Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

7 lucruri pe care numai bărbații îndrăgostiți le vor face în dormitor

Fiecare dintre noi își dorește să aibă alături un partener care să ne facă să ne simțim împlinite din toate punctele de vedere. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este esențial ca un bărbat să ne iubească. Din acest punct de vedere, așa cum vom afla și din articolul de mai jos, este cazul să aflăm și cum se comportă al nostru partener în intimitate, în dormitor. Dacă este îndrăgostit cu adevărat de noi și își dorește o relație serioasă, de durată, va adopta oricare dintre comportamentele de mai jos.

Un bărbat îndrăgostit este receptiv la dorințele tale

Când vă aflați în dormitor, un bărbat care este îndrăgostit va încerca să testeze tot felul de gesturi de tandrețe ca să-și dea seama ce îți dorești cu adevărat. Astfel, nu va trebui să te miri dacă are momente când te sărută, după care te mângâie cu pasiune sau te strânge cu putere în brațe. Acestea nu sunt altceva decât dovezi ale faptului că este interesat de tine, că te dorește, că vrea să te cunoască în profunzime.
Când ai lângă tine un asemenea partener, ia în calcul că acesta nu își dorește o simplă aventură, ci așteaptă și el o relație de durată.

Partener ce isi saruta partenera pe gat

Bărbații îndrăgostiți își sărută mult partenera

Sărutul este ceva foarte intim și, când un bărbat va face acest gest adesea, înseamnă că trebuie să-ți faci mari așteptări. În esență, bărbații au obiceiul de a face demers și în public, dorind să arate că legătura cu partenera este ceva important. De altfel, uneori ei se abțin foarte greu de la acest gest și nu este de mirare să te copleșească oriunde cu sărutări.
Dar când un bărbat te acoperă cu sărutări peste tot când vă aflați în cele mai intime momente, în dormitor, poți să te gândești că își dorește fiecare părticică a corpului tău și că te iubește.
Așa că, dacă partenerul tău pare că nu se mai oprește din sărutat, este cu siguranță îndrăgostit. Nu-ți rămâne decât să te bucuri pe deplin, cu atât mai mult cu cât ai șansa să simți și tu o și mai mare plăcere în a-l avea alături (se spune că buzele sunt de 100 de ori mai sensibile decât degetele atunci când sunt atinse), iar săruturile pasionale pot arde până la 6, 4 calorii pe minut.

Un bărbat îndrăgostit va rămâne lângă tine după ce ați finalizat actul sexual propriu-zis

Dacă partenerul vostru are obiceiul de a se ridica rapid din pat după ce ați terminat să faceți sex sau dacă adoarme aproape instantaneu, poți să începi să te întrebi dacă te iubește cu adevărat sau nu. În schimb, dacă alege să rămână lângă tine în pat și va continua să fie afectuos cu tine înseamnă că te iubește, că nu ești pentru el doar o simplă aventură.
De pildă, experții consideră că două gesturi sunt esențiale pentru a-ți da seama dacă împarți dormitorul cu un bărbat îndrăgostit:
• Rămâne lângă tine, te strânge în brațe, te mângâie și își lipește fața de gâtul sau de umărul tău; de asemenea, te va privi  în ochi, cu dragoste

Cuplu in pat, uitandu-se unul la celalalt

• Te sărută fie pe frunte, fie încearcă să te copleșească iar cu sărutări
Oricare dintre aceste comportamente sunt menite să-ți demonstreze că îi pasă de tine, că se simte bine lângă tine, că vrea să te protejeze, că vrea să aibă cu tine și o bună conexiune la nivel mental.

Un bărbat îndrăgostit nu va insista să faceți sex dacă tu nu îți dorești asta la un moment dat

Nu de puține ori ți se poate întâmpla, din diverse motive, să nu ai niciun chef să faci sex.
Dacă ai alături de tine un bărbat care te iubește cu adevărat, acesta nu te va presa, te va lăsa în pace până când îți vei dori și tu să vă implicați în această activitate. Un asemenea comportament îți va demonstra că ține cont mai întâi de nevoile tale și apoi de ale lui, că te înțelege și că știe că relația voastră nu se reduce doar la sex.

Citește și: 10 lucruri care se întâmplă cu corpul tău dacă nu mai faci sex

Unui bărbat îndrăgostit îi va plăcea să-și pună capul pe pieptul tău

De cele mai multe ori, ne este mai la îndemână să ne imaginăm că noi suntem cele care se vor răsfăța punându-și capul pe pieptul unui bărbat. Această concepție este strâns legată și de un stereotip conform căruia femeia este cea fragilă, care are nevoie să se simtă protejată la pieptul partenerului ei. Prin urmare, ea este cea care caută să se apropie de bărbat pentru a avea parte de așa ceva.
În unele cazuri însă, când este vorba despre un bărbat îndrăgostit, ne putem aștepta și la situația inversă: el să fie cel care așteaptă să se alinte punându-și capul pe pieptul nostru. Un asemenea gest poate avea următoarele semnificații: are încredere în tine, se simte în largul lui, simte că îl poți ajuta să uite de toate și, nu în ultimul rând, te iubește.
Nu te mira deci dacă al tău partener va adora să stea cu capul la pieptul tău, fără să se gândească la nimic, lăsându-se răsfățat de tine.

