Știința spune că părinții exagerează cu parentingul

De ce nu este binevenit ca părinții să intervină tot timpul pentru a-și calma bebelușul

Un studiu recent, al „Universității Cornell” (SUA), a arătat că majoritatea părinților consideră că un nivel foarte ridicat de implicare în viața copiilor este cea mai adecvată metodă de parenting. Pornind de la o asemenea concluzie, Susan Woodhouse, expert în atașamentul copilului mic în cadrul „Leigh University CARE lab”, a analizat ce se întâmplă când părinții intervin mereu în activitățile unui bebeluș pentru a încerca să-l calmeze, în scopul de a se asigura că acesta poate realiza cât mai de timpuriu anumite progrese. Prima concluzie a studiului său este: nu este necesar ca părinții să intervină ori de câte ori bebelușul plânge, ci trebuie să-i asigure doar „atașamentul de bază”. Astfel, este suficient să răspundă nevoilor sale în cel puțin 50% dintre situații, nu permanent. 

Modul în care părinții răspund nevoilor unui copil mic este important și pentru felul în care acesta reușește să exploreze lumea. Din acest punct de vedere, Susan Woodhouse a adus în prim-plan unul dintre obiceiurile părinților: acela de a interveni când bebelușul încearcă să exploreze în mod independent. Consecința negativă este următoarea: când copilul este întrerupt din ceea ce face, atașamentul față de părinți se activează, iar explorarea se întrerupe. Odată ce se întâmplă așa, nu numai că nu mai reușește să facă rapid progresele așteptate dar, pe fondul nesiguranței, devine mai temător și, pe măsură ce crește, poate avea dificultăți în a-și construi relații. 

Implicarea excesivă a mamelor și anxietatea acestora alimentează și anxietățile copilului

Pe măsură ce crește, un copil are nevoie să simtă că are pe cine să se bazeze pentru a dobândi încredere în sine și curaj. Nu se întâmplă așa în cazul în care este crescut de o mamă ce se confruntă mereu cu stări de anxietate și care intervine întotdeauna în activitățile sale. 

Un studiu publicat în anul 2012 în „PLOS One” a subliniat următorul fapt: preșcolarii ai căror mame au un nivel ridicat al anxietății și care se implică excesiv în viața lor sunt mai predispuși stărilor de anxietate pe viitor. La studiu au participat 202 copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 4 ani și mamele lor. S-a putut sesiza că aceia ai căror mame au răspuns pozitiv la întrebări precum „Eu hotărăsc cine este partenerul/partenera de joacă a copilului meu” sau „Îmi îmbrac copilul chiar dacă poate să facă singur asta” erau mai predispuși la anxietate. De altfel, implicarea exagerată a mamelor în activitățile copilului a fost considerată un factor ce predispune la prezența frecventă a stărilor de anxietate și la copiii ce au în jurul vârstei de 9 ani. 

Parentingul-elicopter afectează copilul pe termen lung

Psihologii sunt de părere că părinții ce continuă să facă excese în privința implicării în viața copilului și când acesta ajunge la adolescență greșesc. Spre exemplu, Holly Schiffrin, profesor de psihologie în cadrul „University of Mary Washington”, a observat că există numeroase cazuri în care părinții intervin în viața de student a copilului lor, luând legătura adesea cu cadrele didactice de la facultate. Aflând detalii despre viața familiilor în care se procedează astfel, și-a dat seama că părinții erau foarte stresați iar copiii lor, odată ce erau nevoiți să se descurce singuri în viața de adult, nu dețineau abilitățile necesare.

Pentru a-și susține punctul de vedere, Holly Schiffrin se referă și la un studiu apărut în „Journal of Child and Family Studies”. Potrivit acestuia, adolescenții care aveau părinți ce practicau stilul de parenting-elicopter nu erau mulțumiți de viața de familie, erau stresați, predispuși spre anxietate, spre depresie și mai puțin capabili să ia singuri decizii, să fie independenți.

Plecând de la concluziile studiilor prezentate, psihologii nu susțin ideea de părinte elicopter, care se implică excesiv în viața de zi cu zi a copilului și ajunge să se epuizeze. În schimb, este necesar să se găsească un echilibru, un părinte rezervându-și timp și pentru sine și oferindu-i copilului posibilitatea să devină independent și să-și dezvolte abilități utile. Iată cu ce sfat vine, în acest sens, pentru „Fatherly”, Susan Woodhouse: „Cu cât reușești să fii mai relaxat/ă, cu atât este mai bine. Dacă ești cuprins/ă de anxietate, provoci o asemenea stare și celor din jur...”.