Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

După ce am născut copilul, simt că mi-am împlinit scopul pe Pământ

Sunt mămică la 21 de ani și aș vrea să vă împărtășesc această binecuvântare.

Deși având multe probleme de sănătate, Dumnezeu mi-a dăruit un copil frumos și sănătos. La început când am aflat aceasta veste am plâns foarte mult pentru că îmi era frică, aveam multe emoții.

Dar după ce am născut copilul și acum mă simt cea mai fericită, împlinită și importantă.

Simt că mi-am îndeplinit scopul pe pământ.

Iar fetița mea  ... nu mai spun că face legea :). Ea este foarte inteligentă, asimilează orice o învăț. Din primele zile îi puneam mâna să mă țină de sân și pe biberon. 
Țin minte că în primele zile nu își făcuse nevoile fiziologice o zi și am intrat în panică.... până când doamna asistentă mi-a dat sfaturi ca să ia în greutate. Când îți vezi copilul fericit simți că nu mai ai nicio problemă.

Încurajez toate mămicile să nască copii și să nu se joace cu alte nebunii ce le trece prin cap. 
Copilul este o fericire care nu sărăcește pe om ci aduce o mare bogăție.

Țin să menționez că de când am născut fetiță mă descurc și mai bine financiar. Copilul este o sursă de putere, iar noi mamele trebuie să luptăm să trăim cât mai mult ca se bucure și ei de noi și să îi îndreptam pe calea cea mai bună.

Vă îmbrățișez pe toate, dragi mămicuțe!

concurs contributors qbebe

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe