Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”

 ”Te iubesc, draga mea.

Și te voi iubi mereu. Dar în ultima vreme am senzația că nu mai este de ajuns asta. Am senzația că am ajuns să ne iubim precum frații, monoton, cu respect, cu grijă unul pentru celălalt, dar fără nicio scânteie. Nu mai sunt scântei deloc, este ca și cum s-a stins un foc și acum ne uităm nu la scântei și flăcări, ci la o urmă de pământ ars și cenușă. Știu că te iubesc, dar vreau din nou să aprind focul. Și nu știu dacă mai pot să fac asta cu tine. Mă gândesc de multe ori dacă nu cumva cea mai bună soluție este divorțul. Acum, cât nu avem copii, cât suntem încă tineri și totul este mai simplu. Simt că un nou început pentru amândoi este ceea ce ne trebuie. Simt că am nevoie de o pagină goală pe care să scriu altă poveste. Mă simt bătrân, deși nu sunt. Nu pot spune că sunt nici nefericit, dar simt nevoia de aventuri, așa cum le găseam când eram mai tineri, când plecam fără griji prin lume, când ne simțeam liberi ca pasărea cerului și zburam îndrăgostiți week-end de week-end în alte locuri, cu buzunarul gol și sufletul plin. Nu mă mai regăsesc în iubirea dintre noi. Suntem tineri atâta timp cât ne simțim tineri, iar eu mă simt ca un bătrân de 80 de ani.

Vreau să fim tineri din nou!”

Scrisoarea este proaspătă, pentru că este scrisă pe hârtie reciclată și doar ce am cumpărat tocul acela de hârtie acum două săptămâni. Ca să înțelegeți, avem amândoi 32 de ani, ne-am cunoscut în liceu, suntem împreună din clasa aXI-a. Și, într-adevăr, în ultimii doi ani, de când cu pandemia, simțim amândoi că ne-am cam pierdut pe noi. Pentru că înainte călătoream extrem de mult. La modul că ne luam bilete de avion oriunde găseam ieftin, 10-15 euro biletul și fugeam câte 2 zile, în week-end, peste tot. Aproape că am văzut toată Italia într-un an. În alt an am bifat Germania. Și mie mi-e dor de acele zile, dar nu mă gândesc la divorț sau la a găsi pe altcineva. Cred că trebuie să muncim amândoi să ne revenim. Scrisoarea lui m-a îngrozit puțin pentru că nu m-am așteptat deloc la asta. Și acum nu știu ce să fac. Dacă îi spun că am citit-o, îmi este teamă că se va supăra pe mine. Dacă deschid eu discuția și îi spun că simt că ne-am pierdut, îmi este teamă să nu care cumva să deschid cutia Pandorei și să mă trezesc că are și alte refulări și chiar să ajungem la divorț. Chiar nu știu ce să fac...

Citește și:

• Scrisoare catre mama din parc care nu m-a judecat și mi-a iertat neglijența
• Dragul meu soț, citește scrisoarea pe care nu voi avea niciodată curaj să ți-o dau
• Scrisoare pentru tatăl copilului meu: „Te iert, chiar dacă ai ales să ne părăsești”