Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Eu și soțul meu am luat o pauză de un an de la căsnicia noastră

Contributor ANONIM

Un an sabatic este acel an pe care, de obicei studenții îl iau ca o pauză de la studii. Ca să se bucure de viață, să descopere ce vor de la ea, de la ei, de la cei din jurul lor. 1 an sabatic a fost ceea ce a salvat căsnicia mea de la divorț. Nu am pornti cu ideea de an sabatic. Dar căsnicia noastră nu mai mergea. Și nu ne mai imțeam ca noi înșine de ani de zile. Relația noastră era cicatrizată de multe certuri, frustrări, răni emoționale. 

Ne-a fost extrem de greu să ne unim familiile. Am avut probleme financiare având o familie atât de mare. Am venit fiecare cu un bagaj emoțional greu din relațiile anterioare. Dragostea noastră puternică nu a fost îndeajuns după 10 ani de certuri și de cuvinte care nu ar fi trebuit spuse. 

Dar nu voiam să divorțăm

Știam că dacă ne-am reveni fiecare, căsnicia noastră ar fi excelentă. Asta este tot ce ne doream. Dar eram amândoi epuizați fizic și psihic. Și era clar că am fi ajuns să ne detestăm dacă am fi continuat așa. Așa că m-am mutat. La început copiii erau fericiți. Nu mai auzeau certuri. Pentru că nu mai eram unul lângă altul nu mai existau micile cerutir, replici acide, țipete. Gata! Dispăruseră! Toate acele motive insignifiante de ceartă care apăreau pentru că refuzam amândoi să discutăm despre lucrurile importante. Despre ele am reușit să vorbim abia la 6 luni din anul  nostru sabatic. Ne vedeam foarte rar, cu copiii pe undeva sau la cumpărături. 

În primele 3 luni eram furioasă. 

sot si sotie separati stand pe scaun

Mă simțeam vinovată că nu am încercat să repar relația și am abandonat lupta ca o lașă. Am început să citesc zeci de cărți pentru cupluri până când una m-a atins. Care spunea că singura modalitate de a schimba o relație de cuplu car enu funcționează este să te schimbi tu și mai ales modul în care reacționezi la celălalt. Așa că următoarele 3 luni am exersat asta. M-am schimbat eu. Am făcut mult sport, am acceptat că am fibromialgie și am început să iau tratamentul adecvat. Am putut apoi să dorm noaptea. Lipsa somnului, durerile nu mă lăsau să gândesc și eram mereu nervoasă. Am descoperit grădinăritul, am început să scriu iar. Am reluat activități pe care le abandonasem când m-am căsătorit. Pentru că eu credeam că trebuie să fiu mereu prezentă pentru soțul meu, iar pentru mine nu mai rămânea timp deloc. Așa că au apărut frustrările și senzația lipsei de apreciere. Dar vina era a mea. Așa cum era vina mea că mi-am îndepărtat prietenii. M-am reconectat cu ei în anul de pauză, dar și cu mine, cu ceea ce sunt.

Am încetat să mai fiu luna care orbitează în jurul soțului meu și am început să fiu propriul meu soare. 

După 6 luni am început să ne reconectăm. Ne era dorul unul de celălalt, dar nu într-un mod în care singurătatea ne-a îndreptat spre asta. Ne era dor de compania celuilalt pentru ceea ce aducea în relație celalălalt. Lucru pe care nu încercasem să îl descopăr înainte. Știam că numai el putea ducea în viața mea ceea ce aveam nevoie. Viața noastră de cuplu nu era perfectă, dar distanța ne-a ajutat să ne dăm seama că soluția nu era divorțul, ci comunicarea. 

Și am avut un fel de ședință de cuplu unde ne-am spus tot ce aveam pe suflet. Fără să ne înfuriem, pentru că toate mărunțișurile nu mai contau acum. Scopul ședinței nu era să ne scoatem ochii ci să ne vindecăm rănile. Am fost ciudat de calmă. Nu mai eram depresivă, furioasă, nu mai simțeam nevoie să mă apăr sau să atac. Eram dispusă să ascult și să înțeleg. Am continuat să stăm separați, să ne vedem de noi. Aveam 40 de ani și habar nu aveam ce voiam de la mine, de la viață. Dar am continuat să ne regăsim fiecare, dar separat. Iar acum, când anul de pauză se apropie de final, pot să văd cât suntem de schimbați amândoi. Acum el este mai empatic, știe să îți identifice emoțiile, să le înțeleagă pe ale mele.

Am înțeles amândoi că emoțiile nu sunt ca să fie vindecate, ci simțite.

M-am schimbat și eu, sunt mult mai răbdătoare cu sentimentele lui. Nu îmi mai cenzurez emoțiile ci le împart cu el, le discutăm. Am înțeles cât este de important să îmi acord și mie atenție și să pun nevoile mele pe primul loc, astfel încât să fiu cea mai bună variantă a mea pentru el. Acum abia aștept să ne regăsim, să ne mutăm iar împreună, să ne descoperim iar, variantele noastre schimbate. Să ne reîndrăgostim iar. Am rupt și interdependența dintre noi. Ne-am dat seama că nu murim dacă nu facem totul împreună. Că ne putem bucura de viețile noastre și împreună, dar și separat. Anul nostru de pauză ne-a ajutat să devenim mai buni ca să fim grozavi împreună. pentru că fundația unei relații de cuplu solide este să știi că te poți baza pe celălalt, să fie lângă tine, să te înțeleagă, să te accepte. Așa veți trăi fericiți până la adânci bătrâneți împreună. 

Text tradus și adaptat după My Husband And I Took A ‘Gap Year’ From Being Married de Michelle Elizabeth

Citește și:


Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2022 Qbebe