Specialiștii Nichiduta.ro îți oferă câteva idei inspirate de pus în aplicare atunci când ai fost invitat la aniversarea a doi ani a unui copil.
O tricicletă
Din moment ce capacitatea sa de a se mișca este destul de bună, să îi cumperi un articol sportiv ar fi ceva folositor pentru un copil a cărui dorință este cea de a explora lumea exterioară. Tricicleta este accesoriul perfect pentru a-i reda simțul de independență. Dincolo de asta, activitatea fizică îl va ajuta să își dezvolte masa musculară, iar extazul deplasării cu viteză mai mare decât mersul pe jos nu poate fi descris în cuvinte.
Caută un model stabil, sigur, cu scăunel ajustabil și suport pentru piciorușe, în caz că obosește.
Instrumente artistice
Primele desene, picturi, schițe și combinații de culori realizate de copii capătă o însemnătate aparte în timp și îi ajută pe aceștia să fie mai îndemânatici. Creioanele colorate, plastilina, acuarelele, alături de carioci sunt veritabile comori pentru pitici, dornici să se manifeste și să își exprime personalitatea.
Cărți cu povești
Acestea fac abstracție de vârstă, fiind mereu o alegere potrivită. Mereu se ivește câte o poveste nouă care va ține copilul cu sufletul la gură. Imaginile atractive care însoțesc textele îi fascinează pe cei mici și îi vor ajuta să înțeleagă mai bine mesajul. În același timp, vor învăța să dea corect paginile, iar aria de cunoștințe și vocabularul se vor extinde. Astfel, cărțile alese în funcție de vârsta sărbătoritului pot deveni jucăriile copiilor de 2 ani dintre cele mai interesante și dorite.
Seturile de construcții
Chiar dacă la această vârstă copiii sunt experți la dărâmarea figurilor, nu înseamnă că dorința de joc se stinge. Ba dimpotrivă, acesta va deveni și mai determinat să construiască turnuri cât mai înalte sau diverse alte forme.
Seturile de construcții contribuie semnificativ la dezvoltarea capacităților motrice (apucarea, ordonarea, aseazarea în teanc), blocurile de construcții numărându-se printre jucăriile recomandate copiilor de 2 ani. Totuși, piesele trebuie să fie suficient de mari pentru ca cel mic să nu le poată înghiți. Pe rând, micuțul poate fi ajutat de către unul dintre părinți să le sorteze în funcție de culoare, forme sau dimensiuni.
Jucării pentru nisip
De când în orașele din țară s-au construit sau modernizat o mulțime de spații de joacă unde copiii se pot distra în nisip, câteva accesorii destinate în acest sens sunt ideale pentru un copil care tocmai a împlinit 2 ani. Cu ajutorul câtorva ustensile din plastic poate să construiască regate, să ascundă comori, etc. Va avea șansa să creeze din nisip lumea pe care și-o imaginează. Un camion cu remorcă va încânta peste măsură copiii, întrucât aceștia nu se plictisesc să încarce și descarce marfa, la nesfârșit.
Un puzzle
Un puzzle este modalitatea cea mai la îndemână de a stimula mintea unui copil - provocându-l intelectual îl vei ajuta să își dezvolte gândirea și intuiția. În plus, paleta de culori relaxează și binedispune piticul dornic de cunoaștere. Chiar dacă la început va fi necesară intervenția părinților, treptat va deveni un maestru al reconstituirii imaginii.
În cazul în care sărbătorita este o fetiță, te va interesa să alegi unul dintre cărucioarele de păpuși găsite online . Vezi în acest sens ofertele magazinului Nichiduta.ro.