8 septembrie, Sfânta Maria Mică. Ce nu ai voie să faci azi

8 septembrie, Sfânta Maria Mică. Ce nu ai voie să faci azi

Andrada Popa

Pe 8 septembrie, în fiecare an, creștinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, fiind prima mare sărbătoare a Noului An Bisericesc început la 1 septembrie. Cu un simbol puternic, cifra 8 simbolizând veșnicia, această zi, cunoscută popular la români și cu denumirea de Sfântă Măria Mică, este marcată atât în Calendarul Creştin-Ortodox cât și în cel al Bisericii Greco-Catolice. 

Nașterea Maicii Domnului, sau Sfânta Maria Mică, așa cum cunosc această mare sărbătoare românii, vine cu o mulțime de supersitții și povești, dar și cu rugăciuni care ajută femeile să rămână însărcinate. 

8 septembrie sărbătoare: Nașterea Maicii Domnului

Maica Domnului s-ar fi născut din Ioachim (din seminția lui David) și Ana (din neamul lui Aron), un cuplu înaintat în vârstă, din neam ales, care și-a dorit foarte mult copii. Legedna spune că după încercări nenumărate, batjocoriți de oameni că la 50 de ani nu aveau copii, aceștia au apelat la Dumnezeu și s-au rugat iar Acesta le-a ascultat rugile fierbinți și le-a oferit un odor cu chemare dumnezeiască, un copil care va avea un scop sfânt în viață. Așa s-a născut Maria, ”Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi”. Atunci când Maria a împlinit vârsta de 3 ani, părinții au dus-o la templu, acolo unde a rămas până la aproximativ 15 ani. Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria s-a făcut vrednică de a fi cea din care avea să Se nască Fiul lui Dumnezeu. 

Superstiții de Sfânta Maria Mică

Ziua de 8 septembrie este considerată ca fiind granița dintre vară și toamnă și momentul când Sfânta Maria îl roagă pe Dumnezeu să plece urechea la rugăciunile de dezlegare a pântecelor şi să dăruiască copii celor care şi-i doresc, așa cum a făcut cu proprii ei părinți, Ioachim şi Ana. 

Una dintre cele mai cunoscute superstiții se referă, de fapt, la ziua de dinainte și de după Sfânta Maria Mică, când cei care lucrează își atrag ghinion - bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. Mai mult, se crede că dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Ce se întâmplă în ziua de Sfânta Maria Mică

  • rândunelele, zboară spre locuri mai calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ
  • încep să se culeagă viile, unele fructe şi plante medicinale
  • încep să se recolteeze culturile de câmp şi să se facă semănăturile de toamnă
  • vremea începe să se răcească
  • dacă plouă, toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii 

Ce să faci de Sfânta Maria Mică:

  • se împart fructe ale toamnei, precum prune și struguri, în amintirea şi pentru pomenirea sufletului celor “adormiţi”
  • femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit
  • în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria

Ce să NU faci de Sfânta Maria Mică:

  • să nu gătești la foc, pentru că poți atrage boli grave asupra ta
  • să nu lucrezi și să nu faci treburi gospodărești, să nu coși și să nu speli rufe
  • nu mai aduna plante medicinale, pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică
  • nu mai purta pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea, de unde şi expresia “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.
  • nu face focul în casă, indiferent de cât este de frig, pentru că atragi ghinionul și boala

Citește și:

Acatistul nașterii Maicii Domnului

Cea mai venerată divinitate feminină a Panteonului românesc, Maica Domnului este invocată de fetele tinere pentru a grăbi căsătoria, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descântă­toare pentru vindecarea bolilor. Aici poți citi Acatistul Nașterii Maicii Domnului.

Iată ce rugăciune se spune de Sfânta Maria Mică:

Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele. În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința). Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale”, Amin!

Ce nume se sărbătoresc de Sf. Maria

Numele Maria are rădăcini ebraice, originalul fiind Miriam, provenind din ”Aia”, care înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă. și mai vechiul verb egiptean ”mri”, care înseamnă „a iubi”, cu sufixul afectiv – am, deci „cea iubită”. Pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică peste  2,2 milioane de români își serbează numele. 1,8 milioane dintre sărbătoriții de azi sunt femei care poartă numele Maria, 270.000 femei ce poartă numele de Mariana și în jur de 51.000 femei ce poartă numele de Marinela. 

Iată ce nume se mai sărbătoresc azi: Marian, Marin, Mioara, Mia, Maricica, Marița, Marina, Marilena, Mari, Mărioara, Meri, Măriuța, Mara, Marioara, Marusia, Ana-Maria, Mimi, Marinel, Măriuca, Mioara.

