A trecut un an de când mi-am luat adio de la propriul copil. M-am simțit atât de singură în suferința mea

A trecut un an de când mi-am luat adio de la propriul copil. M-am simțit atât de singură în suferința mea

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să îți strângi la piept bebelușul, să îl vezi că este sănătos, este una dintre cele mai mari bucurii pe care le poate avea o mamă. Din păcate, uneori viața are cu totul alte planuri și, în loc să ajungi să trăiești un moment magic, te lovești de un obstacol ce pare imposibil de trecut: moartea propriului copil. Într-o asemenea situație s-a regăsit și o mamă din SUA, care și-a pierdut cel de-al patrulea copil la câteva ore de la naștere. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi o poveste de viață emoționantă și tristă totodată. 

Cel de-al patrulea copil al ei a încetat din viață la scurt timp după naștere

Erin Conley este mama a trei copii și a fost foarte entuziasmată când, la cea de-a zecea aniversare a căsătoriei sale, a aflat că va deveni mamă pentru a patra oară. Bucuria ei s-a transformat însă în cea mai mare durere când bebelușul i-a murit la puțin timp după naștere. Iată ce a relatat Erin pentru „Love What Matters”:

„Când am avut cea de-a zecea aniversare a căsătoriei, eu și soțul meu am aflat că vom deveni părinți pentru a patra oară. Sarcina nu a fost una obișnuită. Am trecut prin diverse complicații pe parcursul ei, a fost o sarcină cu risc ridicat, dar până la urmă am dus-o la capăt. De altfel, permanent am avut de-a face cu provocări din punct de vedere fizic și mental. Au fost zile în care mi-a fost greu să am speranțe. Chiar dacă statisticile erau în favoarea mea, știam că nu urma să trăiesc basmul pe care orice cuplu și-l dorește.

M-am trezit dimineața și am constatat că intrasem deja în travaliu. Coșmarul a devenit realitate. Era prea devreme. Fiul meu nu era pregătit. Însă corpul meu spunea cu totul altceva.

Când am ajuns la spital, în loc să am parte de o examinare atentă, am fost întâmpinată cu suspine, cu ochii dați peste cap și cu comentarii inadecvate. Drew s-a născut într-o sală de triaj la ora 5:45 dimineața, pe 10 octombrie 2021, în absența personalului medical. La scurt timp, copilul meu a murit.  

Am fost nevoită să-mi iau rămas bun de la băiețelul meu frumos și să le spun fraților săi că nu îl vor întâlni. Le-am spus că ajunsese în brațele lui Hristos. 

Mi-au trecut prin minte toate lucrurile pe care Drew nu le va putea face niciodată. Nu va învăța să meargă și să vorbească. Nu va învăța literele. Nu mă va lua de mână și nu-mi va spune „mami”. Nu va putea să facă lucruri importante sau mai mărunte pe care oricare dintre noi trebuie să le facă la un moment dat. 

Chiar dacă viața lui se încheiase, a mea continua. Și acest fapt însemna că aveam în continuare responsabilități. Cea mai grea „misiune” pe care o aveam era să reușesc să fiu alături de ceilalți copii ai mei.”

femeie indurerata incercand sa aranjeze un mormant alaturi de doi copii ai ei

A explicat cum a făcut față perioadei de după moartea copilului

Mama care și-a pierdut cel de-al patrulea copil nu s-a ferit să spună că nu i-a fost deloc la îndemână să treacă peste perioada ce a urmat după moartea acestuia. A recunoscut însă că o mare parte din sprijinul primit a venit din partea celorlalți copii, așa cum a mărturisit în confesiunea pentru sursa citată: 

„În ciuda faptului că aveam inima frântă, am fost nevoită să pregătesc trei mese pe zi. Cu sufletul sfâșiat, am continuat să schimb scutece și să citesc povești înainte de culcare. 

Copiii mei au fost și sunt cel mai mare sprijin pe care îl puteam primi. Nimic nu mă face să mă simt mai bine decât o îmbrățisare venită din partea unuia dintre ei. Niciun copil nu ar trebui să fie sursa de suport emoțional a părinților săi. Realitatea este însă că aceștia pot suferi mult. Nu putem întotdeauna să ne abținem să facem asta. 

Ochișorii privesc și învață ce este durerea. Învață ce este acceptabil și ce nu este așa privindu-și părinții. Vreau ca micuții mei să fie empatici, să fie persoane iubitoare care nu numai să-i înțeleagă pe cei care suferă, ci și care să înțeleagă că este în regulă să suferi.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar lumea a continuat să meargă înainte. Mă așteptam ca lucrurile să revină la normal. Însă ideea de normal nu mai exista.

