Jurnal de tătic. Serviciile secrete, Sofia și (ne)liniștea nopții
Dacă vă întrebaţi ce are de-a face liniştea nopţii, cu serviciile secrete şi Sofia, o fetiţă cu moţ blond de doar 3 anişori... O să aflaţi acum, de la Alecu Racoviceanu, din această pagină a jurnalului de tătic.
Sunt foarte obosit astăzi. Mâinile abia se mișcă, ideile nici atât. Am avut o noapte grea. Mai am forță doar de două lucruri. Să zâmbesc și să vă spun de ce sunt atât de stors.
Joi am ajuns acasă vineri. M-am întins la discuții interminabile, probabil inutile și, când am deschis ușa casei, m-a frapat liniștea. Liniștea aia în care poți auzi visele tuturor.
Am intrat la noi în cameră și i-am spus Silvanei:
-Bună. Am ajuns. Nu-ți fă griji, am mâncat în oraș - am lăsat să se scurgă câteva secunde și am continuat - mă duc să scriu ceva. Noapte bună!
Atunci mi-a răspuns:
-Da!
Și apoi am auzit iarăși numai vise. La fete nu am intrat. Am ascultat la ușă și nu răzbătea niciun zgomot. În bucătărie, am deschis laptopul și geamul.
Întunericul și teii se luptau pe viață și pe moarte pentru supremație. Mi-am făcut o pipă cu măr copt și coacăze, doar ca să le arăt cine e adevăratul stăpân al aromelor. Și am început să scriu. Nu știam ce va ieși, poate editorialul din ziarul de luni sau doar câteva idei bine conturate pentru o emisiune de weekend:
"Iar trăim o perioadă agitată, în care cele mai folosite cuvinte sunt război și servicii secrete."
Atunci am văzut că doi ochi mă fixau mirați. Smocul auriu, măgărușul Olel ținut strâns la piept... erau mai multe elemente care m-au făcut să uit de text.
-Tati! Vleau pipi!
Te ridici, lași pipa și mergi să supraveghezi operațiunea. Orice tătic responsabil face asta.
-Sofia, acum fugi la culcare. E noapte!
Pași de nălucă se îndepărtează și apoi ușa de la camera lor e trântită de au tresărit și morții din cavourile de la Iancu Nou. Mai puțin nevastă-mea și Alecsia. De la ele venea doar muzica viselor.
Mă întorc la ale mele, război, servicii... Olel reapare:
-Tati, am muci!
Am citit undeva - pe net, unde altundeva? - că nu e bine să țipi la copiii care mișună noaptea prin casă, că-i sperii și ei nu sunt complet dezlipiți din lumea somnului. Doar umblă așa prin casă. Mai ales dacă au doar 3 ani și ceva, iar lumea viselor e mai intensă.
-Hai, acum la culcare. Tati are treabă.
Ușa se izbește din nou. Ghicesc cum, undeva la etaj, se aprinde lumina. Liniștea se lasă din nou, mai puțin un vecin care țintește zgomotos toaleta, după ce l-a trezit, probabil, bubuitura de la noi.
După ce-l aud cum trage apa, mă cufund din nou în ale mele.
-Tati, mă doare burtica!
Înainte de a spune obișnuitul "Dă să pupe tati!" mă gândesc rapid și la mama celui care a scris că... Continuarea aici.
Urmareste-ne pe Google News
