Vă este cunoscut scenariul: voi țipând din răsputeri, în timp ce copiii vă privesc cu ochii mari și par să nu înțeleagă ce v-a apucat? Apoi, în timp ce vă simțiți cuprinși de remușcări, ei repetând exact același lucru care v-a scos din minți mai devreme? Cam așa stau lucrurile în realitate: copiii chiar nu înțeleg de ce urli și, de cele mai multe ori, își asumă să te audă din nou, dar să facă tot ce știu ei. Țipetele tale nu sunt o metodă prin care ei să conștientizeze că greșesc sau că te aduc la exasperare. Pur și simplu fac parte din arsenalul de ieșiri inexplicabile și iraționale, tipice adulților. Se poate întâmpla chiar ca unii mai mititei să te privească înlăcrimați și să-ți arunce: "Ești rea, mami!" Atunci stima față de tine însăți scade subit și te întrebi dacă nu ar trebui să mergi la terapie sau să-l duci pe cel mic la psiholog, ca să-i vindece traumele provocate de un astfel de părinte iresponsabil.
Dar, dacă vrei să știi, principala victimă ești chiar tu: tensiune ridicată, senzația că faci un atac cerebral, răgușeală și sentimente negative, convingerea că ești cel mai rău părinte din lume, iată ce-ți provoacă țipatul. De aceea, este vremea să folosești aceste cinci metode simple ca să reziști impulsului de a țipa la copil:
1. Respiră adânc și zi "Stop!" stării de furie
Pare dificil, dar nu este chiar așa de greu. De fapt, îți ia o singură secundă, pentru a te hotărî să oprești felul în care reacționezi și să abordezi lucrurile altfel. Când simți cum te ia valul, oprește-te, întoarce-te cu spatele și respiră profund de 5-10 ori. De câte ori expiri, lasă corpul și mintea să se relaxeze. Hotărârea este cea mai importantă: "De azi, voi respira în loc să țip." Nu trebuie să uiți de ea, nici să te abați de la această practică ușoară, oricât de mari ar fi provocările. Dacă simți că te ajută, ieși din aria minată și respiră lângă fereastră, de exemplu. Apoi întoarce-te și încearcă o abordare diferită. Explică-i copilului ce aștepți de la el și cum te afectează ce face. Folosește mesaje la persoana întâi, prin care să-ți arăți emoțiile și să-i evidențiezi consecințele, în loc să îi adresezi reproșuri. Evită generalizările și menționează comportamentul specific care ți-a provocat supărarea sau furia. Astfel, nu spune: "Mereu faci numai prostii și mă enervezi îngrozitor!" ci "Atunci când tu îl lovești pe fratele tău (sau orice alt comportament nedorit), eu mă simt întristată și îngrijorată (evită să spui furioasă, deși câteodată acesta este sentimentul dominant), pentru că mă doare să văd un copil lovit și mi-e teamă că vei avea probleme mai târziu cu agresivitatea și lumea va avea o părere proastă despre tine. În plus, pentru că sunt așa de supărată, nu ne vom mai juca în seara asta împreună, așa cum aveam de gând și mă văd nevoită să te trimit mai devreme la culcare.". Chiar dacă pare un întreg discurs, este mult mai eficient pe termen lung decât țipetele, acuzele și pedepsele. Îl arată copilului că tu nu te simți bine, îi demonstrează că nu-l repudiezi, ci ești îngrijorată pentru el și îi subliniază că orice hotărâre (să nu vă mai jucați împreună, să se culce mai devreme), este o consecință a faptelor sale, nu o decizie aleatorie. Faptul de a învăța o metodă de calmare și prezentarea clară a sentimentelor tale și motivelor pentru care iei anumite hotărâri își vor dovedi eficiența după o perioadă. Este nevoie însă de răbdare și repetarea ori de câte ori este necesar a acestor pași.2. Învață să ignori micile năzbâtii
Da, acesta este cel mai bun sfat de dezvoltare personală pe care îl poți primi. Și nu numai în cazul copiilor, ci al oricărei situații din viață. O atitudine mai relaxată, capacitatea de a trece cu vederea neajunsurile prea puțin semnificative și educarea felului în care reacționezi la stres te pot transforma într-o persoană mai fericită. Dezvoltă-ți capacitatea de a spune: "Și ce dacă?" atunci când camera copilului este vraiște sau cel mic se bălăcește în castron, în loc să mănânce. Sunt multe, foarte multe lucruri care pot fi ignorate sau privite cu blândețe. Desigur, nu este cazul atunci când este amenințată siguranța copilului sau el face o boacănă prea mare. Dar, în majoritatea situațiilor, este vorba de neajunsuri destul de mici, care vin pe un fond de iritare nejustificat de mare. O astfel de stare de nervi nu este determinată de fapta copilului în sine, ci de lucruri mai vechi, adunate, care uneori nici nu au legătură cu copiii. A învăța să-ți analizezi reacțiile și a putea să ignori este o artă care îți poate face viața mult mai lejeră, îți poate îmbunătăți relațiile și te transformă în părintele preferat al celor mici.
