M-am despărțit de tatăl copilului meu și acum trăiesc un coșmar. Îmi trimite poze de pe linia de cale ferată și îmi spune că din cauza mea nu mai vrea să trăiască

După o relație de șase ani de zile și un înger de copil de patru ani, m-am trezit în postura de a mă despărți de el, cel care m-a supus și mă supune în continuare unor torturi emoționale și psihice inimaginabile.

Nu trebuie să primești o palmă și nici nu trebuie să aștepți un astfel de gest pentru a pune punct, fiindcă de cele mai multe ori, se poate dovedi fatal. Așadar, motivul despărțirii este alcoolul și ieșirile violente în urma consumului excesiv.

Recunosc, deși mă doare inima, că soțul meu este alcoolic. L-am dus la dezalcoolizare ca să-mi salvez căsnicia, sau ce a mai rămas din ea

Consumul lui de alcool ajunsese să depășească 5 litri de bere la zi. M-am îmbolnăvit de inimă!

Eu, 38 de ani, el 42, relația nu s-a terminat brusc, ci treptat. Zi după zi, bidon de 2,5 l de bere după bidon de 2,5 l de bere, sticlă de vodkă după sticlă de vodkă, jignire după jignire, am hotărât că este cazul să pun punct. Consumul de alcool ajunsese să depășească 5 litri de bere la zi. Liniștea este mai importantă, iar sănătatea psihică și emoțională stau la baza sănătății fizice.

După ce am căpătat o hipertensiune de toată frumusețea și am dezvoltat o urticarie pe baza stresului, greu de gestionat, am făcut pasul și m-am despărțit. S-a întâmplat chiar în ziua de Florii anul acesta.

Deși trebuia să se întâmple mult mai devreme, atunci când, la ultima ieșire nervoasă pe baza alcoolului m-a umilit în fața vecinilor, și-a spart telefonul, a strigat cât a putut de tare, înjurându-mă de oamenii dragi decedați (cât timp încă eram în doliu după mama mea), cu multe persoane strânse pe la geamurile apartamentelor în blocul în care am copilărit.

Partenerul meu mă tratează oribil de când a murit mama mea. Mă ceartă și mă jignește când mă aude plângând

Am tăcut atunci mai mult de rușine, dar și văzând copilul care se ascunde cu capul in pieptul meu în timp ce îl țineam în brațe și se uita la tatăl lui pe geam. Acum regret, pentru că era momentul ideal să chem poliția pentru un ordin de restricție.

După ce m-am despărțit, cumulând toate motivele: consumul de alcool, injurii, nopți pe care nu le-a petrecut acasă cu telefoanele închise, faptul că nu a fost alături de familie în ziua de Paște, faptul că nu a vrut niciodată să ne căsătorim legal, să-și schimbe domiciliul la locuința în care am stat împreună atâția ani și ne-am crescut copilul, acum vina îmi aparține exclusiv mie în cercurile de prieteni și apropiați ai lui.

Nu mă deranjează nici acest lucru, pentru că fiecare are parte lui de vină. Mă deranjează că mă pune să trăiesc atât eu, cât și copilul meu, un coșmar. El locuiește și muncește în alt oraș, cel natal, la casa părinților lui.

Are gospodărie, casă, animale, pământ, salariu frumușel, s-ar putea spune că are de toate, mai puțin bun simț... Și cu toate acestea, de când ne-am separat, nu vrea să accepte ideea și recurge la tot felul de tertipuri josnice prin care nu îmi face rău numai mie, ci mai ales copilului.

„O să mai ai pe conștiință!”

Ne urmărește, îl văd pe geam, plimbându-se prin spatele blocului inclusiv seara târziu, făcând gesturi cu mâinile și dând din cap frenetic, lucru care pe mine de multe ori mă sperie. Am zis să nu zădărnicesc legătura tată – copil, așa că am preferat să nu-l blochez pe rețelele sociale.

Doar că în loc să sune pe cameră și să vadă copilul, el preferă să trimită mesaje de amenințare, poze greu de digerat, videoclipuri care nu pot să lase pe nimeni rece.

Ce primesc din partea tatălui copilului meu? Clipuri filmate în gară, în care el stă pe o linie de cale ferată scriind: „tu m-ai făcut să fac asta! O să mai ai pe conștiință”. Bineînțeles că au trecut peste cinci săptămâni de atunci și nu s-a întâmplat nimic, dar pe moment te sperie.

Alt exemplu? O fotografie făcută în cimitir la o cruce necunoscută, pe care nu se mai cunoștea niciun scris și un mormânt neîngrijit cu mesajul: „aici o să ajung eu din cauza ta”. În mesaje fie îmi spune cât de mult mă iubește, după care la câteva minute scrie injurii sau chiar îmi cere despăgubiri pentru suferința pe care i-am provocat-o.

De când a decedat tatăl ei, pe soția mea nu o mai interesează de familia noastră. Stă doar cu mama ei iar eu cresc copilul cu ajutorul mamei mele

Își găsește tot felul de boli incurabile, îmi spune că are cancer, că va muri din cauza unui accident vascular sau că face infarct din cauza mea, când eu îi trimit poze cu tensiometrul care arată tensiunea 19 cu 12 și bătăile inimii 102, precum și cu tratamentul pe care îl iau zi de zi.

„O să las copilul și fără tată și fără mamă”

Îmi spune că trăiește pe drumuri, stă zile în șir, săptămâni în oraș, își cheltuie banii pe alcool (fiindcă niciodată nu vine treaz la copil, ci doar clătinându-se) sau pe diferite camere de hotel ori la pensiuni unde își petrece nopțile. Are un salariu mult mai mare decât al meu și se plânge constant că nu are bani și îmi cere să-l ajut cu mâncare.

Printre mesajele pe care mi le trimite se strecoară și câte o amenințare gravă: „sunt nebun! O să vezi ce o să fac eu! Nu o să rămână lucrurile așa! O să las copilul și fără tată și fără mamă”.

Ce este și mai grav? De fiecare dată încearcă să influențeze copilul, spunându-i ca eu sunt de vină pentru tot ce trăim. Îi spune că este vina mea că nu poate să se joace cu tati... În condițiile în care joaca lor presupunea câteva minute de înșirat mașinuțe pe podea, apoi fuga la bucătărie, la pahar.

Mesajul meu se adresează vouă, femeilor care treceți prin așa ceva și credeți fiecare vorbă pe care o spun. Vouă, femeilor care credeți că se va schimba ceva în relație și că băutura are leac. Vouă, celor care nu vreți ca numele vostru să apară în ziar.

Mă cutremură fiecare știe pe care o văd în ultimul timp cu femei împușcate, tunse, înjunghiate, bătute cu toporul, cu ciocanul, cu limba tăiată și știu că puterea unei femei în fața celei a unui bărbat este infimă.