Terapia prin joacă pusă sub lupă: de ce este cea mai bună modalitate de a aborda copiii, conform specialiștilor

„Jocul este limba pe care vorbesc toți copiii”, spune psihoterapeutul Ernesto Lira de la Rosa, potrivit Insider.

Știm deja că cei mici învață și se dezvoltă prin joacă. Există mai multe tipuri de joc, fiecare cu rolul său.

Spre exemplu, jocul liber, neasistat, îl ajută pe copil să-și exploreze creativitatea, imaginația, făcând anumite scenarii, jocuri de rol cu dialog și așa mai departe.

În schimb, jocul asistat e diferit.

Terapia prin joc îl ajută pe cel mic să își exprime anumite emoții pe care nu și le poate exprima verbal și să treacă peste anumite traume din trecut.

În plus, cu ajutorul jucăriilor pe care le are la dispoziție, micuțul poate găsi soluții la probleme sau frustrările cu care se confruntă.

Această formă de terapie este potrivită pentru mai multe categorii de copii, inclusiv cei cu ADHD sau autism. 

Iată cum îi ajută terapia prin joc pe prichindei, conform specialiștilor:

• Să proceseze schimbări majore, ca divorțul părinților sau moartea cuiva drag;
• Să-și gestioneze emoțiile;
• Să-și dezvolte abilitățile sociale;
• Să-și gestioneze comportamentul, mai ales în cazul copiilor atipici (autism, ADHD);
• Să proceseze și să-și reintegreze traumele (abuz, violență);
• Să-și dezvolte capacitatea de reziliență;
• Să-și scadă agresivitatea;
• Să se pregătească mental pentru anumite evenimente din viitor, de care le este teamă (de ex, o operație).

Nu în ultimul rând, terapia prin joc ajută creierul copilului să se dezvolte într-un ritm normal și sănătos.

„În cazul unei traume puternice, creierul unui copil riscă să nu se mai dezvolte normal. Terapia prin joc adresează trauma și deci, ajută la funcționarea și dezvoltarea normală a creierului”, spune Gino Mortillaro, psihiatru care lucrează cu copii și adolescenți.

Există două categorii de terapie prin joc: 

1. Directivă - cea în care terapeutul intervine în joc și ghidează copilul, pentru a-l ajuta să atingă obiectivele terapeutice;
2. Nondirectivă - cea în care terapeutul nu intervine în jocul copilului și îl lasă pe el să ducă jocul unde dorește, punându-i anumite întrebări pe parcurs.

La începutul sesiunilor de terapie, terapeutul și copilul se joacă liber, pentru a se cunoaște. În tot acest timp, terapeutul culege date despre copil, îl observă, își notează care sunt jucăriile sale preferate și apoi începe să urmărească îndeplinirea obiectivelor terapeutice.

Un exemplu de obiectiv terapeutic poate fi „Îmi doresc să nu-mi mai fie teamă atunci când mă duc la școală”.

Pe parcursul terapiei, psihologul îi poate invita și pe părinți pentru a lua parte la joc, mai ales dacă există un conflict intrafamilial.

În încheiere, e important să amintim faptul că fiecare copil e diferit; deci parcursul în terapie al copilului tău nu are cum să fie ca parcursul verișorului, colegului sau vecinului lui. 

Experiența pe care copilul tău o va avea în terapie va fi unică și nu va semăna cu a nimănui. Ai răbdare și permite-i să-și urmeze ritmul său.