Mesaje și felicitări de Sfânta Maria Mică pentru cei dragi

  • În această zi specială îţi transmit să ai o viaţă plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani!
  • Fie ca Sfânta Fecioară Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească, să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi lumineze calea!
  • De Sfânta Maria, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!
  • Cu ocazia acestei zile sfinte, îţi doresc liniște, bucurii, împliniri, prosperitate, sănptate, fericire și iubire. La mulți ani!
  • Mă bucur că Fecioara Maria, al cărui numei îl porţi, mi te-a dăruit pentru a mă bucura de prietenia ta sinceră şi necondiţionată. La Mulți Ani!
  • Ca o lumina caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viaţă mea şi mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând şi mai înţelegător, întocmai că Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi. Mulţumesc că mă călăuzeşti şi că ai grijă de mine! La mulţi ani!
  • O zi specială, ca și tine! La mulți ani de Sfânta Maria! Fie ca numele pe care îl porți să îți ofere o viață binecuvântată!
  • La mulți ani! Ziua unui nume atât de sfânt să îți aducă numai bucurii, iar tot restul vieții tale să fie presărat de ele. 
  • De Sfânta Maria să ai parte de toată fericirea și sănătatea de care ai nevoie. Iar in restul de zile să se dubleze. La mulți ani!

Sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria

  • Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie),
  • Intrarea în biserică (21 noiembrie),
  • Buna Vestire (25 martie)
  • Adormirea Maicii Domnului (15 august)
  • 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului,
  • 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana,
  • 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului,
  • 2 iulie – Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne,
  • 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.

Surse: Libertatea, Adevărul, Doxologia.ro, Crestinortodox.ro

Articolul urmator
Către copiii mei: iertați-mă, azi nu am fost o mamă bună...
Către copiii mei: iertați-mă, azi nu am fost o mamă bună...

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tradiții și superstiții de Sfânta Filofteia. Ce nu ai voie să faci în această zi
    Tradiții și superstiții de Sfânta Filofteia. Ce nu ai voie să faci în această zi

    Sărbătoare mare în rândul creștinilor! Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Muceniţă Filofteia, considerată patroana spirituală a copiilor...

    Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri: ce NU ai voie să faci astăzi
    Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri: ce NU ai voie să faci astăzi

    Pe 29 august creștinii de pretutindeni prăznuiesc sărbătoarea Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi, marcată cu cruce roșie în calendarul...

    Exista 4 tipuri de persoane nascute in luna septembrie. Tu in ce categorie te inscrii?
    Exista 4 tipuri de persoane nascute in luna septembrie. Tu in ce categorie te inscrii?

    Oamenii nascuti in luna septembrie sunt sarguinciosi, seriosi, practici, dornici sa exceleze la toate capitolele vietii lor. Isi exprima cu sinceritate parerea si pot fi si foarte...

    Maria Sharapova este însărcinată cu primul copil. A făcut anunțul chiar de ziua ei
    Maria Sharapova este însărcinată cu primul copil. A făcut anunțul chiar de ziua ei

    Maria Sharapova este însărcinată! Fosta jucătoare profesionistă de tenis din Rusia și dețînătoarea a cinci titluri Grand Slam a făcut marele anunț chiar în ziua...

    Școlile nu mai au voie să ceară informații despre locul de muncă, ocupația sau profesia părinților
    Școlile nu mai au voie să ceară informații despre locul de muncă, ocupația sau profesia părinților

    Profesorii diriginți și învățătorii nu îi vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție sau ce meserie au! Ministerul Educației a transmis, joi,...

    6 strategii simple pentru a crește copii buni. Folosește-le chiar de azi!
    6 strategii simple pentru a crește copii buni. Folosește-le chiar de azi!

    Încă din primele clipe în care copilul tău devine tot mai receptiv la lumea din jur, te vei strădui permanent să-l familiarizezi cu cele mai diverse abilități. Alături de...

    Horoscop SAPTAMANAL 6-12 septembrie 2021. Ce saptamana!
    Horoscop SAPTAMANAL 6-12 septembrie 2021. Ce saptamana!

    Iata horoscop saptamanal pentru 6-12 septembrie 2021. Saptamana incepe in forta, cu Luna noua in Fecioara, in legatura directa cu Uranus, planeta stimularii. Asteapta-te la abordari...

    Maria Dragomiroiu l-a cerut în căsătorie pe soțul ei după 4 ani de relație. Povestea lor de iubire se scrie de aproape 4 decenii
    Maria Dragomiroiu l-a cerut în căsătorie pe soțul ei după 4 ani de relație. Povestea lor de iubire se scrie de aproape 4 decenii

    Îndrăgita cântăreață de muzică populară, Maria Dragomiroiu, face mărturisiri spectaculoase după 38 de ani de relație cu Bebe Mihu. Artista a fost cea care a făcut...

    © 2024 Qbebe