Ce este dispraxia și cum îți poate afecta copilul

Ce este dispraxia

Așa cum am menționat (pe scurt) mai sus, dispraxia este o tulburare de dezvoltare în care coordonarea oral-motrică a individului este afectată, mai precis motricitatea grosieră (ex: mersul, săritul), motricitatea fină (ex: folosirea foarfecelor, închisul nasturilor) și vorbirea (coordonarea limbii și a buzelor pentru a forma cuvinte).

Dispraxia mai este numită și tulburare de mișcare și este destul de comună în rândul copiilor, dar și a adulților. Culmea, chiar dacă este comună, se află încă sub semnul întrebării. Multe persoane, inclusv specialiști, nu diagnostichează această tulburare la timp sau, în unele cazuri, chiar deloc.

Dispraxia afectează capacitatea copilului de a scrie, de a vorbi, de a se juca și chiar de a-și purta singur de grijă (spre exemplu, are dificultăți în a se îmbrăca sau în a-și lega șireturile).

Copilul cu dispraxie poate părea mai încet, sau mai „stângaci” în mișcări decât alți copii.

Tipuri de dispraxie

Există două tipuri de dispraxie și anume:

• Dispraxia motorie, în care este afectată motricitatea și activități precum scrisul sau îmbrăcatul;
• Dispraxia orală, în care este afectată vorbirea (copilul nu poate coordona limba cu buzele și are dificultăți în a forma cuvinte).

Semne că cel mic suferă de dispraxie

Simptomele dispraxiei diferă în funcție vârstă, însă până să le notăm pe acestea, iată care sunt simptomele generale ale acestei tulburări:

• Nu-și poate menține echilibru;
• Are o poziție incorectă;
• Este obosit;
• Este „stângaci” (ex: scapă des lucruri din mână);
• Are dificultăți de vorbire (ex: cuvintele nu sunt clare);
• Lipsește coordonarea ochi-mână.

Semnele dispraxiei la bebeluș sau la copilul foarte mic se referă la o întârziere în următoarele:

• Statul în fund;
• Mersul de-a bușilea;
• Mersul în picioare;
• Folosirea oliței sau a toaletei;
• Vorbirea. 

Semnele dispraxiei la preșcolar se referă la dificultățile în următoarele situații:

• Motricitatea fină: legarea șireturilor, încheierea nasturilor, fermoarului, folosirea tacâmurilor, scrisul, jocul cu puzzle sau cu alte piese mici;
• Motricitatea grosieră: mersul, săritul, jocul cu mingea, apucarea obiectelor, îmbrăcatul, mersul pe bicicletă, folosirea scărilor;
• Dificultăți de concentrare;
• Scăparea obiectelor din mână, lovirea de diferite suprafețe, împiedicarea, căderea;
• Învățarea unor lucruri sau aptitudini noi (deși acești copii nu au întârziere mintală);
• Pare încet;
• Are probleme pe partea de socializare (nu inițiază jocuri și adesea refuză să participe la jocurile inițiate de alți copii).

Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament

Semnele dispraxiei la copilul școlar și/sau adolescent:

• Cele mai multe dintre semnele menționate mai sus se îmbunătățesc prea puțin sau chiar deloc;
• Evită sportul (atât la școală, cât și în timpul liber);
• Învață cel mai bine atunci în întâlnirile de tipul 1 la 1 și mai puțin în cele de grup (de exemplu în clasă);
• Scrie foarte încet;
• Urmărește instrucțiunile cu greu sau nu și le amintește;
• Nu este organizat;

Semnele dispraxiei la adulți:

• Postură incorectă;
• Dificultăți în coordonarea celor două părți ale corpului (stânga-dreapta);
• Tendința de a se împiedica sau de a se lovi de lucruri;
• Discursul nu este inteligibil întrutotul;
• Coordonare slabă ochi-mână;
• Dificultăți în a planifica sau a fi organizat;
• Lipsa ritmului (nu țin ritmul corect atunci când aud un sunet sau o melodie);
• Probleme de somn;
• Stimă de sine scăzută.

Cauzele care duc la apariția dispraxiei

Cercetătorii nu s-au pus încă de acord asupra cauzelor clare ale dispraxiei. Cea mai populară ipoteză este că neuronii motorii (cei responsabili de coordonarea mișcărilor fine și grosiere) nu se dezvoltă corect sau complet; iar această ipoteză a fost popularizată în urma mai multor studii, susțin specialiștii în dispraxie de la Universitatea Queen Mary din Londra. 

Atunci când neuronii și conexiunile dintre ei nu se formează corect, durează mai mult timp până ce creierul procesează informația. 

Cercetătorii de la o altă universitate din Anglia susțin că dispraxia este ereditară (probabil), întrucât „sunt implicate mai multe gene și cel mai probabil mai mulți membri ai familiei suferă de o formă sau alta a acestei tulburări”. 

În afară de cauzele ereditare, există și anumiți factori de risc care pot duce dispraxie și anume:

• Nașterea prematură (înainte de 37 de săptămâni);
• O greutate prea mică la naștere;
• Consumul de alcool sau de droguri în timpul sarcinii.

Cum se pune diagnosticul de dispraxie

Dacă bănuiești că al tău copil suferă de dispraxie, poți apela la medicul pediatru.

Altfel, diagnosticul de dispraxie poate fi pus și de un psiholog clinician (care are mai multe instrumente de măsurare pentru a verifica dacă există anumite arii pe care cel mic nu se dezvoltă așa cum ar trebui), de un specialist în educație sau chiar la un psihoterapeut ocupațional.

Cum se tratează dispraxia

Nu există un tratament care să vindece dispraxia, însă există mai multe tipuri de terapie care ajută la îmbunătățirea simptomelor. Le enumerăm mai jos.

Ergoterapia sau terapia ocupațională

Terapeutul ocupațional evaluează copilul atât acasă, cât și la școală și apoi stabilește care sunt obiectivele terapeutice. Acesta va ajuta copilul să-și dezvolte abilitățile necesare, specifice pentru activitățile zilnice pe care trebuie să le desfășoare.

Logopedia

Logopedia sau terapia de limbaj îl ajută pe cel mic să pronunțe cuvintele corect, dar și să aibă o dicție și mai ales o înțelegere și o exprimare corectă a limbajului.

Când și cum ne dăm seama că trebuie să mergem cu cel mic la logoped?

Terapia cu cai

Într-un studiu publicat în Journal of Alternative and Complementary Medicine s-a evaluat efectul terapiei cu cai asupra copiilor diagnosticați cu dispraxie, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani.

Copiii au participat la 6 ședințe de terapie cu o durată de 30 de minute fiecare, iar rezultatele au arătat îmbunătățiri în ceea ce privește motricitatea grosieră, dar și în starea de bine.

Jocul activ

Jocul activ implică orice activitate fizică (în interior sau în aer liber). Știți deja că jocul este o modalitate prin care copilul învață despre ei și despre mediul înconjurător, iar în cazul jocurilor active se dezvoltă și motricitatea. 

Sperăm că ți-a fost util articolul și că ai o idee mai clară despre ce înseamnă dispraxia.