Mi s-a spus că „e păcat” să divorțez de soțul meu

Biserica mi-a spus că „e păcat” să divorțez de soțul meu. Dar eu l-am părăsit oricum

Sunt creștină, dar cred în divorț! Afirmația mea vă face să vă simțiți inconfortabil? Nu vă judec. Înainte mă făcea și pe mine să mă simt astfel. Dar haideți să aprofundăm împreună acest subiect: divorțul.

M-am căsătorit când aveam 25, în urma unei sarcini neplanificate, dar asta este o poveste pentru altă zi. Nu m-am căsătorit doar pentru că eram însărcinată, ci acesta a fost motivul pentru care m-am căsătorit rapid. Știam deja că voiam nuntă, dar nu era în plan atât de repede. Primii trei ani au fost grei, dar frumoși. Soțul meu și cu mine am trecut prin multe împreună în acea perioadă, dar încercările au făcut căsnicia noastră mai trainică. Sau cel puțin așa credeam eu, în naivitatea mea. Totul s-a schimbat peste noapte pentru mine, iar următorii doi ani ai căsniciei noastre aproape că m-au distrus psihic.

Am aflat că soțul meu se luptă cu dependența de pornografie!

Poate că citiți acest lucru și vă gândiți: „Nu este mare lucru”. Dar dacă aveți o experiență cu dependența sau dacă iubiți pe cineva cu o dependență, știți cât de mistuitor poate fi acest lucru.

Citește și: Nu am vrut să-mi rănesc copiii prin divorțul de tatăl lor, dar a trebuit să o fac. Pentru ei

Am văzut cum dependența mi-a furat soțul. Se temea de adevăr; se temea de rușine. A continuat să se scufunde tot mai adânc. Eu eram o mamă tânără cu doi copii mici și voiam să fiu o soție bună, dar eram copleșită. Simțeam că am nevoie de o pauză de la soțul meu. Aveam nevoie de timp pentru a procesa ceea ce se întâmpla.

Biserica m-a lăudat pentru că m-am căsătorit înainte de nașterea copilului meu, dar m-a abandonat atunci când căsnicia mea s-a destrămat din cauza dependenței. Timp de aproape doi ani, m-am prefăcut că nu se întâmplă nimic. M-am comportat ca și cum totul era în regulă, dar în spatele ușilor închise, devenisem o umbră a ceea ce eram odată.

L-am văzut pe soțul meu cum se consuma, dar el nu putea să vadă asta. Am văzut codependența nesănătoasă pe care soțul meu o avea cu anumiți membri ai familiei, dar el nu a putut să o vadă; l-am văzut pe soțul meu mințindu-mă în față pentru că asta a devenit normal.

Biserica mi-a spus: „Chiar dacă el continuă în păcatul/dependența lui, tu însăți vei fi mereu în păcat dacă divorțezi de el. Dacă l-ai iubi așa cum ai spus că îl iubești, nu l-ai părăsi. Ar trebui să mergi la consiliere și să-ți dai seama ce ai putea face mai bine. Ai făcut un jurământ față de el. Ar trebui să faci mai mult pentru a-l sprijini”.

Citește și: Motive de divort foarte clare pe care cuplurile, totusi, nu le observa

Minciunile au continuat, manipularea a continuat, iar eu am cedat. Nu-mi mai păsa ce credeau ceilalți; știam că nu mai puteam continua în această relație toxică și să fiu, în același timp, un exemplu pentru copiii mei.

Ceea ce oamenii nu realizează despre dependență este că aceasta consumă totul. Mi-a furat căsnicia, mi-a furat soțul și m-a lăsat pe mine rănită și distrusă. De asemenea, el a devenit o umbră a persoanei care era. O persoană care nu a putut vedea cum minciuna sa a fost dureroasă, cum pornografia a devenit cealaltă femeie.

Relația mea cu soțul meu și cu Biserica a devenit abuzivă din punct de vedere emoțional!

După o altă promisiune încălcată, o altă minciună, l-am auzit pe Dumnezeu spunându-mi să plec. M-am dus acasă pentru a-mi vizita mama, iar Dumnezeu mi-a spus să rămân. M-am despărțit de soțul meu și m-am mutat la trei ore distanță. Am plâns în fiecare noapte; am plâns pentru viața pe care mi-am dorit-o, dar pe care nu am avut-o; am plâns pentru copiii mei.

Am început să mă tem de soțul meu. Nu pentru că m-ar fi rănit vreodată fizic pe mine sau pe copii, dar nu știam niciodată dacă ceea ce spunea era adevăr sau o altă minciună.

Dar, în cele din urmă, mi-am găsit vocea. Mi-am găsit un loc de muncă, mi-am trimis copiii la școală și am luptat pentru o viață mai bună pentru mine și pentru ei. Am redus la tăcere vocile exterioare și m-am rugat ca Dumnezeu să fie de partea mea și să mă ajute să trec peste greutăți.

Dumnezeu nu pedepsește femeile abuzate psihic sau fizic. Dumnezeu nu iubește divorțul, dar își iubește copiii. Am luat atitudine și am spus nu mai mult minciunii și înșelăciunii. Soțul meu și cu mine am fost separați timp de șase luni. A fost greu, a fost sfâșietor, dar am reușit să redevenim prieteni și astfel am luat decizia de a ne crește împreună copiii.

În acest timp, l-am văzut pe soțul meu cum a identificat relațiile nesănătoase și cum a învățat limitele. L-am văzut recunoscând durerea. L-am văzut cum s-a schimbat. Am continuat să mă sprijin pe credința mea și pe prietenii apropiați în acea perioadă. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul și îndrumarea de care am avut parte.

Sunt fericită să spun că o separare mi-a salvat căsnicia!

Am învățat atât de multe despre mine, m-am vindecat de o mulțime de traume, mi-am găsit vocea. Soțul meu și-a găsit și el vocea. Să recompunem o căsnicie va fi greu, dar va dura și se va vindeca doar dacă ambele persoane luptă pentru a fi mai bine.

Este timpul să devenim confortabili cu ceea ce este inconfortabil. Înainte de a spune cuiva că divorțul este un păcat, ar fi bine să știți de ce caută o separare sau un divorț. Nu fiți cel care conduce pe cineva spre abuz.

Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul lovewhatmatters.com.

Citește și: DA, mi-am abandonat fiica și-mi pare bine că am făcut-o