Sinceră să fiu, nu îmi amintesc multe lucruri din primele trei luni de după moartea lui Drew. Totul este ca prin ceață. În general, am fost confuză și plină de durere. Nu am avut parte de o susținere solidă din afară, cu excepția unor membri ai familiei mele. 

Când au venit sărbătorile, toată lumea se aștepta ca eu să fac lucrurile obișnuite. Surpriză...Nu eram încă pregătită pentru așa ceva.”

A ales să-și împărtășească suferința cu ceilalți

După moartea fiului ei, Erin a hotărât să-și exprime gândurile în mediul online. Astfel, și-a făcut un blog și un cont pe Instagram și a vorbit deschis despre suferința provocată de pierderea copilului:

„În primăvară mi-a venit o idee. După ce vorbisem puțin despre durerea mea pe conturile mele de socializare, am hotărât să-mi fac un blog. Speram ca măcar o altă persoană în suferință, ca mine, să nu se mai simtă atât de singură. 

La scurt timp am acceptat să particip live, pe Instagram, la un program propus de „Twenty-Two Matters”, o organizație care se ocupă de susținerea îngrijirii microprematurilor. A fost prima dată când am vorbit deschis despre trauma prin care trec după moartea fiului meu. După aceea, ca și cum s-ar fi aprins o scânteie, am început să fiu mai dispusă să vorbesc despre asta. Mi-am făcut un cont de Instagram și am început să postez. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Erin (@moreandbest10)

Mi-am dat seama că încă de dinainte de a-mi pierde fiul și bunica ajunsesem să mă pierd pe mine însămi. Am fost atât de preocupată să le fac mereu pe plac celorlalți și să mă încadrez într-o imagine a ceea ce ar fi trebuit să fiu. După moartea lui Drew, nu mi-a mai păsat ce gândesc alții despre mine. 

Pe măsură ce timpul trecea, am început să mă distanțez de vechii prieteni. Însă este ceva normal când treci printr-o mare suferință. De altfel, se spune că „străinii devin prieteni și prietenii devin străini”. Am realizat că așa este. 

Nu poți să pierzi un copil și să mai poți rămâne aceeași persoană. Când treci prin ceva atât de zguduitor, este de așteptat să urmeze o schimbare radicală. 

Anumite persoane o să-ți fie alături în continuare și să te iubească așa cum ești. Altele însă o să se îndepărteze de tine întrucât nu mai acceptă noua versiune a ta. 

Când îți moare copilul, peste tot se așterne tăcerea. Aceasta este însă asurzitoare. Cei care continuă să vorbească ajung să spună vorbe nepotrivite. O relație de lungă durată se poate transforma în funcție de ceea ce simte într-un anumit moment cineva ca urmare a pierderii. 

Cei din jur încetează să se mai intereseze de tine. Nu te mai ascultă cu atenție când începi să vorbești despre copilul care a murit. Practic, ajungi să te îneci în propria ta durere și nimănui nu-i pasă. 

Nu am loc în viața mea pentru persoanele care nu își fac și ele loc pentru mine. Nu am loc în viața mea pentru cei care nu îmi consideră fiul ca fiind o ființă umană, ci se referă la el mai degrabă ca la o poveste tristă.”

A hotărât să celebreze ziua în care copilul ei ar fi trebuit să împlinească 1 an

Dacă inițial nu știa cum ar fi trebuit să procedeze ca să treacă peste ziua în care fiul ei ar fi trebuit să împlinească un an, până la urmă a avut ideea de a-l celebra. A venit cu detalii despre acea zi pentru sursa citată anterior:

„Gândindu-mă la aniversarea lui Drew, care era și ziua morții sale, am devenit stresată. Mi-am imaginat că va fi o zi groaznică. Luna trecută rememorasem toate evenimentele din anul trecut. Oare cum puteam trece peste acea zi? Cum va fi atunci? Ce ar trebui să facem de ziua lui? Părea straniu să o celebrăm. Nu puteam să nu recunosc faptul că și copilul meu a avut o zi de naștere!

