Cyberbullying-ul nu lasă vânătăi, dar schimbă felul în care copilul se uită în oglindă

Problema este cu atât mai gravă cu cât, în multe cazuri, agresorii sunt necunoscuți sau chiar adulți, iar anonimatul internetului le oferă curajul de a spune lucruri pe care nu le-ar rosti niciodată față în față.

Mai mult decât atât, părinții află adesea prea târziu. Copiii ascund ceea ce li se întâmplă, de teamă, rușine sau din dorința de a nu pierde accesul la telefon care, paradoxal, este și locul unde sunt răniți, dar și singura lor conexiune socială.

“Dă BLOCK agresivității! Și glumele dor. Stop Cyberbullying!”: 5 din 10 copii au fost victime ale hărțuirii pe Internet

Cyberbullying-ul nu este „doar online”. Este o traumă reală

Cyberbullying-ul este definit ca un comportament repetat, menit să rănească, să umilească sau să sperie, folosind tehnologia prin rețele sociale, mesaje, jocuri online sau aplicații.

Specialiștii atrag atenția că impactul emoțional este la fel de puternic, dacă nu chiar mai intens decât în cazul bullying-ului clasic. Copiii afectați dezvoltă anxietate, depresie și chiar gânduri suicidare.

Unul dintre cele mai periculoase aspecte este faptul că nu există pauză. Spre deosebire de bullying-ul din școală, care se termină la finalul orelor, cyberbullying-ul continuă non-stop. Copilul nu mai are un loc sigur unde să se refugieze.

Copiii ascund ce li se întâmplă și suferă în tăcere

Unul dintre cele mai dureroase adevăruri este că mulți copii nu le spun părinților prin ce trec. Studiile arată că adolescenții preferă să vorbească cu prietenii și evită să apeleze la adulți.

Motivul este simplu: le este teamă că părinții le vor lua telefonul sau le vor limita accesul la internet. Pentru ei, asta înseamnă să fie izolați complet de lumea lor socială.

În plus, rușinea joacă un rol major. Copiii ajung să creadă că este vina lor, că „au făcut ceva greșit” sau că vor fi judecați. Astfel, aleg să tacă și să ducă singuri povara.

Utilizarea excesivă a internetului, informațiile false și cyberbullying-ul, principalele riscuri pentru copii

Rănile nu se văd, dar schimbă identitatea copilului

Cyberbullying-ul nu lasă urme fizice, dar afectează profund imaginea de sine. Copiii ajung să nu se mai recunoască, să se simtă insuficienți sau respinși.

Studiile arată că victimele cyberbullying-ului au o stimă de sine scăzută și tind să se retragă din activități sociale.

Pe termen lung, aceste experiențe pot influența modul în care copilul se percepe și relaționează cu ceilalți. Un mesaj repetat devine, în timp, o convingere despre sine.

Uneori, agresorii nu sunt cine crezi

Mulți părinți cred că agresorii sunt colegii de clasă. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate.

În mediul online, identitatea poate fi ascunsă sau falsificată. Aproximativ 40% dintre copii nu știu cine îi hărțuiește.

În unele cazuri, agresorii pot fi chiar adulți sau persoane din afara cercului social. Acest lucru face identificarea lor extrem de dificilă și crește sentimentul de nesiguranță al copilului.

Ajută-ți copilul să rămână în siguranță pe internet: sfaturi și riscuri în lumea virtuală

Semnele există, dar sunt ușor de ignorat

Cyberbullying-ul nu începe cu schimbări dramatice. De cele mai multe ori, semnele sunt subtile.

Copilul devine mai retras, evită conversațiile, își schimbă comportamentul sau devine iritabil. Poate începe să evite școala sau activitățile care înainte îi făceau plăcere.

Pentru un părinte, aceste schimbări pot părea „normale”. Dar, în realitate, pot ascunde o suferință profundă care are nevoie de atenție și intervenție.

Ce pot face părinții înainte ca lucrurile să scape de sub control

Specialiștii subliniază că prevenția începe cu relația dintre părinte și copil. Comunicarea deschisă este esențială.

Copiii trebuie să simtă că pot vorbi fără teamă de pedeapsă. Dacă primul instinct al părintelui este să interzică, copilul va învăța să ascundă.

În același timp, este important ca părinții să fie informați despre mediul online în care trăiesc copiii lor. Nu pentru a controla, ci pentru a înțelege.

Cyberbullying-ul nu este „doar o etapă” și nu este „o glumă”. Este o realitate care poate schimba profund un copil, fără ca nimeni să observe la timp. Iar cea mai mare greșeală pe care o putem face este să credem că nu ni se poate întâmpla nouă. Pentru că, uneori, copilul zâmbește în fața noastră și plânge în liniște, în spatele unui ecran.