Am crescut cu frică și rușine din cauza tatălui meu, așa că nu l-am trecut pe invitația de nuntă. Încă mă gândesc cum o bătea pe mama, nu are ce căuta la nunta mea

Dintre toate pregătirile pe care le-am organizat pentru nuntă până acum, alegerea și redactarea invitațiilor pentru nuntă se numără printre cele mai grele.

Concret, când am ajuns la acel rând mic, aparent banal, „alături de nașii noștri și de părinții noștri”... am simțit un nod în gât și un gol în stomac.

M-am uitat la acel spațiu alb, și m-am gândit că nu pot scrie acolo numele bărbatului care m-a făcut.

Când propriul tată devine cel mai mare „dușman" al copilului tău! Fostul meu soț ne-a pus fiul în pericol în timp ce era beat criță

În dreptul tatălui nu e trecută liniuță pe certificatul meu de naștere, dar în realitate, am fost un mare „minus” în viața lui

M-a recunoscut pe certificatul de naștere, dar acum abia dacă mă recunoaște și îmi dă „Bună-ziua” pe stradă.

Mama s-a despărțit de el în primii mei ani de școală. Îmi amintesc și acum serile în care mama plângea, în care tăcea, în timp ce își ascundea urmele pe piele.

Avea pudră cumpărată de la magazinul chinezesc, un fard puternic de pleoape să acopere vânătăile și un ruj verde care pe buze se făcea roșu și mai acoperea buza spartă când pleca în sat la treabă ori la serviciu la oraș.

Tatăl meu biologic căzuse în patima alcoolului, își pierduse serviciul, era un om respectat în sat deoarece făcea aprovizionarea magazinelor din zonă cu marfă. Seara însă, când închidea ușa după el și lăsa geanta jos, devenea agresiv cu mama, cu mine mai puțin dar clar că nu aveam liniște în casă.

Mama nu a mai suportat. Ea ajunsese să țină casa, făcea naveta la o croitorie în orașul cel mai apropiat și când venea acasă cu banii de salariu, nu mai rămânea cu nimic.

Nici alocația mea nu apuca să o ia pentru că îl pândea tata pe poștaș la poartă. Picătura care a umplut paharul pentru mama? După un episod de violență, i-a lăsat o cicatrice pe care nu o va mai putea șterge niciodată!

Dar asta nu e tot! Într-o seară mama l-a rugat să mă cheme la masă, eu mă jucam la poartă cu mai mulți copii, printre care și un băiețel puțin mai mare decât noi.

El, băut ca de obicei m-a jignit în fața copiilor, la o vârstă atât de mică, spunând că sunt o „femeie ușoară” ca mama.

M-am despărțit de tatăl copilului meu și acum trăiesc un coșmar. Îmi trimite poze de pe linia de cale ferată și îmi spune că din cauza mea nu mai vrea să trăiască

Nu numai că nu l-am trecut pe invitație, nici nu l-am invitat la nunta mea

Tata nu a fost acolo la serbările mele, nu a venit să mă ia de la școală, nu a știut niciodată ce îmi place, ce visez, ce mă doare.

Am terminat un liceu, am stat la internat, nu a știut că am nevoie de o pereche de ciorapi, de o uniformă nouă, a căutat doar să se eschiveze și să nu plătească minimul de pensie alimentară stabilită de stat.

Mama m-a crescut cum a putut mulți ani și nu i-a fost ușor, știu asta. Dar ea n-a fugit, ci m-a iubit cu adevărat. A găsit pe cineva acum câțiva ani, un om blând și muncitor cu care a clădit o casă. Nu am judecat-o dar nici nu am putut să îi spun „tată” din prima.

Dar când am început să îi spun, am simțit că merită și că așa trebuie să fie un tată. Plus că relația dintre ei s-a consolidat și mai mult.

Pe invitația mea de nuntă nu apare numele tatălui biologic. Mi-a dat viață, dar nu m-a crescut, nu a fost alături de mine. Știu că voi fi condamnată de mulți, dar nu l-am invitat deși mă încearcă un sentiment de vinovăție pentru că nu mi-a fost ușor.

Dacă voi regreta pe viitor? Probabil, dar momentan mă gândesc cum să fac să fie bine și evenimentul să fie o reușită, nu un fiasco.