Prin urmare, am inițiat o tradiție în familie, am făcut brioșe și am împodobit mormântul lui Drew pentru ziua lui. De asemenea, am hotărât să ne îmbrăcăm toți în albastru. Aceasta este o culoare care îmi amintește de el. Când i-am organizat înmormântarea, ne-am dorit hortensii albastre pe sicriu. Întodeauna am considerat hortensiile flori ale bucuriei și îmi doream mai mult ca orice ca, pentru el, să le consider în continuare așa. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Erin (@moreandbest10)

I-am invitat pe câțiva dintre următorii mei de pe Instagram să ni se alături și ei în acea zi și să se îmbrace în albastru. Am procedat așa cu puține persoane, despre care am crezut că ar putea fi interesate. 

În ziua în care s-a născut Drew, la ora 5:45 dimineața, am aprins o lumânare. Înainte de asta am băut o cafea și am văzut poze pe care mi le-au trimis diverse persoane care s-au îmbrăcat în albastru pentru el. Am asistat la așa ceva toată ziua. A fost impresionant.

Am început să plâng pur și simplu pentru faptul că fiul meu a fost onorat de atât de multe persoane. Având în vedere că viața sa nu fusese recunoscută, pot spune că el conta pentru mulți. Din acest motiv, am fost și bucuroasă. În plus, am avut parte de susținere. Oamenii au încercat să ajungă la mine.

Ceea ce a fost însă neplăcut și greu de suportat în acea zi a fost faptul că am fost ignorată de cei care mă cunoașteam. În afară de câțiva membri apropiați ai familiei mele, un singur prieten a vorbit cu mine atunci. 

Am ales să spun toate acestea din mai multe motive. Dacă ești și tu o mamă care a trecut printr-o asemenea pierdere- trebuie să știi că nu ești singură. În al doilea rând, dacă ești prieten/ă cu cineva care a trecut prin așa ceva, insist să iei legătura cu persoan respectivă. Are nevoie de sprijinul tău. 

Doar pentru că o să „continuăm să trăim” nu înseamnă că ne-am vindecat ca prin minune. Durerea rămâne pentru întotdeauna. Acele aniversări, ale celor care nu mai sunt, rămân importante. Nu le ignorați.”

femeie alaturi de cei doi copii si de partenerul ei pe o pajiste

A insistat asupra ideii că este important să ne recunoaștem durerea provocată de pierderea cuiva drag

În încheierea confesiunii sale pentru „Love What Matters”, Erin a adus în prim-plan următorul aspect: că trebuie să ne exprimăm suferința și să o împărtășim cu ceilalți. De asemenea, și-a exprimat speranța că vor veni și vremuri mai bune pentru ea, având în vedere că are parte de susținerea celor dragi:

„Sunt binecuvântată că am în viața mea câteva persoane care m-au susținut și mă susțin încă așa cum pot. Până la urmă, am ajuns să accept faptul că pentru majoritatea oamenilor nu contează moartea copilului meu sau suferința mea.

Persoanele care încearcă să-și exprime suferința sunt văzute ca fiind preocupate să câștige atenția celor din jur. De cele mai multe ori, nu este adevărat. Dacă putem vorbi, de exemplu, despre diverse subiecte tabu, de ce să nu putem să vorbim și despre suferință? De ce să nu putem să vorbim despre pierderea unui copil? Dacă am începe cu toții să depășim disconfortul provocat de asemenea discuții, poate am reuși să devenim vecini mai buni. Poate dacă oamenii ar înțelege ce reprezintă de fapt o pierdere pentru cineva, poate că am ajunge să ne pese puțin mai mult. 

În suferința mea, nu mă bazez pe alții să vină și să mă ridice. Eu mă bazez pe Dumnezeu. El m-a ghidat către comunitatea minunată din mediul online fără de care nu știu cum aș fi putut să mă descurc. Dumnezeu ne oferă daruri când ne așteptăm mai puțin. 

Dacă și tu suferi, alătură-te unei comunități. Poate fi un grup de sprijin local, poate fi un grup din mediul online. Oriunde s-ar afla și oricând te simți pregătit/ă, conectează-te cu un asemenea grup. 

Indiferent de ceea ce vei face, tot greu va fi. Pregătește-te pentru un maraton, nu pentru o cursă mai scurtă. Durerea îți aparține. Nimeni nu a trăit-o în locul tău. Chiar dacă ești singur/ă în durerea ta, nu înseamnă că ești la fel și pe parcursul „călătoriei”. 

