Puterea unei mame singure

Sunt o mama singura si nu o supun ca sa ma plang. Am constatat abia recent ca a fi mama singura inseamna de fapt ca esti una dintre cele mai puternice fiinte de pe planeta (probabil doar presedintele Americii se poate intrucatva apropia de concept) si ca nu reprezinta defel un motiv de rusine, ci unul de lauda, de mandrie si pana la urma de iubire.

Ce face o mama singura?

Totul si toate. Incepand de la imbracatul si hranitul copilului, in cazul in care nu este capabil singur de aceste operatiuni si pana la asistarea la serbarea de Craciun sau sfarsit de an chiar daca e bolnava de pneumonie. Pare o munca continua si asidua si chiar si este. Iar daca abilitatile de organizare nu constituie punctul tau forte (ma recunosc vinovata de acest pacat), programul zilnic se transforma intr-un talmes-balmes din care te miri si tu ca si reusit sa supravietuiesti cu bine. La finalul zilei, evident, tu vei adormi inaintea copilului.

Cum se simte o mama singura?

In primul rand, de cele mai multe ori epuizata. In special fizic si adeseori si psihic. Caci toate, absolut toate chestiunile care tin de cresterea si ingrijirea copilului iti revin exclusiv tie si oalele, inevitabil, tot in capul tau ajung sa se sparga. Iar tu, o simpla fiinta umana inzestrata cu puteri supraomenesti fara sa vrei, te transformi automat in mama si tata, bunica si bunic, cea mai buna prietena. Si asta doar pe plan moral. Nu punem la socoteala rolurile din gospodarie de menajera, bucatareasa, sofer etc. Cel mai greu este insa cand constientizezi cu adevarat ca esti singura. Cand ti-ar dori o mana care sa o tina pe a ta sau sa te mangaie pe umar si sa-ti spuna ca va fi bine. Cand mergi pe strada noaptea si te simti stinghera. Poate maine, poate peste o saptamana. O mana care sa-ti dea speranta. Ai insa noroc sa poti strange o mana micuta, sange din sangele tau, carne din carnea ta, care te iubeste neconditionat si pentru care tu esti totul.

Cum este privita o mama singura?

Cu compasiune de cele mai multe ori, compasiune care nu este impartasita de fapt de ea. Pentru ca ea nu vrea sa ceara ajutor desi ar putea, pentru ca isi asuma povara, dar si bucuria cresterii unui copil fara participarea vreunei alte persoane. Este privita de asemenea si cu repros de clevetitori pentru simplul motov ca a avut si are curaj. Lumea uraste ceea ce nu poate intelege.

Ce nu accepta o mama singura?

O mama singura nu va accepta un barbat incapabil. Unul care nu este suficient de copt la minte si la suflet incat sa-i poata sta alaturi. Sa faca fata provocarii, caci este o provocare, de a nu-i fi solicitat ajutorul pentru fiecare nimic (caci o mama singura are demult solutie pentru orice si oricine), de a nu fi intotdeauna el cocosul din casa, caci o mama singura canta cat trei cocosi. Bate cu pumnul in masa daca ii sunt puse in pericol valorile in care crede sau familia si nu se dezice niciodata de statutul pe care si l-a asumat. Nu se va multumi niciodata cu putin si va dori pur si simplu...totul.

Am cunoscut si alte mame singure. Exceptionale, integre, cu un suflet cald si generos, neintunecat de sacrificiile pe care le fac zilnic, care au chiar mai multi copii in ingrijire si te fac sa pui la indoiala limitele umane; ajungi sa te intrebi cam cat de multe poate face efectiv un om in acelasi interval de 24 de ore valabil pentru toti pe care le are o zi?! Si mi-au confirmat ca ceea ce credeam si am spus mai sus este intrutotul adevarat.

Ce ar trebuie sa stie sau sa faca o mama singura?

Poate ca nu sunt persoana in masura sa ofer sfaturi pentru simplul motiv ca nici eu nu ma consider fara cusur, insa mi-as dori ca alte mame singure, aflate la inceput de drum, sa stie ca niciodata nu trebuie sa abadondeze lupta. Nu trebuie sa se indoiasca in veci de capacitatea sau de abilitatea lor de a-si creste copilul in modul in care considera de cuviinta. Si ca gura lumii...ramane doar gura lumii. Nu are nimeni dreptul sa te judece cu privire la modul in care decizi sa-ti traiesti viata si nici sa-ti impuna sa ti-o traiesti intr-un mod nociv, numai de dragul de a te incadra in rigorile unei societati proto-emancipate. Ca in realitate femeia fara barbat este privita intocmai ca un caine fara stapan.

Intr-un final este vorba efectiv despre o asumare. Caci iti asumi sa fii o mama singura. Ca te descurci sau nu bine tot timpul, ca simti poate in unele zile ca nu i-ai acordat copilului suficienta atentie, iar de tine ai uitat de mult. Te bantuie des asemenea angoase, desi tu esti oficial una dintre cele mai puternice fiinte de pe planeta. Si tu stii prea bine asta!