Pe vremuri ii spunea „Ziua Mamei", dar cred ca eram eu prins in doua capcane care ma faceau sa cred ca asa se numea. Prima era ca traiam siguranta ca o anumita femeie din viata mea merita o zi anume din an in care ii putea spune „La multi ani!" doar cel care-i spunea si „Mama". A doua cred ca tinea de propaganda din acei ani care spunea ca o femeie nu e femeie daca nu e si mama. Acum ii spunem „Ziua Femeii". E momentul cand, cu o floare, starnesti zambetele care anunta ca e iremediabil primavara. Adica orice barbat stie ca mai face un ultim efort din canonul de sfarsit al iernii si urmeaza miile de provocari ale primaverii si, fara tagada, miile de promisiuni desarte ale verii.
Nu stiu de ce, cumva, in mintea mea, 8 Martie are in continuare rezonanta de Ziua Mamei. Poate si pentru ca, in felul meu, am sarbatorit-o macar ajungand cateva minute la ea, oferindu-i un dar. O prostie - aveam sa inteleg peste ani - pentru ca pentru ea bucuria nu era darul, ci prezenta mea.
Foto: Alex Mazilu
Am umblat - cand, din pacate, nu ma mai putea opri - prin lucrurile ei si am ramas inmarmurit. Cadourile le folosise sau nu, unele ii trebuiau altele probabil ca nu, dar o viata intreaga a pastrat felicitarile de 8 Martie! Stiti felicitarile facute de copii? Multicolore, cu desene de oameni ce par calcati de camion si case strambe... dar calde? Sunt ridicole, urate si totusi pentru fiecare felicitare din asta exista un om care o priveste ca pe o capodopera!
Cumparand 3 buchetele de branduse, ma gandeam daca nu ar trebui Silvanei sa ii iau o floare mai mare decat fetelor. Si apoi mi-am amintit ca seara am vazut-o pe Alecsia muncind la o... felicitare. Si mi-am dat seama ca nu conteaza ce iau eu pentru ca Silvana va avea ochi doar pentru desenele cu oameni plati.
Plus ca brandusele sunt - ca si Ziua Mamei - semnul statorniciei primaverii, asa cum ghioceii sunt vestitorii ei.
Pe Alecu Racoviceanu il gasiti si aici.
Urmareste-ne pe Google News
