Ziua în care fiica mea m-a întrebat ce este iubirea

„Sigur, draga mea. Poți să mă întrebi orice”, i-am raspuns. Știam că avea să urmeze o întrebare capcană. La urma urmei, când era mică nu s-a sfiint nicio clipă să mă întrebe pe șleau „Cât de des tu și mami faceți sex? Este adevărat că băieții nu știu unde este clitorisul? Ai fumat vreodată iarbă? Care este cel mai rău lucru pe care l-ai făcut vreodată? Mă iubești mai mult decât pe fratele meu? Ești fericit?”. Eram pregătit pentru orice. Sau, cel puțin, asta credeam...

Ziua în care fiica mea m-a întrebat ce este iubirea

În timp ce se fâstâcea și încerca să își găsească cuvintele, eu mi-am amintit de anii în care era mică și abia învăța să meargă. Acum este adolescentă și are tot felul de curiozități și parcă iubește să mă pună în dificultate cu cele mai profunde întrebări. Cum naiba am ajuns aici?

Citește și: Ce este iubirea? Cele mai haioase definiții date de copii

S-a înroșit și s-a întors ca și cum ar fi vrut să plece; s-a întors din nou. Mi-era teamă că o să mă întrebe dacă se poate muta în Nepal.

„Tată... ce se întâmplă dacă simți că persoana cu care ești este persoana cu care ar trebui să fii pentru totdeauna?”.

„Tu...”, am început eu. Aveam de gând să spun: „TU ești prea mică pentru asta! Doamne sfinte! Cu cine, pentru numele lui Iisus, te vezi și de ce nu-i știu numele și adresa și numărul de asigurare socială și compozitorul de muzică clasică preferat, pentru că, dacă nu are unul, nu e destul de bun pentru fiica mea și chiar dacă ar spune Beethoven, aș vrea să-l omor pentru că ți-a furat inima atât de devreme și oricum ești prea al naibii de tânără ca să întrebi așa ceva”.

Nu. Nu era vorba de lipsa mea de încredere în ea. Am avut mereu încredere deplină în ea. Mi-a fost doar... frică. Eram îngrozit. Am văzut-o într-o clipă pe fetița mea crescând atât de repede, fugind în Bali cu Chad sau cum îl cheamă pe tipul ăsta, lăsând în urmă camera ei verde ca spuma mării, cu posterele ei de cultură pop, trofeele de plastic și rufele naufragiate, în timp ce eu și mama ei îmbâtrânim singuri, împreună.

„Atât de tare am îmbătrânit?”, am zis eu cu voce tare.

„Tată!”, a răspuns ea, parcă certându-mă pentru felul în care vreau să evit să răspund la o asemenea întrebare.

„Îmi pare rău, draga mea. Am... leșinat pentru o clipă”. Am zâmbit timid. Ea nu a schițat niciun zâmbet, dar s-a uitat la mine așteptând. Era clar că următoarele mele cuvinte ar fi însemnat enorm pentru ea. Cât de mult preț pun copiii noștri în cuvintele noastre, m-am gândit.

„Draga mea...”, am început. Nici măcar nu știam ce aveam de gând să spun. Ce puteam să spun? Peste bâlbâiala mea neîncetată, un singur cuvânt continua să iasă în evidență - „trebuie”. Așa că am început să vorbesc. Nu ca un părinte către un copil, ci ca un suflet către altul. „Nu TREBUIE să fii cu nimeni”. S-a uitat speriată, ca și cum i-aș fi spus că fotoliul de piele din biroul meu era de fapt făcut din piele de căței.

Citește și: Ce este dragostea? 15 Raspunsuri de la copii

„Ascultă - sintagma AR TREBUI implică faptul că există o putere superioară, care are toate răspunsurile. Cine dă ordine aici? Cine știe mai bine decât tine dacă ai nevoie să fii cu cineva?”, i-am răspuns. Ea părea complet nedumerită. Am încercat altceva.

„Vrei să fii cu... cu...”

