Prima noapte acasă
A fost într-un fel, mai ales că urma primei zile acasă, acel moment când rămâneți singuri cu copilul și realizezi, panicat, că toată treaba e pe bune și că această...chestie urlătoare nu pleacă nicăieri, ba mai mult, se bazează pe tine s-o liniștești. În acea noapte în care copilul a refuzat să adoarmă deși am încercat toate metodele despre care știam că sunt (aproape) legale, când am văzut că și soția cedează, am recurs la un gest extrem: am început să cânt. Nu, asta nu este o metaforă, având în vedere că pe scara vocilor mai puțin reușite, eu mă situez undeva sub măgar. Da, am luat copilul în brațe și am cântat timp de o oră, după ceas!!!, Un elefant se legăna...Nu mai știu când a adormit copilul. Dacă e să fiu cinstit, nici măcar nu mai știu când am adormit eu. Ideea e că am supraviețuit. Deși au fost multe momente când acest lucru mi se părea nu doar improbabil, ci de-a dreptul imposibil.
Prima noapte în care l-am culcat în camera lui
Am pus piciorul în prag și-am hotărât că fie ce-o fi, copilul va dormi din acea noapte în camera lui. L-am adormit în patul nostru, l-am dus la el în pat, l-am lăsat să adoarmă adânc, m-a lăsat să ajung la noi în pat, m-a așteptat să adorm adânc, l-am lăsat să urle, știind că se va liniști, ceea ce s-a și întâmplat după numai 2 minute de când l-am adus înapoi la noi în pat. N-o fi bai o noapte în plus, nu? Sau vreo 2,200 and counting...
Prima noapte când am plecat de-acasă doar noi doi
Copilul avea vreo cinci luni, așa că ne-am luat inima-n dinți și am fugit de-acasă. Sigur, după ce i-am lăsat suficientă mâncare și apă la îndemână. Ok, și-o bonă. Ok, poate și-o bunică. Acum dacă insistați, probabil c-au fost și vreo 5 - 6 prieteni puși să jure că vor trece zilnic să se asigure că totul e ok. (așa am fost "noi", genul mai relaxat...)
Măi, acea primă noapte de unii singuri a fost de neuitat. N-am închis un ochi toată noaptea. Mi-era și jenă de ceilalți oaspeți din hotel, care probabil au fost deranjați de ce se auzea din camera noastră. Noroc că undeva spre dimineață i-au secat soției mele lacrimile iar urletele de dor și jale au sucombat în fața oboselii. A fost atât de bine că s-a terminat!
Prima noapte de Revelion
În primul rând că atunci când ești părinte de copil mic și alegi sau n-ai altă variantă decât să petreci această noapte alături de copil, Revelionul reprezintă pentru tine fix pix! Adică tot te culci când se culcă copilul, orice oră ar fi și tot speri (degeaba) ca el să doarmă mai mult, astfel încât tu să nu te trezești pe 1 ianuarie la ora la care toată lumea se duce la culcare.
Cel mai tare te încurcă însă petardele și artificiile, și începi să-i înjuri atât pe cei care le-au produs, cât și pe cei care le folosesc din două motive: A. îți trezesc copilul dar, mai important B. te trezesc pe tine. Care tocmai prinsesei, după zile bune, vreo 3 ore legate de somn. Nu, chiar nu-i în regulă cu prostiile alea zgomotoase!
Prima noapte când a făcut febră foarte mare
Cred că a fost primul moment în care m-am simțit cu adevărat neajutorat. Și prima oară când m-am rugat, deși eu nu cred că ai la cine să te rogi, dar ca părinte, în astfel de momente, ești dispus să încerci orice. Iar privirea lui buimacă și speriată când trebuia să-l trezim și să-i facem baie cu apă rece ca să-i scădem temperatura, privirea aceea de copil de un an și jumătate care nu înțelege de ce părinții îl chinuie în loc să-l ocroteacă, nu cred s-o uit vreodată. N-am fost om două zile atunci, până când nu i-a scăzut febra. Oribil sentiment!
Prima noapte când ți-o dă copilul la ficat
L-ai făcut, l-ai crescut cum ai putut și știut tu mai bine, l-ai lăsat să doarmă cu voi în pat...și el cum îți mulțumește? Când vine ce-a dintâi lovitură nocturnă în ficat, nu știi ce să faci mai întâi: să-ți înăbuși urletul de durere care ar putea trezi și vreo doi portoricani sau să-ți înăbuși pipi-ul care s-a declanșat automat din cauza durerii insuportabile? Și asta nici măcar nu e cel mai rău lucru! NU, cel mai rău lucru este că aceasta a fost, doar, ce-a dintâi lovitură! Tu nu știi la vremea respectivă, dar vor urma multe altele și în multe alte....aspecte ale corpului tău, lovituri bine țintite care, cu siguranță, vor eroda din anii tăi tihniți de pe acest Pământ.
Prima noapte când pleacă de acasă
E belea! Gata, a crescut, a devenit mult mai independent, vrea să-și depășească limitele! Nici măcar liniștea din casă nu e cea care te lovește, ci gândul că toată casa e a voastră! Că puteți face ce vreți, când vreți, unde vreți...dacă vreți! Că nu se aude niciun Tati! sau Mami! și că la noapte patul vostru va fi, din nou, doar la vostru! Vai, ce mare bucurie...
Biine, așa-mi închipui că trebuie să fie, că încă n-am experimentat asta, dar cică e mișto de tot...Abia aștept!
Puteți citi mai multe lucruri scrise de Alex pe blogul lui:
www.facebook.com/CelMaiBunTata
Urmareste-ne pe Google News
