Da, a început copilul școala, ceea ce înseamnă că eu am reînceput să intru în curtea școlii ca să-l aștept. Și, cu spiritul fin de observație pe care-l am și cu care deja v-am obișnuit, am remarcat câteva lucururi care au rămas la fel de dinaintea erei noastre, adică din anii '80 - '90 când am făcut și eu școala, la fel cum am remarcat apariția unora noi. Să le luăm pe rând:
 |
 |
A. Lucruri care au rămas la fel:
1. Careul de început de an. Ca și pe vremea mea, nimeni nu are chef de el, dar majoritatea participă. Cei care au un microfon spun lucruri nici măcar de ei ascultate. E adevărat că acum a apărut și o chestie nouă: în timp ce unii încearcă să comunice lucruri ce par importante la acele microfoane, majoritatea profită pentru a-și face un selfie cu copilul forțat să zâmbească fericit că a reînceput școala. Căci toată lumea știe sau își aduce aminte cât de bucuroși eram pe 15 septembrie: cam la fel de bucuroși ca porcii în ajunul Crăciunului.
2. Buchetele de flori. Da, poate sunt mai mari acum. Da, poate conțin flori mai exotice decât acum 25 de ani. Sigur costă mult mai mult decât acum 25 de ani. Dar ritualul a rămas același: părinții se încăpățânează să cumpere niște imensități, într-o luptă surdă și de la depărtare între ei, în timp ce profesoarele (pe bună dreptate) se încăpățânează să nu rețină cine ce buchet a adus. Sigur, nimeni nu se riscă să nu aducă măcar un buchet mai mic, de 15 - 17 flori, că cine ar vrea ca al său copil să fie considerat săracul clasei?
3. Bucuria copiilor când sună recreația. Da, recreația a rămas și va rămâne pe vecie cel mai frumos moment al timpului petrecut la școală. Întrecut doar de celălalt moment școlar cu adevărat unic: intrarea în vacanță. Felul în care îi văd pe copii coborând pe scări câte trei trepte deodată și felul în care aleargă prin curte pentru a mai câștiga 17 secunde în plus de joacă, mă fac să cred că, de fapt, nu s-au schimbat foarte multe și că orele au rămas, în majoritatea lor, plictisitoare sau enervante.
4. Preocupările elevilor. Nu știu dacă nu au voie cu telefoane, că nu prea i-am văzut. Dar i-am văzut jucând baschet sau fotbal sau leapșa. I-am văzut pe cei mai mari complotând pe sexe împotriva sexului opus. I-am văzut cum încearcă, timid, să stea în preajma celei sau celui de care le place. I-am văzut înjurând mult. I-am văzut mâncând mult junk food. Da, dacă scoți telefonul și device-urile, adolescenții de azi sunt fix la fel ca adolescenții de acum 1,000 de ani. Sau doar 20.
B. Lucruri care s-au schimbat:
1. Cocurile și deux piece-urile de început de an școlar. Măi, cu mare bucurie am constatat că aceste chestii au dispărut. Mă așteptam să le văd pe doamne exagerat de aranjate, gen "Mergem la Nunta Anului". Și nu a fost așa. Da, au fost aranjate, dar într-un mod plăcut ochiului meu de bărbat și fără să văd multe cocuri și mult păr tapat, deși credeți-mă că am scrutat asitența insistent după ele. Bravo, m-am bucurat tare să văd asta!
2. Și-au făcut apariția niște specimene foarte enervante - bodyguarzii. Acești șefi plenipotențiari ai intrării în curtea școlii. Un fel de demurgi care îți conferă (sau nu) dreptul de a intra în Grădina Specială, adică te lasă să calci pe betonul de dincolo de zidul școlii. De fiecare dată când oamenii ăștia mă întreabă pe un ton inchizitor unde mă duc, am senzația că am comis o infracțiune și că sigur de data asta voi fi prins. Mă ia cu transpirații și de fiecare dată mă bucur ca un copil când sunt lăsat să intru să-mi recuperez copilul. Dar sigur mi se va înfunda până la sfârșitul anului, n-am cum să scap, deși n-am făcut nimic.
3. Curtea școlii. Pe vremea mea, curtea era locul în care evadam, locul în care ne simțeam liberi. Astăzi, curtea pare mai degrabă a unei închisori, totul este controlat, niciun comportament ușor ieșit din normalul acceptat nu este tolerat. Când vine schimbul de după amiază, elevii nu intră în curte când vor ei, ci când zic Zeii de la punctul de mai sus. Iar dacă cumva te-ai rătăcit prin acea curte, căutând altceva, așteaptă-te să fii aspru judecat. Sau măcar considerat un pedofil periculos.
4. Uniformele. Ok, nu sunt chiar uniforme, dar toți copiii vin cu tricouri/cămăși albe cu blazonul școlii cusut pe ele. Și mie, unul, îmi place cum arată. Mult mai ok față de nicio regulă vestimentară, așa cum am prins noi în anii de după Revoluție.
Sunt convins că sunt mult mai multe diferențe și asemănări decât cele care mi-au sărit mie în ochi. Dar fiți răbdători, abia a trecut o săptămână. Plus că încă n-am fost la nicio ședință cu părinții care am înțeles de la alții că este un spectacol deosebit și unic în sine. Ne vom mai reauzi pe subiect, fără doar și poate.
Puteți citi mai multe lucruri scrise de Alex pe blogul lui:
www.facebook.com/CelMaiBunTata
Urmareste-ne pe Google News
