De ce țipăm la copii chiar când promitem că nu o vom mai face: explicația psihologilor
Există o scenă care se repetă în mii de case în fiecare zi. Un copil varsă un pahar cu suc, refuză să se încalțe, răspunde obraznic sau face o criză de plâns exact când părintele este deja obosit. Vocea se ridică. Copilul începe să plângă. Iar câteva minute mai târziu apare vinovăția. „Iar am făcut-o. Iar am țipat. Și mi-am promis că nu voi mai face asta.”
Mulți părinți cred că problema este lipsa de răbdare. Psihologii spun însă că lucrurile sunt mult mai complexe. Țipetele nu apar, de regulă, din lipsă de iubire față de copil, ci din acumularea unor tensiuni emoționale pe care adultul nu mai reușește să le gestioneze în acel moment. În spatele unui țipăt se pot ascunde nopți nedormite, stres financiar, probleme în cuplu, presiune profesională, anxietate sau chiar răni emoționale vechi.
Paradoxul este că majoritatea părinților care țipă sunt exact cei care își doresc cel mai mult să nu o facă. Ei citesc despre parenting, ascultă podcasturi, încearcă să fie mai calmi și mai prezenți. Și totuși, în anumite momente, reacționează exact așa cum au jurat că nu vor reacționa niciodată. Specialiștii explică de ce se întâmplă acest lucru și cum poate fi întrerupt acest cerc al vinovăției.
Si tu tipi la copilul tau? Afla de ce nu functioneaza si ce sa faci
Când copilul nu este adevărata cauză a țipetelor
De multe ori, țipătul nu are legătură directă cu ceea ce a făcut copilul. Paharul vărsat, jucăria aruncată sau tema nefăcută sunt doar scânteia care aprinde un foc deja existent. Problema reală este adesea acumularea de stres pe care părintele o poartă de zile, săptămâni sau chiar luni.
Un adult care se simte copleșit poate ajunge să reacționeze disproporționat la un incident minor. Copilul vede doar explozia, însă în spatele ei se află griji financiare, termene limită la serviciu, lipsa sprijinului din partea partenerului sau epuizarea provocată de responsabilitățile zilnice.
Dr. Laura Markham, psiholog clinician și specialist în parenting, explică: „Țipatul este, de fapt, o criză de nervi a părintelui. Atunci când țipăm, nu îl ajutăm pe copil să învețe ceva. În acel moment ne descărcăm propria tensiune emoțională. Problema este că acest lucru afectează relația cu copilul și îl face mai puțin dispus să coopereze.”
Creierul obosit reacționează înainte să apuce să gândească
Mulți părinți observă că țipă mai ales seara, după o zi lungă. Nu este o coincidență. Atunci când suntem obosiți, capacitatea de autocontrol scade considerabil. Creierul caută soluții rapide și reacționează impulsiv.
Psihologii explică faptul că reglarea emoțională necesită energie. Cu cât suntem mai obosiți, cu atât ne este mai greu să ne oprim, să respirăm și să alegem un răspuns calm. În schimb, apare reacția automată.
Dr. Laura Markham spune: „Majoritatea părinților cred că și-ar păstra calmul dacă copilul s-ar comporta mai bine. În realitate, pacea interioară apare atunci când învățăm să ne gestionăm propriile emoții. Nu putem controla comportamentul copilului, dar putem controla modul în care răspundem.”
„Nu este suficient să îți promiți că nu vei mai țipa”. Explicația Uraniei Cremene despre cercul vinovăției în care intră mulți părinți
Mulți părinți cunosc foarte bine sentimentul care apare după un moment în care și-au pierdut răbdarea. După ce au ridicat vocea, după ce au reacționat mai dur decât și-ar fi dorit, apare vinovăția. Își văd copilul speriat, îl văd trist sau retras și își promit că nu vor mai repeta niciodată acel comportament. Cu toate acestea, în momentele următoare de stres, reacția apare din nou, iar cercul se reia.
Specialista în parenting Urania Cremene explică faptul că simpla promisiune de a nu mai țipa nu este suficientă pentru a schimba un comportament care s-a format în timp și care funcționează aproape automat. „Părinții de multe ori trăiesc un sentiment de vinovăție. De exemplu, am țipat la copil deși nu mi-am dorit să fac asta, l-am bruscat, copilul se uită înspăimântat de cum a reacționat mama sau tatăl, apoi adultul își promite să nu o mai facă. Totuși, nu are cum să-i reușească chestia asta, pentru că orice sistem trebuie înlocuit cu altul”.
