Din grija pentru copilul tau

Dacă ești într-o relație serioasă, știința spune că te vei îngrășa

O relație serioasă predispune la îngrășare? Un astfel de fapt, care pare incredibil, a fost confirmat de unele studii științifice. Siguranța pe care o ai că ți-ai găsit sufletul pereche și nu mai este nevoie de eforturi că să te menții în formă, plăcerea de a găti pentru persoana dragă și de a lua împreună mese bogate și relaxante, lipsa grijilor și a obiceiurilor nocive atașate acestora (precum fumatul), toate acestea pot conduce la un adevărat „boom" al kilogramelor. Cercetătorii de la Universitatea din Queensland, Australia, afirmă că satisfacția în cuplu poate avea că rezultat pierderea siluetei. Dar nu este un motiv de îngrijorare, atâta timp cât câștigi „kilograme" de fericire, ne asigura specialiștii.

Ce spun studiile despre legătura dintre relația de cuplu și tendințele de îngrășare

Un partener pe termen lung este ceea ce visăm fiecare dintre noi. O relație care ne asigură stabilitate și intimitate este unul dintre cele mai importante scopuri în viață. În ciuda aspectelor sale psiho-emoționale, relația de cuplu se leagă și de un subiect cât se poate material: mâncarea. Ce înseamnă să împarți bucuriile cu cineva, dacă nu și o pizza „cu de toate", o cină copioasă sau înghețată după pofta inimii? Un studiu de peste 10 ani, realizat în Australia, de către oamenii de știință de la Universitatea din Queensland, arată că persoanele implicate într-o relație serioasă se îngrașă în medie cu 5,8 kg mai mult ca persoanele singure.

relatie-ingrasere

Cercetarea a implicat 15.000 de voluntari, care au răspuns la o serie de chestionare și de la care s-au cules date pe parcursul unei decade. S-au urmărit aspecte legate de stilul de viață sănătos la persoanele singure versus cele implicate în cupluri stabile. Oamenii au fost întrebați legat de obiceiurile lor, inclusiv cât de activi sunt, cât de des comandă mâncare și cât de mult stau la televizor. Rezultatele au arătat că persoanele aflate într-o relație serioasă tind să se îngrașe cu 1.8 kg anual (în medie).

Dacă ai deja un partener stabil, nu te mai preocupi atât de mult de aspectul fizic

S-a constatat că o relație serioasă poate avea ca efect consumul de „hrană mai sănătoasă, precum fructe și legume, mai puține produse de fast-food, dar mesele împreună implică și cantități mai mari de mâncare consumată, cu multe calorii, conducând la o acumulare energetică mai mare", arată revista „New Scientist".  „Când o persoană nu mai are nevoie să arate prea atrăgătoare sau în formă că să cucerească un partener, se poate simți confortabil mâncând mai mult sau consumând cantități mai mari de alimente grase sau cu multe zaharuri", susține dr. Stephanie Schoeppe, conducătoarea studiului de la universitatea australiană.

Mesele împreună și gătitul, semne preferate ale afecțiunii în cuplu

Cercetătorii arată că, o dată cu căsătoria sau cu o relație pe termen lung, vin și o serie de obligații nescrise, precum mesele regulate în familie, porțiile mai mari și cu mai multe calorii, pe care le consumi împreună cu partenerul. "Dragostea trece prin stomac", spune o vorba de-a noastră. Soțiile au adesea tendința de a demonstra calitățile gospodărești, dar și de a-și exprimă afecțiunea prin felul în care gătesc, acesta fiind cel mai facil indiciu că partenerul este bine îngrijit. O relație serioasă furnizează un sentiment de cuib și determină o inhibare a sistemelor neuronale de alarmă. În felul acesta, suntem mai puțin vigilenți, mai relaxați și, implicit, mai apropiați de o stare de „vegetare", care poate fi însoțită de modificări corporale, precum creșterea în greutate.

ingrasare

Învață să ai o relație serioasă și cu hrana. Modul în care ne hrănim este mai important decât cantitatea

Câteva obiceiuri sănătoase, legate de modul în care ne hrănim, trebuie cultivate de către cupluri, dar și de către persoanele singure:

1. Atunci când mănânci concentrează-te pe hrană, pe gustul acesteia, pe senzațiile care însoțesc hrănirea. Mâncatul este o artă, care se poate realiza în mod conștient. În felul acesta, câștigi un plus de satisfacție și înveți să diminuezi tendințele de supraalimentare și implicit, de a te îngrășa.

2. Moderația este un cuvânt-cheie. Corpul nostru știe când să se oprească din mâncat și ne dă semnale, dar nu-l ascultăm întotdeauna.

3. Oamenii care au o relație sănătoasă cu hrana își spun „ A mânca este o șansă pentru a-mi hrăni întreagă ființă", arată cercetătoarea Megrette Fletcher, de la Centre for Mindful Eating

4. Alege momentul potrivit pentru masă, nu aștepta să flamânzești. Atunci vei avea tendința să consumi cantități mult mai mari

5. Învață să tratezi foamea „psihică", hrănirea compulsivă asociată evenimentelor neplăcute sau stresante

6. Ia întotdeauna micul dejun, pentru că mesele regulate de dimineață corelează cu o memorie mai bună, mai multă energie și un colesterol mai scăzut, susțin oamenii de știință

7. Cumpără cantități mai mici de mâncare și folosește vase mai mici când mănânci; este un truc prin care poți evita consumul de calorii și kilogramele în plus

8. Învață să te bucuri de un timp suficient de masă. Cercetătorii arată că mâncatul pe fugă predispune de asemenea la îngrășare, precum și la o serie de tulburări alimentare.

