Educație stomatologică pentru părinți și copii: lecții învățate ca părinte

Sănătatea dentară a copiilor nu începe în cabinetul stomatologic - începe la prima linguriță de iaurt, la primul dințișor care apare, la prima periuță colorată cumpărată. Și responsabilitatea principală cade pe umerii noștri, ai părinților. 

Știu că nu e ușor, mai ales când ai deja o mie de lucruri de gestionat, dar partea bună e că educația stomatologică poate deveni un obicei natural în familie, nu încă ceva de bifat de pe listă.

Ce putem face noi ca părinți

Realitatea e simplă: copiii învață prin imitație. Poți să le ții prelegeri cât vrei despre importanța dinților sănătoși, dar dacă te văd sărind peste periajul de seară sau mâncând constant dulciuri, ghici ce vor face și ei? Exact.

Prima lecție de igienă dentară pe care o primește un copil vine din exemplul personal al părintelui. Când te speli pe dinți împreună cu micuțul tău, când îl lași să te vadă folosind ața dentară, când refuzi desertul în favoarea unui fruct - transmiți mesaje mult mai puternice decât orice explicație teoretică.

Igiena zilnică trebuie să devină un ritual nenegociabil, la fel ca îmbrăcatul sau masa. Periajul ar trebui să dureze cam două minute și jumătate, de două ori pe zi. Pare mult? La început da, dar odată ce devine rutină, copilul nu mai pune întrebări. Este pur și simplu ceea ce faci înainte de culcare și după micul dejun.

Un truc care a funcționat la mine: am transformat spălatul pe dinți într-un moment distractiv. Am început cu periuțe colorate cu personajele preferate, cu pasta de dinți cu gust de căpșuni (da, există și funcționează minunat), cu o clepsidra care să măsoare timpul de periaj sau cu melodii de două minute special pentru periaj. Nu trebuie să fie complicat - doar suficient de interesant încât copilul să nu mai vadă spălatul pe dinți ca pe o sarcină în plus.

Și hai să vorbim despre dulciuri, pentru că știu că aici e greu pentru oricare dintre noi. Nu e realist să interzicem complet zahărul - trăim în lumea reală, nu într-o utopie. Dar putem stabili limite clare: dulciuri doar după masa principală, nu între mese, și întotdeauna urmate de cel puțin o clătire cu apă. Problema nu e doar zahărul, ci cât de des ajunge pe dinți și cât timp rămâne acolo.

Despre dentist și de ce copilul meu nu (mai) plânge când mergem acolo

Percepția copilului nostru despre dentist se formează incredibil de devreme și, din păcate, se bazează adesea pe anxietățile noastre, ale adulților. Câți dintre noi nu avem amintiri neplăcute de la dentist din copilărie? Ei bine, avem șansa să nu transmitem această teamă mai departe.

Prima vizită la stomatolog ar trebui să aibă loc în jurul vârstei de un an sau după ce iese primul dințișor, spun medicii. Știu, pare foarte devreme, dar scopul primei vizite nu e neapărat un tratament, ci familiarizarea. Copilul trebuie să vadă că mediul acela e sigur, că persoana în halat alb e prietenoasă, că scaunul acela ciudat pe care te așezi nu e de temut.

Am comis și eu greșeala să amân prima vizită până când "a avut cu adevărat nevoie", iar când a avut într-adevăr nevoie, a fost mult mai dificil. Copilul nu cunoștea spațiul, nu avea încredere în medic, iar anxietatea mea se transmitea direct la el. 

Din acea experiență am învățat că vizitele preventive, cele în care copilul vine doar pentru un control și pleacă cu un zambet și poate un autocolant, construiesc fundația pentru o relație sănătoasă cu stomatologia.

Înainte de vizită, vorbește cu copilul despre ce se va întâmpla, dar fără detalii excesive care l-ar putea speria. "Doctorul se va uita la dințișorii tăi să vadă că sunt sănătoși" e suficient. Evită expresii precum "nu o să doară" sau "nu trebuie să îți fie frică" - acestea implantează fix ideea pe care vrei să o eviți.

Când durerea de dinți devine ceva mai serios

Pe lângă rutina zilnică, am descoperit cât de important e să fii atent la semnele care pot indica o problemă reală. Cariile rămân cea mai frecventă problemă dentară la copii, și asta în ciuda faptului că pot fi prevenite destul de ușor. Apar când bacteriile din gură transformă zahărul în acizi care atacă smalțul. 

Apoi mai e și sensibilitatea dentară. Dacă observi că micuțul tău se încruntă sau se plânge când mănâncă înghețată sau bea ceva rece, asta poate fi sensibilitate dentară. Uneori trece, alteori e semn că ceva nu e ok și trebuie verificat.

Abcesele dentare sunt mai rare, dar mult mai serioase. E practic o infecție la rădăcina dintelui sau în gingie și poate provoca durere intensă, umflături și febră. Dacă observi simptome care ar putea indica un abces dentar la copii, este important să consulți cât mai repede un specialist pentru sfaturi și tratament adecvat. 

Eu personal am avut o experiență foarte plăcută cu cei de la CISO Medical și vă recomand cu încredere să apelați la ei. Au reușit să transforme o situație stresantă într-una gestionabilă, tratând copilul cu răbdare și explicându-mi fiecare pas.

Mai sunt și alte semne care ar trebui să te pună pe gânduri: gingii care sângerează des, dinți care se mișcă când nu e momentul, pete ciudate pe dinți sau respirație urât mirositoare chiar dacă copilul se spală corect pe dinți.

Am învățat pe pielea mea că nu trebuie să fii medic ca să-ți dai seama când ceva nu merge bine. Instinctul de părinte plus puțină atenție sunt de obicei suficiente. Și când ai un dubiu, cel mai bine e să faci o vizită la dentist cât de curțnd - asta e regula mea acum.

În final

Educația stomatologică nu se termină când copilul nostru învață să se spele singur pe dinți. De fapt, acolo abia începe o nouă fază. Pe măsură ce copiii cresc, poate apărea și nevoia unui aparat dentar. E o etapă prin care trec mulți copii, și important e să o abordezi cu calm și să alegi un ortodont în care ai încredere.

Ca părinte, trebuie să rămâi informat și să îți actualizezi constant cunoștințele. 

Stomatologia preventivă e întotdeauna mai bună, mai ieftină și mai puțin stresantă decât cea curativă. Un control la șase luni costă mult mai puțin și durează mult mai puțin decât tratarea unei carii avansate. O igienizare profesională periodică poate previne probleme care ar putea deveni grave.

Și un lucru pe care îl exersez în continuare: să îl învăț pe copilul meu să își asume responsabilitatea pentru propria sănătate orală. Pe măsură ce crește, încerc să îi transfer treptat controlul ca să înțeleagă că dinții aceștia îi va avea toată viața.