Urania Cremene spune că schimbarea reală începe atunci când părintele învață efectiv o altă modalitate de a reacționa. „Atunci când îți propui să nu mai faci ceva, este doar primul pas. Se crează o gaură pe care ar trebui să o umpli cu un alt sistem, cu o altă metodă, iar asta se învață, trebuie să fie cineva lângă tine pentru a te ghida spre o altă metodă! Este un comportament inconștient, care ne face să reacționăm ca un arc de circumstanțe, trebuie să-l înlocuim cu un alt proces conștient care durează până devine inconștient, adică să îți iasă să nu mai țipi, pur și simplu.
Unora le iese mai devreme, altora, mai târziu. Este greu, dar până la urmă este o călătorie și ne ajută pe noi, de asta am spus că suntem cea mai bună variantă de părinți, pentru că astăzi suntem cine suntem. Cu cât evoluăm noi ca persoane devenim și părinți mai buni, nu se poate una fără alta”.
5 metode simple prin care să reziști impulsului de a țipa la copil
Repetăm fără să vrem ceea ce am trăit în copilărie
Una dintre cele mai dureroase descoperiri pentru mulți părinți este că ajung să folosească exact tonul și cuvintele pe care le urau când erau mici. Chiar dacă și-au promis că vor fi diferiți de părinții lor, în momentele de stres intens revin la modelele învățate în copilărie.
Creierul uman stochează aceste tipare foarte profund. Când suntem liniștiți, putem alege conștient alte comportamente. În schimb, atunci când suntem speriați, furioși sau epuizați, tindem să funcționăm pe pilot automat.
Dr. Becky Kennedy, psiholog clinician și fondatoarea platformei Good Inside, spune: „Atunci când copiii se comportă dificil, instinctul nostru este să îi corectăm, să îi certăm sau să ridicăm vocea. Dar comportamentul este doar suprafața. Copiii au nevoie să fie înțeleși înainte de a putea fi schimbați.”
Ce se întâmplă în creierul copilului atunci când țipăm
Mulți adulți cred că un copil ascultă mai bine dacă este speriat. Cercetările arată exact contrariul. În momentul în care un copil este țipat, creierul lui intră într-o stare de alarmă.
Sistemul nervos interpretează vocea ridicată ca pe un pericol. În acel moment, organismul activează reacția de luptă, fugă sau îngheț. Copilul nu mai este concentrat pe lecția pe care părintele încearcă să o transmită, ci pe propria supraviețuire emoțională.
Dr. Laura Markham explică: „Când copiii sunt speriați, intră în modul luptă sau fugi. Centrele de învățare ale creierului se închid. Copilul nu poate învăța atunci când țipi la el. Este întotdeauna mai eficient să intervii calm și cu compasiune.”
10 lucruri exprem de simple pe care să i le spui unul adolescent ca să se simtă iubit
Părinții nu au nevoie să fie perfecți
Una dintre cele mai mari surse de stres pentru mamele și tații de astăzi este presiunea perfecțiunii. Rețelele sociale sunt pline de imagini cu familii fericite, copii ascultători și părinți care par să aibă răbdare infinită.
În realitate, fiecare familie are momente dificile. Fiecare părinte greșește. Diferența nu este între părinții care țipă și cei care nu țipă niciodată, ci între cei care încearcă să repare relația și cei care ignoră impactul propriilor reacții.
Dr. Becky Kennedy explică: „Fiecare copil este bun în interiorul său, chiar și atunci când comportamentul lui este dificil. Rolul nostru nu este să ne concentrăm doar pe ceea ce vedem la suprafață, ci să înțelegem ce nevoie, ce emoție sau ce dificultate stă în spatele acelui comportament.”
Adevărul este că majoritatea părinților nu țipă pentru că nu își iubesc copiii. Țipă pentru că sunt obosiți, copleșiți, stresați și uneori lipsiți de sprijin. În spatele fiecărui „Nu mai pot!” se află adesea un adult care încearcă să facă față unor presiuni uriașe și care uită să aibă grijă și de el însuși.
Psihologii sunt de acord asupra unui lucru: schimbarea începe în momentul în care părintele încetează să se mai întrebe „Ce este în neregulă cu copilul meu?” și începe să se întrebe „Ce se întâmplă cu mine în acest moment?”. Uneori, răspunsul la această întrebare poate fi primul pas către mai puține țipete, mai multă înțelegere și o relație mai sănătoasă cu propriul copil.
Surse foto: unsplash.com, magnific.com, magnific.com
Surse articol: positiveparentingconnection.net, newyorker.com, parents.com
Urmareste-ne pe Google News
