DA, mi-am abandonat fiica și-mi pare bine că am făcut-o

Confesiune de mamă

Mama a doi copii (fată și băiat) mari a explicat care a fost prima reacție a fiicei sale după ce a trecut prin divorțul părinților ei: „După ce mi-am cerut de curând scuze de la ea pentru felul în care m-am comportat pe parcursul divorțului, a încetat să mai comunice cu mine. Mi-am contactat fiul și l-am întrebat dacă știe de ce fata mea mă evită.”

Inițial, tânăra a adoptat o atitudine care i-a lăsat de înțeles mamei sale că o considera vinovată pentru că tatăl ei nu a fost fericit în timpul căsniciei: „Fostul meu soț s-a dus să locuiască alături de amanta sa după ce divorțul s-a încheiat. Fiica mea a arătat că se simțea bine în preajma lor și a explicat cât de mult se distra alături de ei. Nu mă pot abține, mă simt ca și cum îmi sugera că eu sunt motivul pentru care tatăl ei a fost nefericit...”.

Ulterior, mama a fost cea care a luat decizia să stea departe de fiica sa pentru ca aceasta să se poată concentra asupra activităților ei, să fie mai mult alături de tată și să nu fie martoră la emoțiile negative care îi copleșeau mama după divorț: „...nu trebuia să vadă sau să audă niciuna dintre emoțiile mele dăunătoare. Am evitat să judec și să resping. Era capabilă să se concentreze pe școală și să fie profund implicată în relația cu tatăl ei, după care tânjea atât de mult.”

În intervalul în care mama și fiica au stat departe una de cealaltă, mama a afirmat că a avut răgazul să se gândească mai bine la greșelile pe care le-a făcut în căsnicie sau ca părinte, și-a schimbat locuința, și-a găsit un loc de muncă nou, a călătorit și și-a găsit noi prieteni: „Între timp, m-am concentrat asupra mea. Am jelit și mi-am strigat furia. Am reflectat la greșelile pe care le-am făcut în căsnicie, dar și ca părinte. M-am alăturat unor comunități de sprijin, am făcut ședințe de meditație, am călătorit, m-am rugat, am avut întâlniri, am făcut exerciții fizice, mi-am găsit un nou loc de muncă, mi-am făcut noi prieteni și m-am mutat.” Alegând această cale, a dezvăluit că s-a simțit foarte bine, că a început să se dezvolte și să se vindece: „În ultimul an, am fost în cea mai bună formă fizică, emoțională și spirituală din viața mea. M-am simțit sigură pe mine și am simțit că sunt în siguranță...Îmbunătățirile semnificative din viața mea profesională și personală au coincis cu propria mea evoluție și vindecare.”

Au trecut șase luni până când cele două au reluat legătura strânsă dintre ele. Fata a fost cea care i-a explicat faptul că nu i-a fost la îndemână să stea departe de ea și că și-a dat seama că tatăl ei nu o căuta decât dacă avea vreun interes. După ce mama și-a „abandonat” fiica pentru o perioadă, cele două au reînceput să se implice în diverse activități împreună: „Acum ne sunăm regulat una pe cealaltă și ne scriem mesaje pentru a vorbi despre ziua respectivă sau ca să ne încurajăm. Eu am început să alerg și a început și ea să se antreneze. Am alergat într-o cursă de 5 km și intenționăm să participăm și la altele la toamnă.”

În confesiunea ei, mama a insistat asupra ideii că și-a dat seama ce a ajutat-o atât pe ea, cât și pe fiica ei, să aibă relația de care aveau nevoie: „...Cred că amândouă am avut nevoie de o perioadă în care să stăm departe una de cealaltă pentru a reflecta și pentru a lucra cu noi însene.” A menționat și care este cel mai important beneficiu pe care îl au amândouă de pe urma intervalului în care au stat la distanță: „Cred că cel mai mare beneficiu al vindecării noastre a fost că în sfârșit am arătat precum mama de care are nevoie...Acum am realizat că avea nevoie să-i arăt cum să fie femeie...Ea avea nevoie de un model, nu de un covor de pus la ușă. Pe durata întregii ei vieți am fost o incapabilă...Nu m-am respectat. Copiii mei meritau mai mult.”

Pentru a fi un model pentru fiica ei, își dorește să continue să lupte cu ea: „Voi continua să lucrez cu mine; nu cred că acesta este un proces măsurabil. Pe măsură ce voi continua să mă dezvolt, voi continua să mă uit spre fiica mea, cum crește și cum se maturizează și cum se transformă în femeia înțeleaptă și iubitoare care aș vrea și eu să devin.”