3. Avertizarea este mai eficientă decât țipatul
În loc să-ți pierzi cumpătul și să reacționezi necontrolat, dă-te doi pași înapoi și folosește arta avertizării. Spune-i copilului cu o voce calmă că nu aprobi comportamentul său și că veți discuta despre acest lucru mai târziu. În felul acesta, îi lași timp să-și revizuiască atitudinea, să anticipeze consecințele faptelor sale, iar, pe termen lung, să-și modifice comportamentul. Stabilește o consecință în caz că atitudinea copilului nu se schimbă, comunică-i în mod ferm ce ai de gând să faci și așteaptă un timp bine definit, pe care i l-ai spus și copilului. Apoi, treci pur și simplu la acțiune și pune în aplicare consecința promisă. Avertizarea te ajută și pe tine să te calmezi și să vezi lucrurile într-o altă lumină. În loc să țipi de pomană de nenumărate ori la copil să strângă jucăriile, îi poți spune: "Ai cinci minute să pui jucăriile la loc în cutii, pentru ca apoi să mergem la masă. Dacă nu le vei pune și voi fi obligată să le strâng eu, deși nu este responsabilitatea mea, în primul rând vom mânca mai târziu, în al doilea rând nu vei mai folosi jucăriile timp de trei zile." De regulă, atunci când consecința contează suficient pentru copil, avertizarea va pune lucrurile în mișcare, atâta timp cât ești consecventă și aplici regulile și consecințele pe care le declari.4. Prevenția este o metodă bună pentru a renunța la țipat
Vrei să-ți modelezi comportamentul și să renunți la acest obicei pe care îl consideri dăunător? Învață să-ți ușurezi situația. Observă elementele care-ți declanșează reacția necontrolată și anticipează că le vei întâlni în cale, dar vei decide să nu țipi. "Probabil că voi găsi casa întoarsă pe dos. Dar nu voi țipa!" A decide cu ceva vreme înainte ce vei face tu înseamnă a prelua controlul asupra propriului comportament. A vedea cu ochii minții eventualii triggeri, înainte ca ei să apară (jucării pe jos, haine aruncate, vase în chiuvetă, notă proastă la școală, etc), înseamnă să începi un fel de joc cu obstacole, în care tu anticipezi cu ce te confrunți și hotărăști să reacționezi "la rece", să-ți stăpânești emoțiile și să treci la acțiuni mai eficiente. În plus, înveți să elimini declanșatorii în mod voluntar. Întârzii mereu cu copilul la școală pentru că nu are ghiozdanul pregătit? Asta determină țipete? Atunci schimbă rutina, stabilește pregătirea ghiozdanului de cu seară. Când vii acasă găsești mereu vase murdare? Alte țipete? Instituie regula: "Fiecare își spală vasul după masă!" Încurajează-i și pe copii să preia această responsabilitate, chiar dacă ți se pare că nu o fac corect. Cu timpul vor învăța, totul depinde doar de fermitatea ta. Iar dacă numai tu îți speli vasul, numai tu vei mânca în farfurie curată. Nu te abate de la regulă!.5. Fă din comunicarea calmă un țel al întregii familii
https://www.todaysparent.com;https://www.parents.com; https://parentingfromtheheartblog.com; https://www.psychologytoday.com
Urmareste-ne pe Google News