9. Nu te teme să te simți flamand, dar nici nu introduce restricții alimentare prea mari. Asigura un echilibru între senzația de foame și cea de saturație, pe parcursul unei zile. A fi mult prea rigid, restrictiv, legat de nutriția sănătoasă poate conduce, de asemenea, la tulburări emoționale și fizice.

 cuplu la masa

Reguli simple pentru mesele în cuplu

În cazul persoanelor implicate într-o relație serioasă, pentru a se feri de predispoziția de îngrășare este bine că astfel de obiceiuri sănătoase să fie completate cu câteva „reguli de cuplu":

1. Diversificați timpul de calitate pe care îl petreceți împreună și includeți cât mai multe activități de mișcare

2. Luați câteodată mesele (sau o parte din masă) și separat, nu doar împreună; desertul sau un pahar de vin sunt, adesea, un mai bun prilej de a povesti și a va simți bine, decât o masă prea bogată

3. Preocupați-va de dietă și sănătatea partenerului. Astfel, puteți observă din timp când apar kilogramele în plus, cel puțin la persoană cu care sunteți în relație

4. Înfrânați-vă tendința de a supraalimenta persoană iubită, pentru a-i dovedi afecțiunea. Găsiți moduri mai creative de a vă arata dragostea, care sa nu implice neapărat mâncarea. 

Ai grijă de sănătatea partenerului tău

În concluzie, te poți bucura de o relație sănătoasă cu hrana, indiferent că ești singur sau într-un cuplu. Tendința de a se îngrașa a persoanelor care au parteneri stabili este contrabalansată, desigur, de sentimentele de siguranță și satisfacție. Atâta vreme cât e moderată, nu reprezintă un semnal de alarmă. Totuși, preocuparea pentru sănătatea celor dragi trebuie să primeze și să aducă echilibru, atât în ceea ce privește trupul cât și viață emoțională a acestora.

Surse: www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed; https://nypost.com; http://www.ladbible.com; https://www.newscientist.com; https://www.huffingtonpost.com

 

Semne că ești într-o relație abuzivă emoțional

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cercetătorii au dezvoltat un test de sânge care îți spune dacă vei muri în 10 ani
    Cercetătorii au dezvoltat un test de sânge care îți spune dacă vei muri în 10 ani

    Deși nu este cel mai vesel lucru pe care să ți-l aducă cineva la cunoștință într-o frumoasă zi de joi, adevărul este că în cele din urmă, murim cu toții. Acum,...

    Dacă ai un câine vei trăi mai mult, spune un studiu
    Dacă ai un câine vei trăi mai mult, spune un studiu

    Atunci când adopți un cățel te gândești în primul rând la binele lui, la faptul că îi oferi un cămin și multă afecțiune? Ei bine, nu exclude binele pe...

    Dacă vrei să trăiești mai mult, știința spune că trebuie să faci aceste lucruri
    Dacă vrei să trăiești mai mult, știința spune că trebuie să faci aceste lucruri

    Oricare dintre noi își dorește să aibă parte de o viață cât mai lungă, în care să se bucure de o sănătate optimă. Parcurgând articolul de mai jos vei afla...

    Ești un părinte bun, dacă micuțul tău îți spune aceste 12 fraze
    Ești un părinte bun, dacă micuțul tău îți spune aceste 12 fraze

    Dacă te întrebi adesea „Sunt un părinte suficient de bun pentru copilul meu?", află că nu ești singurul care își adresează o astfel de întrebare! Cu toții avem momente în care...

    Copil răsfățat? Psihologul îți spune dacă vei regreta mai târziu
    Copil răsfățat? Psihologul îți spune dacă vei regreta mai târziu

    Conceptul de copil răsfățat este unul des întâlnit în rândul familiilor contemporane. Părinții încearcă să le ofere copiilor tot ce au mai bun și tot ce...

    Dacă copilul îți spune aceste cuvinte zilnic, înseamnă că ești un părinte bun
    Dacă copilul îți spune aceste cuvinte zilnic, înseamnă că ești un părinte bun

    Câteodată te întrebi dacă ești cu adevărat un părinte bun și răspunzi tuturor nevoilor și așteptărilor copilului tău. Este adevărat că îi oferi toată grija...

    Ce sa cumperi pentru bebelus cand esti insarcinata. Ia-le din timp si vei face si economie la bani
    Ce sa cumperi pentru bebelus cand esti insarcinata. Ia-le din timp si vei face si economie la bani

    Printre primele intrebari care iti vin in minte cand esti insarcinata este Ce sa cumperi pentru bebelus. Desi la noi exista superstitia ca nu este bine sa cumperi lucruri inainte de nasterea...

    © 2019 Qbebe