Avertismentul unei mame în durere! „Copilul meu a murit pentru că am dormit împreună. Nu am crezut că ni se poate întâmpla asta”

A considerat că era ceva normal ca o mamă să doarmă alături de bebelușul ei

Savannah Struchen (din Louisiana, SUA) și-a pierdut fetița, Abigail, pe când aceasta avea numai 10 săptămâni. Într-o confesiune pentru „Love What Matters”, mama a povestit că nu s-a gândit niciodată la faptul că bebelușul ei ar putea muri dacă ar dormi cu el în pat, cu atât mai mult cu cât se documentase pe acest subiect și avea în vedere și anumite beneficii ale co-sleeping-ului:

„Ni se spune că este o dovadă de cruzime să-ți lași „bebelușul să plângă singur în pătuț”. Ni se spune că în diferite țări co-sleeping-ul este ceva firesc. De asemenea, s-a susținut chiar și o minciună sfruntată, potrivit căreia „co-sleeping-ul reduce riscul de sindrom al morții subite întrucât bebelușul imită respirația mamei!” În plus, s-a vehiculat și ideea conform căreia să nu se recurgă la co-sleeping este riscant, în condițiile în care o mamă mult prea obosită, care încearcă să-și alăpteze copilul, poate să adoarmă într-un loc periculos.

Probabil că majoritatea mamelor mint când medicul le întreabă dacă bebelușii lor dorm singuri în pătuț, având însă inima plină de remușcări și întrebându-se dacă nu cumva doctorul va bănui ce se va întâmpla de fapt și va chema asistența socială.  

Mai mult decât atât, probabil că anumite persoane nu se vor abține să nu râdă și să ia în derâdere postările de pe Facebook legate de siguranța somnului bebelușului, pe cele care vin cu sfaturi privind co-sleeping-ul sau postările în care se vorbește despre decese provocate de co-sleeping.

Nu în ultimul rând, ni s-a vorbit adesea și despre cele șapte reguli de siguranță privind co-sleeping-ul- este sigur ca o mamă să doarmă împreună cu bebelușul dacă este în perioada alăptării, dacă nu este fumătoare, dacă nu se află sub influența unor medicamente, dacă nu este supraponderală, dacă utilizează pături ușoare și puține perne, dacă salteaua este fermă, dacă nu este prea obosită etc.”

A atras atenția asupra faptului că sufocarea este un proces tăcut

Mama care și-a pierdut copilul a adus în prim-plan faptul că majoritatea părinților nu conștientizează că asfixierea unui bebeluș se poate produce în scurt timp, fără ca nimeni să-și poată da seama:

„Majoritatea mamelor nu sunt informate în legătură cu asfixia pozițională, care poate surveni întrucât patul persoanei adulte este mult prea moale pentru bebeluș, în ciuda faptului că, potrivit standardelor unui adult, salteaua respectivă este de fapt fermă. În același timp, majoritatea mamelor nu știu că un bebeluș se poate sufoca chiar și sub sânul mamei sale.

Multe mame nu țin cont de faptul că la un moment dat, într-o noapte, „co-sleeping-ul sigur” poate scăpa de sub control și nu vor mai vigilente gândindu-se că oricum bebelușii lor nu ar dormi în altă parte. Probabil că nu se vor îngrijora întrucât vor crede că „este vorba doar despre o noapte, nu are ce să se întâmple”.

Totodată, multe mame nu vor lua în calcul faptul că greutatea unui adult este mult mai mare decât cea a unui bebeluș și că procesul de asfixiere este tăcut.

Majoritatea mamelor nu vor ține seama că bebelușii lor sunt mult prea neajutorați și că nu au cum să se salveze dintr-o situație care poate conduce la sufocare. Pe lângă aspectele aduse în discuție, un tată, un frate sau o soră care se mai află în pat alături de mamă, se pot rostogoli...sau le poate aluneca o parte a corpului peste bebeluș. În anumite cazuri, o pătură sau o pernă ar putea aluneca accidental și ar putea acoperi fața acestuia”.

La un moment dat, s-a hotărât să doarmă împreună cu bebelușul ei

Pentru sursa citată anterior, Savannah a explicat că nu i-a trecut prin minte faptul că o singură noapte în care ar dormi alături de fetița ei ar pune-o pe micuță în pericol:

„Am avut o situație neobișnuită în familie. Ceilalți doi copii ai mei mai mari se accidentaseră prin cădere- chiar la o zi după eu consumasem alcool. Am ajuns la camera de gardă și am petrecut aproape 24 de ore într-un spital de copii.