Citește și: Lucruri pe care soțul  tău ar  vrea să le faci mai des

Un bărbat îndrăgostit va încerca mereu să creeze o atmosferă specială în dormitor

Când un bărbat este îndrăgostit cu adevărat de noi, se va strădui să ne facă să ne simțim speciale și în dormitor. În condițiile în care își dorește foarte mult să ne cucerească definitiv, va face tot ce-i stă în putere în acest scop.
De pildă, va învăța tot ceea ce ne place, de la gesturi (precum mângâierile și atingerile în anumite zone ), arome, culori, până la ideea de a fi într-un dormitor în care să fie liniște perfectă sau într-unul în care să se audă, de exemplu, muzică în surdină.
Practic, bărbatul care ne iubește va încorpora toate acestea într-o atmosferă specială, care să ne facă să ne simțim împlinite din toate punctele de vedere (fizic, emoțional, mental). Nu putem deci să spunem că își dorește cu noi doar o simplă aventură, ci o relație care să ne aducă adesea în asemenea ipostaze.

Un bărbat îndrăgostit va fi gata să-i mărturisească partenerei fanteziile sale erotice

Specialiștii în domeniu consideră că este benefic, într-o relație, ca partenerii să-și împărtășească așa-numitele fantezii erotice. Aceste demers nu este neapărat necesar când cei doi au început de curând să întrețină relații sexuale, dar va fi cu atât mai util pe măsură ce relația evoluează, iar aceștia își doresc să se simtă mereu bine împreună.
Când un bărbat ne iubește, el va fi gata nu numai să ne împărtășească diverse gânduri pe care le are cu privire la experiența erotică propriu-zisă, ci este dornic și să ne asculte. În plus, pentru ca relația noastră să fie cât mai împlinită și din acest punct de vedere, este ideal ca amândoi să puteți povesti ce vă trece prin minte. Pentru a vă fi mai ușor, puteți porni de la un eveniment anterior, care a fost pe placul amândurora, urmând să vă hotărâți dacă nu cumva ați putea îmbunătăți ceva pentru ca totul să fie desăvârșit.
Tot ce veți avea de făcut va fi să fiți sinceri, romantici, creativi, sensibili, să vă lăsați libertatea de a vă spune punctul de vedere și de a vă decide apoi cum va fi bine să procedați pe viitor. Dacă veți reuși să fiți așa, veți vedea că relația voastră va deveni mai solidă, mai frumoasă și vă va ajuta să vă simțiți cu adevărat împliniți.

Cuplu de indragostiti, in pat

Citește și: Bărbații dezvăluie care sunt cele 8 detalii care separă partidele de sex banale de cele extraordinare

Voi mai știți și alte lucruri pe care le fac de obicei, în dormitor, numai bărbații îndrăgostiți cu adevărat?

Surse:
www.alternet.org; www.bodyandsoul.com.au ; www.madamenoire.com;www.roastroom.com

7 lucruri la care barbatii se gandesc atunci cand fac sex

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 lucruri pe care le pot face parintii ca sa aiba succes copiii
    10 lucruri pe care le pot face parintii ca sa aiba succes copiii

    Cu siguranta vrei tot ce este mai bun pentru copilul tau. Vrei sa-i asiguri o casa buna, o scoala buna, haine bune, mancare buna, pentru ca, atunci cand va deveni adult, sa fie unul de...

    De ce pleacă bărbaţii de acasă. 7 motive pe care toate femeile trebuie să le cunoască
    De ce pleacă bărbaţii de acasă. 7 motive pe care toate femeile trebuie să le cunoască

    Despre bărbaţi se spune că sunt greu de înţeles de către femei pentru că, în general, văd altfel lucrurile. De altfel, niciunul dintre sexe nu se poate lăuda că îl cunoaşte în...

    Lucruri pe care spui că nu le vei face ca părinte, dar pe care le faci
    Lucruri pe care spui că nu le vei face ca părinte, dar pe care le faci

    Să fii părinte este o provocare permanentă, întrucât trebuie să gestionezi mereu lucrurile astfel încât micuțului să-i fie bine, să se dezvolte din toate...

    Cele mai nepoliticoase lucruri pe care le poți face la un botez
    Cele mai nepoliticoase lucruri pe care le poți face la un botez

    Perioada botezurilor este acum în toi și dacă nu ești familiar cu ce anume trebuie sau nu trebuie să faci la un botez, noi te putem ajuta! Uneori facem mici gesturi nepoliticoase...

    7 lucruri surprinzătoare pe care nu știai că vaginul tău le poate face
    7 lucruri surprinzătoare pe care nu știai că vaginul tău le poate face

    Vaginul face și el parte dintre organele cu funcții multiple. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos vei înțelege de ce vaginul are roluri mai importante decât...

    4 lucruri speciale pe care proaspetele mămici le pot face după nașterea primului copilul
    4 lucruri speciale pe care proaspetele mămici le pot face după nașterea primului copilul

    După ce își aduc pe lume primul copil, multe mămici lasă îngrijorările să ia locul entuziasmului și bucuriei pe care le-au simțit în primele ore. În special...

    5 lucruri interzise când copilul tău face o criză de furie
    5 lucruri interzise când copilul tău face o criză de furie

    De foarte multe ori părinții consideră în mod greșit că pot explica pur și simplu diverse lucruri unui copil aflat într-o criză de tantrum, iar acesta se va comporta apoi...

    © 2019 Qbebe