Chiar dacă fiica ei a crescut, mama intenționează să o sprijine să se dezvolte, să evolueze: „Voi continua să-mi dau seama că meseria mea de părinte nu s-a încheiat odată ce ea a ajuns la 18 ani. Am responsabilitatea să-i cultiv acele trăsături pe care am speranța că și le va dezvolta...”.

Concluzia despre perioada în care a stat departe de fata ei este că aceasta le-a fost de ajutor amândurora: „Sunt recunoscătoare pentru scurta noastră separare și mă bucur că am reușit să o las liberă, să-i permit să aibă parte de propriile experiențe și realizări. Distanța mi-a dat posibilitatea să reflectez și să mă vindec. În fine, cred că acest pas pe care l-am făcut în relația noastră va aduce tot ce este mai bun pentru noi, atât individual, cât și împreună.”

Divorț când copiii sunt adulți- sfaturi pentru părinți

Indiferent de vârsta pe care o au copiii, divorțul este o experiență stresantă și dureroasă și pentru ei. Pentru ca relațiile dintre părinți și copii să aibă cât mai puțin de suferit în urma acestui proces, specialiștii îi îndeamnă pe părinți să țină cont și de următoarele aspecte:

• Nu uita că și pentru copil divorțul reprezintă o pierdere- Chiar și copiii ce au ajuns deja la vârsta maturității vor simți că lumea lor se prăbușește când părinții se despart. De aceea, este indicat să li se permită, să li se acorde spațiul necesar pentru a vorbi despre ceea ce simt. Exprimarea emoțiilor contează și pentru procesul lor de vindecare, nu doar pentru cel al părinților, așa că părinții trebuie să fie dispuși să-i asculte, în ciuda faptului că lucrurile auzite nu le vor conveni
• Divorțul va crea îndoieli și temeri copiilor- Cu atât mai mult cu cât părinții divorțează după un mariaj de zeci de ani, copilul va începe să aibă numeroase îndoieli, punându-și numeroase întrebări. De pildă, se va întreba ce mai este de fapt adevărat, autentic și, dacă la rândul său este deja implicat într-o căsnicie sau într-o relație, se va gândi la cum ar trebui să se procedeze pentru a nu se ajunge în final la divorț. De asemenea, dacă nu are copii, nu este exclus să se gândească dacă ar trebui să devină sau nu părinte pentru a nu le crea o suferință copiilor în cazul unei despărțiri. Ca să-și ajute copiii să depășească mai ușor astfel de temeri, părinții ar trebui să le transmită că fiecare are propriile greșeli și este responsabil pentru ceea ce se va întâmpla în propria familie, situațiile fiind întotdeauna diferite
• Copiii nu trebuie încurajați să țină doar partea unuia dintre părinți- Dacă nu se va proceda așa, se poate ajunge în situația în care să apară ura pentru ambii părinți. În aceste condiții, depinde de fiecare dintre părinți să se străduiască, pe cât posibil, să nu rostească, în fața copilului, vorbe rele despre celălalt. Copilul are dreptul să-și construiască și să-și păstreze relația pe care și-o dorește cu fiecare părinte, cu atât mai mult cu cât este deja o persoană adultă, capabilă să ia decizii pe cont propriu
• Copiii nu trebuie folosiți pentru a reprezenta un suport emoțional- În cazul în care un copil este adult, părinții pot fi tentați fiecare să se „descarce” în fața acestuia. Psihologii insistă asupra ideii că acest demers nu este deloc în avantajul copilului, ci dimpotrivă. Acesta are propriile sale sentimente față de divorț, suferă în felul său și este nevoie să i se acorde acel timp necesar pentru a se vindeca. Soluții mai bune din acest punct de vedere ar fi ca părintele respectiv să discute cu altcineva, să urmeze ședințe de terapie dacă este cazul sau să stea mai departe de copil o vreme
• Renunțarea la casa familiei este traumatizantă pentru copil- Pentru orice copil, indiferent de vârstă, casa în care a locuit cu părinții are o valoare cu totul specială. Dacă odată cu divorțul părinților va interveni și despărțirea de casa părintească, trauma va fi cu atât mai mare. De aceea, în situația în care părinții/părintele decid/decide să renunțe la casă, ar trebui să discute deschis cu copilul, să îi explice motivele pentru care vor să procedeze așa. Mai mult decât atât, va conta enorm pentru copil dacă i se va lăsa un răgaz pentru a se obișnui cu ideea că nu va mai exista acea casă și pentru a-și putea lua de acolo lucrurile încărcate de valoare sentimentală

Citește și: Legătura dintre mamă și fiică este mai puternică decât oricare alta. Uite cum dovedește știința asta

Surse: blogusejournal.com, divorceandchildren.com, hellodivorce.com, karencovy.com, medium.com

Sursă poză principală: istockphoto.com