Nu m-am gândit deloc la faptul că una sau două biberoane ar putea influența modul în care doarme bebelușul. Nu m-am gândit că poate eu eram prea obosită. Sau că soțul meu era astfel.

Deja semnasem un acord de siguranță cu un asistent social (spitalul avea nevoie de un protocol având în vedere leziunile pe care le suferiseră copiii mei), chiar dacă mințisem în legătură cu modul în care dormea bebelușul. „Mâine”, mi-am spus. „Mâine voi muta toată lenjeria, astfel încât bebelușul să poată dormi în dormitorul său”.

Pur și simplu eram extrem de obosită. Asistentul social va trece pe la noi abia mâine. „Încă o noapte nu va rău nimănui”, mi-am zis atunci.

Așa că m-am așezat în pat, mi-am pus bebelușul la sân și am adormit”.

Bebelușul ei a murit în somn

A doua zi, fetița ei nu s-a mai trezit: se sufocase în somn. Pentru sursa menționată, mama îndurerată după pierderea copilului a dezvăluit prin ce a trecut în acea zi:

„Am intrat în panică amintindu-mi de o mamă care a povestit că și-a pierdut bebelușul din pricina co-sleeping-ului- a precizat că și-a găsit bebelușul cu fața plină de mucus și de sânge. Se întâmplase așa după ce bebelușul se asfixiase, iar capilarele din nas explodaseră.  

Nu mi se poate întâmpla mie. Nu i se poate întâmpla așa ceva bebelușului meu. Este imposibil. Se va trezi dacă o voi ridica pentru a-i schimba scutecul, nu-i așa?

Nu s-a întâmplat deloc așa cum credeam. Corpul ei era moale ca o cârpă.

Îmi amintesc cum plângeam și cum spuneam „Nu, nu, nu!” Îmi amintesc și cum soțul meu a dat fuga în cameră, întrebându-mă „Ce s-a întâmplat...” „Abby...” a fost tot ceea ce am putut să articulez și i-am arătat...Îmi aduc aminte și cum mi-a spus „DE ACEEA NU TREBUIA SĂ DORMI ÎMPREUNĂ CU EA- ASISTENȚII SOCIALI NE VOR LUA ACUM COPIII!!” 

Soțul meu a sunat la ambulanță, a încercat să aplice manevre de resuscitare. Îmi amintesc cum echipajul de urgență a încercat să aplice manevre de resuscitare înainte să o transporte la spital. Am ajuns la poliție, am fost interogată. Unul dintre polițiști mi-a luat cămașa drept proba și mi-a dat alta ca să mă schimb. 

Am plâns până când mi s-au umflat ochii și fața, până când a început să mă doară capul. L-am întrebat pe unul dintre polițiști dacă urma să fiu arestată. Îmi amintesc cum m-am anunțat că bebelușul meu a murit. Îmi amintesc totul, însă totul este cumva învăluit în ceață”.

A venit cu un avertisment dur pentru părinți

După ce a explicat cum i s-a schimbat viața după ce și-a pierdut copilul, mama îndurerată a venit și cu un avertisment pentru părinți, sfătuindu-i să nu-și asume riscul de a recurge la co-sleeping:

„Nu m-am gândit atunci la pericole, chiar dacă fusesem avertizată, chiar dacă medicii și asistentele mă informaseră în legătură cu regulile de siguranță privind somnul bebelușului, chiar dacă mă certam aproape în fiecare zi cu soțul meu pe acest subiect. De fapt, el nu mai este în prezent soțul meu.

Ceilalți doi copii ai mei au ajuns să fie adoptați de o altă familie.

Am pierdut totul- pentru simplul fapt că mi-am asumat un risc.

Mă adresez acum fiecărei mame care încă doarme împreună cu bebelușul ei, care intenționează să realizeze acest demers sau care încă nu știe cum este mai sigur să procedeze- chiar vreți să vă asumați riscul, chiar dacă acesta poate fi extrem de scăzut, de a vă ucide bebelușul- iar acest risc nu îl puteți controla întrucât DORMIȚI? Chiar credeți că puteți sfida toate prognosticurile? Credeți că ați putea face față toată viața durerii și sentimentului de vinovăție?

Mi-aș fi dorit să nu-mi fi asumat asemenea riscuri. Mi-aș fi dorit să ascult. Vă rog să mă ascultați și să nu permiteți ca moartea lui Abby să fi fost în zadar...” 

Mă simt vinovată, mă urăsc, fiecare zi e un chin. Cum să trăiesc fără bebelușul meu?