Cum m-am descurcat pe parcursul primului an de la pierderea copilului meu? Am făcut tot ce am putut. Nu a trecut nicio zi fără să mă gândesc la el. Treptat îmi construiesc o nouă viață, bazându-mă pe noua mea versiune. Sunt încă multe zile în care am inima frântă, dar am început să evoluez. Încerc să am speranță. Am toate motivele să merg înainte. Cred că zilele bune nu s-au terminat pentru mine. 

femeie zambitoare alaturi de baietelul ei in tricou rosu

Bucuria poate fi găsită chiar și în durere. Nu se poate spune că lucrurile nu stau altfel. Nimic nu va mai fi la fel. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, al familiei mele și al comunității voi merge înainte, avându-l și pe Drew alături de mine. Voi continua să-i spun povestea și să îl includ în familia noastră. 

Cei pe care i-am iubit și pe care i-am pierdut nu au dispărut de tot. De fapt, sunt încă în preajma mea. Mă așteaptă când va sosi vremea mea. Până atunci însă, voi face tot ce pot ca să-i onorez și să-i fac să fie mândri de mine.” 

Surse foto: instagram.com/moreandbest10/

Surse articol: lovewhatmatters.com

Articolul urmator
Am 33 de ani și încă mai am nevoie de mama mea! Când am aflat că are cancer, am simțit că lumea se prăbușește
Am 33 de ani și încă mai am nevoie de mama mea! Când am aflat că are cancer, am simțit că lumea se prăbușește

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mama mea adoptivă m-a abandonat când a născut propriul ei copil
    Mama mea adoptivă m-a abandonat când a născut propriul ei copil

    Încep prin a-mi cere scuze dacă mă exprim mai prost. Nu am talent la scris, am fost un copil al matematicii și al nimănui.

    Îmi tremură mâna când scriu. Au trecut 1 an și 6 luni de când fiul meu e un înger. Să vă spun povestea mea
    Îmi tremură mâna când scriu. Au trecut 1 an și 6 luni de când fiul meu e un înger. Să vă spun povestea mea

    Nu știu cum să încep, pentru că este o durere foarte mare și de scris nu știu dacă voi scrie corect sau bine. Îmi cer scuze dinainte de a-mi începe povestea.

    Aseară m-a luat de mână pe sub așternuturi. Și am simțit că apariția copilului ne poate distruge, dacă nu facem ceva
    Aseară m-a luat de mână pe sub așternuturi. Și am simțit că apariția copilului ne poate distruge, dacă nu facem ceva

    Am tresărit mai tare decât ar fi trebuit. Când m-a luat de mână pe sub așternuturi aseară. Soțul meu, partenerul meu, cel mai bun prieten al meu, tatăl copilului meu....

    O mamă refuză să-i spună copilului că este grav bolnav. A trecut deja de trei ori prin suferința pierderii copiilor
    O mamă refuză să-i spună copilului că este grav bolnav. A trecut deja de trei ori prin suferința pierderii copiilor

    Pierderea unui copil în fața unei boli cu care părintele nu poate lupta este un moment cutremurător. O mamă în vârstă de 41 de ani a trecut de trei ori prin această...

    Am simțit mai profund depresia postpartum când am născut un copil decât la sarcina gemelară
    Am simțit mai profund depresia postpartum când am născut un copil decât la sarcina gemelară

    Una dintre cele mai mari provocări cu care se poate confrunta o proaspătă mămică este depresia postpartum. Modul în care mamele reușesc să o gestioneze depinde mult și de...

    Suferința copiilor cu părinți plecați în străinătate. „Am o singură poză cu mama”
    Suferința copiilor cu părinți plecați în străinătate. „Am o singură poză cu mama”

    Nu sunt deloc puțini părinții români care sunt nevoiți să își caute de muncă în străinătate, lăsându-și copiii în urmă, în grija bunicilor sau...

    Au trecut 20 de ani de când am sărbătorit ultima dată Crăciunul. Am divorțat și am pierdut legătura cu singurul meu copil
    Au trecut 20 de ani de când am sărbătorit ultima dată Crăciunul. Am divorțat și am pierdut legătura cu singurul meu copil

    O femeie a încetat să mai sărbătorească Crăciunul după ce a divorțat și a pierdut legătura cu singura ei fiică. Toată povestea în articol.

    Am născut singură, deși eram la spital. A trecut o lună de atunci și încă am atacuri de panică
    Am născut singură, deși eram la spital. A trecut o lună de atunci și încă am atacuri de panică

    Povestea incredibilă a unei mămici de peste hotare care, deși se afla pe patul de spital înconjurată de asistente, a născut singură. Mai multe detalii în articol.

    © 2024 Qbebe