Tatăl meu a fost un Don Juan.
Chiar așa îi spuneam mereu când am mai crescut și făceam caternică de el, Don Juan de Ferentari. Acolo am crescut, într-o casă de 60 de metri pătrați, cu o curte minusculă și o pivniță uriașă unde tata își ținea comorile (băutura, mai precis) unde aveam interzis. Am fost numai noi doi de când mama s-a dus răpusă de cancer, când eu aveam numai 2 ani. El și cu bunica au avut grijă de mine. După ce mama a murit el a avut multe iubite, își făcuse în pivniță un mic cuib al iubirii, avea acolo un pat și rasteluri de sticle cu alcool, lumini ambientale, cearceafuri de mătase. Soția mea se amuza mereu că acolo e ”Camera lui roșie”, cu aluzie la cartea ”50 de umbre ale lui Grey”. Tatăl meu nu s-a dezmințit de rolul de Don Juan până la moarte, pentru că a murit ca în filme, în camera lui roșie în timp ce petrecea timp cu amanta.
Nu îmi povestea mare lucru despre asta. Niciodată nu dădea detalii. A ținut totul separat de mine și de bunica, iar când am crescut și bunica s-a dus și ea și eu eram deja major, îmi lăsa bani și pleca cu zilele de acasă. Mă suna să mă verifice, eram mereu atent la notele mele de la școală, nu îmi lipsea nimic. Avea o firmă de construcții care mergea foarte bine, era un bun manager și toți angajații îl iubeau. Avea carismă, arăta și a arătat foarte bine mereu, chiar și la 70 de ani. Eu i-am preluat firma pe când avea 60 de ani și am văzut că prin conturi apăreau niște ”donații” le spunea el, către trei persoane fizice diferite. Sumele nu erau mari, dar erau substanțiale. Mi-a spus că sunt familii sărace și că le ajută. Și că până moare el ar vrea să se vireze în continuare banii ăia, iar când moare să verific eu și să decid dacă mai continui. Am lăsat-o așa din respect pentru el, știind cât este de corect și atent cu banii.
Însă acum trei luni scena asta s-a întors la mine cu noi detalii neașteptate. Când tata a murit, am decis să opresc viramentul către cele trei conturi și să îmi fac timp să verific ce e cu ele. Nu am apucat să verific că după vreo două luni, într-o dimineață de sâmbătă, m-a sunat avocatul firmei să mă roage să ne vedem pentru că trebuie să îmi spună ceva extrem de important. Eram cu soția mea la cafea și tocmai puneam anunț de vânzare pentru casa tatei. Am crezut că vrea să vorbim despre documentele de succesiune, deși era destul de bizar să vină el la mine acasă. O oră mai târziu l-am văzut cum intră în curte cu 3 femei după el. M-am gândit automat că sunt cele trei persoane fizice cărora tata le vira bani, însă eram puțin surprins pentru că nu păreau persoane nevoiașe. Dimpotrivă. Am ieșit în terasă, pentru că ... pandemie și după privirea avocatului meu, pe care îl cunosc de când eram adolescent, mi-am dat seama că e groasă treaba.
Și așa mi-am cunoscut cele trei surori, una de 42 de ani, una de 40 și una de 38. Trei fiice ale tatălui meu cu trei femei diferite despre care eu nu aveam nici cea mai mică bănuială.
Ele știau de mine, știau și una de cealaltă. Și aveau instrucțiuni de la tata ca la moartea lui să îi contacteze avocatul. Toate trei aveau documente prin care atestau că sunt fiicele lui, toate trei i-au purtat numele de familie până la căsătorie, toate trei l-au iubit și respectat și au fost iubite și îngrijite de el. Mi-au spus că nu au venit la mine mai devreme pentru că așa le-a cerut el ca până moare să nu știu nimic. Acum, analizând totul, cred că îi era rușine să îmi spună adevărul. Cert este că cele trei surori (sună ca într-un basm de Petre Ispirescu) au vrut să mă cunoască și să mă anunțe personal că au dreptul la succesiune pe proprietățile tatei (o valoare destul de măricică, pentru că pe lângă casă el a investit mulți bani în terenuri pe numele lui). Suma totală se ridică la peste 500 de mii de euro. Și eu mă tot întrebam mereu de ce tot ia tata terenuri pe numele lui și nu prin firmă. Așa am aflat răspunsul. A plănuit totul de zeci de ani, astfel încât să lase copiilor lui suficient să nu se certe între ei și să le ofere un avantaj financiar major.
Am fost desigur șocat. Însă, dacă stau să mă gândesc bine, era de așteptat. A trecut o lună de când am aflat adevărul și, probabil că vă așteptați să fie totul cu scandal și nebunie. Însă nu. Surorile mele, cât am reușit să le cunosc, sunt grozave. Acum copiii mei au verișori cu care să se joace. Familia noastră, dintr-o dată, a devenit mai mare. Și eu abia aștept să aprofundăm relațiile dintre noi. Pentru că tata a fost un om grozav, chiar dacă nestatornic din punct de vedere al relațiilor și se vede asta în modul în care ne-a crescut pe toți. Banii sunt importanți, dar nu într-atât încât să ne facă să luptăm între noi pentru ei, pentru că sunt suficienți pentru toți și tind să cred că tata a luat decizia corectă de a nu-mi spune. Pentru că dacă mi-ar fi spus probabil că aș fi fost agresiv, aș fi reacționat diferit și nu aș fi văzut lucrurile așa cum sunt, de fapt. La moartea lui mi-a oferit moștenire o familie mare și frumoasă. Și îl iubesc pentru asta, îl iubesc și respect pentru că a știut să își asume rolul de tată cu responsabilitate. Nu consider că m-a mințit, ci pur și simplu mi-a ascuns adevărul pentru a nu-mi da viața peste cap. Cred că l-am aflat exact când trebuia, când aveam maturitatea necesară pentru a-l înțelege și accepta.
Revin cu un detaliu, că a citit soția ce am scris și îmi spune să scriu și de ce nu au venit surorile mele la înmormântarea tatălui meu. Că asta a fost prima întrebare pe care le-a pus-o ea lor. Se pare că tata le-a cerut asta. Chiar oficial, într-un document legal, care certifica succesiunea. Că dacă vor moștenirea nu trebuie să participe la înmormântare. Ceea ce nu e de mirare că el mi-a spus de multe ori, mai în glumă, mai în serios, că vrea să fie incinerat și să nu îi fac înmormântare. Nu l-am incinerat, dar nu i-am făcut nici vreo înmormântare spectaculoasă. Am fost doar eu, soția și 3 prieteni de-ai lui apropiați. Oricum asta mi-a demonstrat cât de strategic a gândit totul. Numai ca să nu mă rănească pe mine și ca să nu mă confrunte cât este în viață. Îl mai cert uneori în gând când trec pe lângă poza lui din living: ”Tată, personaj de telenovele ai mai fost! Ce-o fi fost în capul tău să nu îmi spui nimic?”. Dar îmi trece repede și când mă gândesc că week-endul viitor mă întâlnesc cu una dintre surori mi se umple sufletul de bucurie.
Citește și:
- Mama mea e furioasă pentru că nu vreau ca sora mea să moștenească o casă pe care eu o plătesc
- Toată copilăria mea i-am spus mamei mele ”soră” pentru ca soțul ei să nu știe că sunt fiul ei, de fapt
- Am leșinat când soția mea mi-a spus că nu sunt tatăl fetiței noastre de 10 ani
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
