Nu am reușit să am copiii mei, dar soarta mi-a adus în grijă șase copii

Nu am reușit să am copiii mei, dar soarta mi-a adus în grijă șase copii

Andreea Guică - Redactor

A încercat în numeroase rânduri să rămână gravidă, dar nu a reușit. Până când destinul i-a pus în brațe șase copii.

Beth, o femeie de peste hotare și-a dorit mereu copii. Atunci când ea și soțul ei, Gary, s-au decis să-și înceapă familia împreună, femeia a mărturisit că dorința ei este să aibă 7 copii. 

Cei doi au încercat mai mulți ani să conceapă un copil, însă nu au reușit. 

La vârsta de 31 de ani, după mai mulți ani de încercări inutile de a rămâne însărcinată, Beth s-a dus la medic pentru a investiga situația.

Mă gândeam că am probleme cu infertilitatea, sau că e un soi de blocaj temporar”, își amintește ea, potrivit Kidspot.

femeie la spital

Însă atunci când s-a dus la medic, a descoperit o problemă mult mai gravă. Se pare că femeia avea cancer uterin. 

O lună mai târziu de la aflarea diagnosticului, Beth a trecut prin operația de extirpare a uterului (histerectomie), aceasta fiind singura ei șansă de a rămâne în viață.

La început m-am împotrivit și le-am spus medicilor că eu îmi doresc copii. Însă mi-au spus că nu se poate. Că nici măcar nu mai am timp să-mi congelez ovulele, pentru că timpul trece în defavoarea mea.

Simțeam că am dat greș, ca soție, dar și ca femeie”, mărturisește Beth.

Un an mai târziu,în mai 2021, s-a întâmplat ceva neașteptat. Sora lui Beth, Alicia, a sunat-o și i-a spus că se va muta în altă țară timp de 3 luni și că îi va aduce pe cei 6 copii ai săi, să locuiască cu ea (cu Beth). Copiii aveau atunci între 4 și 13 ani.

familie care joaca boardgames pe podea

Dintr-o dată, Beth și Gary s-au trezit cu casa plină de copii. Deja își iubeau nepoții foarte mult, dar să fie cu ei în fiecare zi, era o cu totul altă experiență.

Cele 3 luni, pe care copiii trebuiau să le petreacă acasă la unchiul și mătușa lor, s-au prelungit pe o perioadă nedeterminată.

În prezent, cei 8 locuiesc împreună și sunt cât se poate de fericiți. Doi dintre copii chiar au rugat-o pe Beth să îi adopte permanent. Însă femeia spune că deocamdată își dorește să rămână la statutul de tutore legal, pentru ca cei mici să aibă o relație apropiată cu părinții lor adevărați. 

I-am învățat multe lucruri de când sunt la noi, de exemplu să înoate. Înainte nici măcar nu îndrăzneau să se bage în apă. 

Și ei ne-au învățat să fim mai uniți și ne-au redat bucuria pe care o așteptam de mult timp, aceea de a trăi într-o familie mare”, a mai spus mămica, la final.

Surse foto: www.istockphoto.com  www.pexels.com 

Surse articol: https://www.kidspot.com.au/news/i-cant-have-children-now-im-raising-six-kids-that-arent-mine/news-story/5e503f9712c1680bfea31269c83fc209 

Articolul urmator
Copiii mei se întorc întotdeauna cu păduchi acasă după ce merg la soacra mea...
Copiii mei se întorc întotdeauna cu păduchi acasă după ce merg la soacra mea...

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    A crezut că este însărcinată cu gemeni, dar a avut parte de o surpriză de proporții. A adus pe lume șase copii
    A crezut că este însărcinată cu gemeni, dar a avut parte de o surpriză de proporții. A adus pe lume șase copii

    După ani de zile de încercări de a avea un copil, un cuplu din Houston era pe punctul de a renunța la visul lor de a deveni părinți. Se gândeau inclusiv la varianta...

    Pentru 18 minute am fost mort, dar copiii mei m-au adus înapoi la viață
    Pentru 18 minute am fost mort, dar copiii mei m-au adus înapoi la viață

    Evenimente neașteptate, care te pun față în față cu moartea, pot surveni când te aștepți mai puțin. Printr-o grea încercare a trecut și un tată din Marea...

    Am refuzat să am grijă de cei șase copii ai surorii mele pentru că fură și sunt răutăcioși. Am procedat corect?
    Am refuzat să am grijă de cei șase copii ai surorii mele pentru că fură și sunt răutăcioși. Am procedat corect?

    ”Refuz să am grijă de copiii surorii mele pentru că mușcă, fură și mint”, scrie o femeie pe Reddit, supărată pentru că familia o judecă pentru refuzul ei de a avea...

    Declaratia șocantă a lui Ricky Martin: „Copiii mei sunt prea mici, dar sper să fie gay”
    Declaratia șocantă a lui Ricky Martin: „Copiii mei sunt prea mici, dar sper să fie gay”

    Ricky Martin stârnește controverse cu cea mai recentă declarație a sa. Într-un interviu în cadrul emisiunii „The Daily Show”, despre copiii lui, artistul a...

    Am cancer, dar ceva nu îmi dă voie și timp să mă gândesc la moarte: copiii mei
    Am cancer, dar ceva nu îmi dă voie și timp să mă gândesc la moarte: copiii mei

    Scriindu-vă poate veți înțelege că pe lângă aceasta boală crâncenă mai avem ceva ce nu se vindecă, ceva nu îmi dă voie și timp să mă gândesc la...

    Fiica biologică a răposatului meu soț m-a contactat, după decesul lui, dar eu vreau să o țin departe de copiii mei
    Fiica biologică a răposatului meu soț m-a contactat, după decesul lui, dar eu vreau să o țin departe de copiii mei

    Să gestionezi toate problemele din familie nu este deloc simplu, în special dacă ești părinte singur. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre mai mulți copii și...

    I s-a spus că va naște 7 copii, dar a adus pe lume 9. Faceți cunoștință cu mama eroină
    I s-a spus că va naște 7 copii, dar a adus pe lume 9. Faceți cunoștință cu mama eroină

    O femeie a născut 9 copii perfect sănătoși, spre surprinderea medicilor! Deși se aștepta să aducă pe lume 7 copii, proaspătă mămică a avut parte de surpriză vieții sale...

    Nu iau cina mereu cu copiii mei, dar asta nu înseamnă că nu sunt o mamă bună
    Nu iau cina mereu cu copiii mei, dar asta nu înseamnă că nu sunt o mamă bună

    Urmează să spun cu care sunt sigură că sunt de acord, în secret, mulți părinți: cinele în familie sunt supraevaluate, nesatisfăcătoare și inutile. Nu mereu, ce-i drept....

    © 2023 Qbebe