul misterios al dispariției unui bebeluș dintr-un spital din județul Vâlcea nu a fost încă rezolvat.

    I-am spus soțului meu că poate să se culce cu alte femei
    I-am spus soțului meu că poate să se culce cu alte femei

    Bănuiesc că v-ați dat seama, dacă ați citit primul meu articol, că nu sunt tocmai o persoană normală. Cel puțin nu după standardele societații noastre. Am crescut 4 băieți, deci...

    Cum să îți înveți băiatul să își curețe corect penisul
    Cum să îți înveți băiatul să își curețe corect penisul

    Deși este un subiect delicat, este foarte important să îți înveți copilul să își curețe corect penisul pentru a preveni instalarea iritațiilor și a infecțiilor...

    © 2019 Qbebe