Respirația normală
Respirația pe nas comparativ cu cea pe gură conduce la efecte extrem de diferite asupra corpului. Modul în care funcționează o ființă umană nu implică respirația pe gură, ci pentru a produce sunete și a consuma alimente, în restul timpului gura păstrând o stare relaxată, dar închisă. Renumitul Hippocrate a observat în secolul 5 d.H că respirația reprezintă forța echilibrantă în menținerea sănătății mentale și fizice.
O respirație normală este una silențioasă, ritmică și lipsită de vreun efort. Iată care sunt pașii pe care îi presupune: aerul este inhalat prin nas în timp ce buzele sunt închise, diafragma trage aerul în plămânii umplându-i complet, apoi eliberează aerul permițând corpului să se oxigeneze. Atunci când organismul este complet oxigenat, sistemul nervos poate exista într-un stadiu parasimpatic, un stadiu relaxat necesar multor funcții corporale. O respirație normală susține o dezvoltare sănătoasă a feței ce se reflectă în modul de dezvoltare al structurilor faciale și al dinților copilului.
Respirația pe gură
Semne ale respirației pe gură: sforăit, apnee în somn, lipsa concentrării, alergii, probleme ale sinusurilor, îmbolnăviri cronice, amigdale și polipi măriți, cearcăne, aspect prelungit al feței.
Respirația pe gură apare de obicei ca răspuns la o obstrucție a căilor respiratorii, precum alergii, îmbolnăvire, amigdale sau polipi măriți sau sept deviat; uneori ajunge să reprezinte un obicei chiar după ce nu mai există obstrucția. Când respirația este realizată pe gură apar consecințe importante, începând de la unele deranjante și până la unele care au impact asupra calității vieții. Cele deranjante implică: buză superioară subțire, buze uscate cronic, dar și gură și dinți - ceea ce conduce la creșterea predispoziției pentru carii dentare. Consecințele grave implică: dinți crăpați, malocluzii, bruxism, durere la nivelul articulației temporo-mandibulare, mandibulă subdezvoltată și dezvoltare precară a feței. Mușcătura este de asemenea influențată, fiind prea profundă sau prea superficială. Atunci când gura rămâne deschisă pentru respirație, mușchii de la nivelul obrajilor devin încordați - aceștia aplică o forță externă pe maxilarul superior și inferior și se creează un efect de îngustare asupra arcadelor dentare și a feței. De asemenea, limba care în mod natural se odihnește în gură, ajunge să cadă în planșeul bucal - arcada superioară devine mai îngustă (nu mai există presiune laterală) și zona mediană a feței nu se va dezvolta normal deoarece nu împinge această parte. Copilul ajunge în final să aibă un aspect îngust al feței sau al zonei mediene a feței.
De asemenea, copiii care respiră pe gură își folosesc pentru a respira părțile greșite ale corpului - inițiază respirația în zona superioară a pieptului și nu în diafragmă. Deoarece corpul trebuie să imprime o cantitate mare de energie pentru a depărta coastele să inspire, respirația este îngreunată. Aerul umple doar porțiunea superioară a plămânilor și nu îndeplinește niciodată necesitățile complete ale corpului, apărând o senzație de oboseală persistentă. Drept urmare, copilul va respira de mai multe ori sau poate căsca des - în acest mod corpul reușește să preia o cantitate mare de aer sau să recupereze deficitul de oxigen.
Modul în care respiră efectiv este haotic, inconsecvent sau zgomotos și menține copilul într-o stare nervoasă simpatică - funcțiile organismului care necesită relaxare nu mai funcționează corespunzător: digestia, distribuția nutrimentelor, tiparele de somn și hormonale, creșterea, vindecarea, recuperarea în urma expunerii la factori stresori și toxicitate a mediului, acuitatea mentală, modulația stării de dispoziție etc.
Trebuie menționate și modificările de la nivelul întregului corp - pentru a compensa deficiențele cauzate de un tipar anormal de respirație, corpul dezvoltă o postură aplecată în față, ceea ce presupune un stres excesiv și pe termen lung asupra gâtului, umerilor și mușchilor cervicali, cauzând o încordare a gâtului cronică, precum și durere de cap și de umeri. Porțiunea inferioară a spatelui devine arcuită pentru a contrabalansa greutatea capului, conducând la slăbiciune sau durere la nivelul acestuia. Apoi, ajustarea corpului se continuă cu modificări ale genunchilor, șoldurilor, încheieturilor și picioarelor, precum și al organelor interne care depind de o anumită aliniere. Pot să apară rotații ale vertebrelor, pierderea curbării gâtului, poziție aplecată în față a capului, pelvis înclinat și mușchi ai gambei încordați.
Nu în ultimul rând este afectată și dezvoltarea în ansamblu a copilului - deoarece nu beneficiază de un aport suficient de oxigen acesta nu se odihnește bine noaptea, iar dimineața poate fi obosit sau poate întâmpina dificultăți în menținerea concentrării și atenției.
Studii despre impactul pe care îl are respirația pe gură
Există două studii care au fost publicate în Revista Americană de Ortodonție și Ortopedie Dentofacială care explică fenomenul: cercetătorii au blocat respirația nazală a unor maimuțe și acestea au fost forțate să se adapteze respirând pe gură - respectiv au avut dinți cariați, dezvoltare precară a mandibulei și a întregii fețe. De asemenea, a existat o îngustare a bărbiei, unghi drept mandibular mai profund și o creștere a unghiului goniac.
Conform unui studiu publicat în decembrie 2014 care a implicat 50 de copii cu vârsta între 6-12 ani ce au fost supuși unei examinări otolaringologice s-a observat prezența unor anomalii dentare și ale țesuturilor moi în cazul celor care respirau pe gură și prezentau hipertrofie adenoidiană (polipi măriți). Toți cei care respirau pe gură au prezentat o creștere semnificativă în înclinației incizorilor inferiori (dinții frontali), incompetență la nivelul buzei și profil facial convex, prezența adenoizilor accentuând convexitatea facială și profunzimea mentolabial sulcus (porțiunea proeminentă din bărbie). S-a concluzionat că deoarece obstrucția căilor respiratorii superioare reprezintă un obstacol pentru dezvoltarea normală dento-facială, acești copii necesită intervenție promptă înainte ca procesul de creștere să fie ireversibil. Se impune în cazul lor o cooperare între pedodont, ortodont și medic ORL pentru a reduce efectele nocive ale respirației pe gură asupra caracteristicilor faciale.
Reține că intervenția poate avea loc la orice vârstă, dar este ideal să aibă loc cât mai timpuriu.
Surse: www.ncbi.nlm.nih.gov; www.springfieldsmiledoctor.com; https://safbaby.com
Urmareste-ne pe Google News