„Davis”, a completat ea. „Îl cheamă Davis și da, îi place Beethoven”, a spus amuzată. Inima mea se oprise pentru o clipă. Era același sentiment pe care îl aveam când soția mea îmi sugera să facem sex. Fluturi. Emoție.

„Da, vreau să fiu cu el. Și el vrea să fie cu mine”, a adăugat.

Acel tată din interiorul meu se simțea mizerabil de incomod. Nu putea să vadă dincolo de fiica adolescentă, care era prea tânără, care trebuia să se concentreze pe studii, pe atletism și pe prostii de vârsta ei. Nu că nu va găsi niciodată un băiat potrivit pentru ea!

„Și câți ani are acest... Davis?”, am întrebat, încercând să par cool și cumva dezinteresat.

„E de vârstă cu mine”, mi-a raspuns ea. Vocea din capul meu începuse din nou: „E prea tânăr! Băieții sunt idioți la cincisprezece ani. Spune-i să nu se mai vadă cu el. Află numele lui de familie. Află unde locuiește. Vorbește cu părinții lui. Nu îi lăsa să se mai vadă”.

„E ca-n Romeo și Julieta", am șoptit eu.

„Tată, îți dai seama că vorbești cu voce tare? Nu este ca în Romeo și Julieta. N-o să ne sinucidem. Nici măcar nu-i cunoști pe părinții lui, așa că nu poți fi în război cu ei. Iar eu îl cunosc de mai mult de cinci minute, așa că...”, a continuat ea.

În mod absurd, gândul de a fi comparat cu lordul Capulet mi-a dat de gândit. M-am uitat la fiica mea, care mă privea expectativă, încă convinsă că aveam un sfat bun de oferit. Am văzut-o, atunci, ca pe un suflet în această călătorie prin viață, mai mult decât rolul în care o încadrasem cu atâta ușurință. Nu era doar fiica mea, care nu trebuie să iasă din cuvântul meu pentru că așa dictează societatea; era fiica mea, ale cărei sentimente și dorințe nu erau diferite de ale mele.

„De ce ești cu Davis?”, am întrebat-o eu.

„Pentru că așa vreau. Pentru că mă face fericită”, a răspuns ea. Am știut imediat ce să spun în continuare, dar nu am făcut-o.

„Ce este, tată? Spune. Mă omori”, a spus ea.

„Atunci... fii cu el. Fii cu el atâta timp cât te face fericită. Dar - și asta e important, puștoaico - nu-ți face griji cu privire la ce ar tebui să faci. Trăiește-ți anii de adolscență. Poate că Davis este cel care te va face să vrei mereu să fii cu el. Dar, draga mea, sentimentul ăsta pe care îl ai acum, s-ar putea să dispară. S-ar putea să te trezești într-o zi și să nu-l mai simți, dar să te trezești a doua zi și să-l simți din nou. Nu lăsa asta să te deranjeze. Nu te simți ca și cum ar trebui să simți mereu acel același lucru. Nu ăsta este lucrul care contează”, am spus.

Cuvintele m-au părăsit în grabă. Sentimentul meu inițial de certitudine a făcut loc unei stări de greață în timp ce încercam să-mi amintesc tot ce tocmai spusesem. Oare tocmai îi ruinasem viața fiicei mele?

„Uau, tată. Nu sunt sigură că am înțeles jumătate din ce ai spus. Dar îmi place. „Doar fii cu el” - Îmi place asta. El mă face fericită. Voi fi cu el deocamdată”, a răspuns ea. S-a întors să plece.

„Draga mea”, am oprit-o eu. „Simt cumva că ai vrea să îmi spui mai multe”.

„Nu, tată, asta a fost tot. Sincer, știam că vei avea un sfat înțelept pentru mine, dar mă gândeam că o să îți fie teamă să mi-l dai. M-am înșelat. Acum mă simt mai bine. Mulțumesc”, a răspuns ea. Și a dat să iasă pe ușă, dar s-a întors și a spus: „Tată? Îți mulțumesc că nu mă tratezi ca pe un copil”. A schițat un zâmbet și a plecat.

Citește și: 45 de citate despre iubire, care te vor încânta

• Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul thoughtcatalog.com.