Chiar dacă lucrurile nu stau așa cum v-ați fi dorit, o atitudine plină de respect, calmul și exprimarea clară a intențiilor vă pot ajuta să luați cea mai bună decizie pentru fiecare dintre voi.
Surse: bustle.com, finding-the-truth-in-love.com, flourishtogether.com, freeandconnected.com, mindbodygreen.com, scarymommy.com, womenshealthmag.com
Sursă poză principală: istockphoto.com

Nu mai există conexiune
Unul dintre cele mai importante semne care îți arată că ești într-o relație de cuplu nefericită este dat de absența conexiunii dintre parteneri. Fie că ai impresia că, deși vă aflați în aceeași încăpere, este ca și cum ai fi singură, fie că încerci să stai de vorbă și partenerul tău îți întoarce spatele, fii sigură că lipsa conectării dintre voi este deja prezentă. Aceasta poate fi la nivel fizic sau emoțional sau la ambele niveluri. În această situație, veți simți că nu mai puteți sta de vorbă, nu mai aveți încredere unul în celălalt și nu mai poate fi vorba de sentimentul de stabilitate, de siguranță.
Printre indiciile care dovedesc lipsa conexiunii dintre voi se numără:
- Furia, frustrările
- Atitudinea defensivă
- Tăcerea instaurată între voi
- Sarcasmul, tendința de a-l umili pe celălalt partener, de a adresa vorbe urâte
- O atitudine critică exagerată
- Faptul că, în încercarea de a vă evita unul pe altul, vă implicați în diverse activități pentru a nu sta împreună, pentru a nu avea răgazul să stați de vorbă

Tăcerea va domina relația voastră
Indiferent dacă tu ești cea care nu mai este dornică de comunicare, indiferent dacă partenerul tău alege să tacă, instalarea tăcerii între voi este un semn clar că ești într-o relație de cuplu nefericită. Din această cauză va fi tot mai greu să discutați, în special pe teme serioase, iar unul dintre voi o să ajungă să se simtă frustrat, lipsit de speranță și neajutorat.
Tăcerea survine de obicei după un conflict, când niciunul din voi nu are inițiativa de a sta de vorbă despre ceea ce s-a întâmplat, având impresia că poate așa lucrurile se vor așeza. Psihologii consideră că o asemenea atitudine poate dezvălui lipsa dorinței de a îmbunătăți relația, că nu vă mai pasă unul de altul. În același timp, aceștia spun că tăcerea este la fel de periculoasă precum sunt și certurile intense.
O soluție pentru a încerca să depășiți această situație ar fi, de exemplu, ca fiecare dintre voi să vă notați mai întâi gândurile pe care le aveți pentru a putea să discutați cu mai mult calm, nu când sunteți nervoși. După aceea veți face eforturi pentru a veni fiecare cu idei constructive, care să poată diminua tensiunile.

Prea multe critici
Criticismul este un atac la adresa caracterului unuia dintre parteneri. Spre exemplu, dacă unul dintre parteneri îi spune celuilalt că este leneș, înseamnă că se aduce o critică. Dar dacă se atrage atenția asupra unui anumit aspect, asupra unui anumit comportament, este un demers diferit de critică.
În momentul în care criticile intervin permanent, vor apărea furia, nemulțumirile, stările de anxietate, dorința de închidere în sine. De asemenea, obișnuința de a critica este o dovadă a faptului că dragostea, afecțiunea, au fost înlocuite de dorința de a judeca, de a umili, de a face de rușine. Experții în relația de cuplu văd prezența constantă a criticilor drept un semn evident de slăbire a relației, de lipsă de compasiune și drept una dintre principalele cauze pentru o relație de cuplu nefericită.

Atitudinea defensivă
Este o altă dovadă că te afli într-o relație nefericită, fiind o consecință directă a criticilor. Totodată, atitudinea defensivă apare când unul dintre parteneri refuză să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale și are tendința mai degrabă de a-l învinui pe celălalt pentru acestea. Dacă intervine o atitudine defensivă în mod constant, înseamnă că partenerii nu reușesc să comunice bine. Uneori, chiar și simplele constatări sau adresarea de întrebări pot declanșa atitudinea defensivă. De pildă, în cazul în care unul dintre parteneri îi amintește celuilalt că are de făcut o anumită treabă, celălalt poate deveni defensiv: „Tocmai am spus că urma să mă apuc de....Nu e nevoie să îmi amintești.”
Când stai permanent de vorbă cu cineva care neagă, cu care nu poți să cazi de acord, este ca și cum te-ai „lovi de un zid” permanent, frustrările fiind inevitabile și favorizând slăbirea relației.