Tații din ziua de azi petrec de trei ori mai mult timp cu copiii decât cei din generațiile anterioare

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Studiile realizate în ultimele decenii au ajuns la concluzia că, în prezent, tații au ajuns să petreacă mult mai mult timp cu copiii lor decât o făceau cei din secolul trecut. Iată de ce!

Cercetările au arătat că tații din prezent au ajuns să-și dedice timp copiilor lor de trei ori mai mult decât o făceau tații lor, în condițiile în care își doresc să vadă cum, în familia lor, există o distribuție mai echilibrată în ceea ce privește implicarea în activitățile casnice. Spre exemplu, printr-un studiu s-a constatat că tații din ultimul deceniu au ajuns să aloce cu aproximativ 30 de minute mai mult, din timpul lor liber, treburilor din gospodărie.

Dacă în urmă cu aproximativ 30 de ani, peste 40% dintre tați declarau că nu schimbaseră niciodată scutecul copilului lor, acum lucrurile stau diferit, în sensul în care din ce în ce mai mulți tați își doresc să aibă o relație mai strânsă cu copiii.

Oamenii de știință au sesizat faptul că implicarea din ce în ce mai consistentă a taților în viața copiilor nu este benefică doar pentru cei mici, aducând avantaje și pentru viața de cuplu. Astfel, fiecare partener își va aduce o contribuție semnificativă la bunul mers al vieții de familie, fără ca mamele să se mai simtă extrem de copleșite.

O altă tendință observată de sociologi în zilele noastre este că tot mai mulți tați și-ar dori să petreacă și mai mult timp alături de copiii lor, dar că viața profesională nu le permite adesea acest lucru. Cu toate acestea, încă poate fi observat decalajul între mame și tați în privința timpului liber de care dispun (mamele dispun de mai puțin timp decât tații).

Printre soluțiile care i-ar putea ajuta pe tați să poată avea parte de mai multe momente petrecute cu copiii lor, ar fi, conform specialiștilor, adoptarea de modificări ale politicilor ce țin de muncă, de acordare de concedii parentale mai îndelungate taților și creșterea posibilității ca tații să poată realiza un echilibru între viața profesională și timpul dedicat familiei.

Toate acestea, consideră psihologii, ar fi esențiale pe viitor, în condițiile în care copiii care îi au mai mult în preajmă pe tații lor se bucură de o mai bună dezvoltare emoțională și intelectuală, se simt mai în siguranță și învață ce înseamnă o relație sănătoasă. Mai mult decât atât, cei care sunt crescuți de părinți implicați în egală măsură vor dobândi mai multă încredere în forțele proprii și se vor simți mai iubiți.

Surse: healthyholisticliving.com, mother.ly

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    STUDIU. Copiii care petrec mai mult timp în fața ecranelor au mai mulți prieteni apropiați
    STUDIU. Copiii care petrec mai mult timp în fața ecranelor au mai mulți prieteni apropiați

    În condițiile în care timpul petrecut de copii în fața ecranelor a devenit tot mai mare în ultima vreme, este firesc să ne îngrijorăm pentru sănătatea...

    3 Motive din cauza cărora copiii din ziua de azi se plictisesc repede, sunt nerăbdători si cred ca totul li se cuvine
    3 Motive din cauza cărora copiii din ziua de azi se plictisesc repede, sunt nerăbdători si cred ca totul li se cuvine

    Ai constatat astfel de simptome la propriul copil? Nu-i de mirare. Marea majoritate a copiilor din ziua de astăzi au nevoie de noi și noi stimuli, dintr-un motiv paradoxal: sunt...

    Cei mai simpatici trei bebeluși pe care îi vei vedea azi
    Cei mai simpatici trei bebeluși pe care îi vei vedea azi

    Toți bebelușii sunt adorabili, însă unii dintre ei reușesc să ne amuze prin felul în care arată. Fie că seamănă izbitor cu anumite celebrități, fie că fac niște...

    Gata, este oficial! Niciun prenume din România nu va avea mai mult de trei cuvinte
    Gata, este oficial! Niciun prenume din România nu va avea mai mult de trei cuvinte

    Numele tatălui, numele bunicii, numele nașilor sau numele străbunicii din partea mamei - ce prenume alegem pentru cel mic? Ei bine, oricare ar fi alegerea, se pare că acesta nu trebuie...

    Mircea Radu, radiografie dură a societății de azi: "România nu se mai face bine decât dacă ni se întorc copiii"
    Mircea Radu, radiografie dură a societății de azi: "România nu se mai face bine decât dacă ni se întorc copiii"

    Mircea Radu, revoltat de situația actuală a țării noastre postează un mesaj pe contul său oficial de Facebook adresat tuturor românilor, dar mai ales, tututor românilor...

    Numărul real al cazurilor de coronavirus din România, de cel puțin 10 ori mai mare decât cel oficial, anunță președintele Societății Române de Microbiologie
    Numărul real al cazurilor de coronavirus din România, de cel puțin 10 ori mai mare decât cel oficial, anunță președintele Societății Române de Microbiologie

    Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la OMS a declarat pentru Digi24 că este convins că numărul de cazuri de...

    Salvați Copiii trage un semnal de alarmă: Rata mortalității infantile e de cinci ori mai mare în Tulcea decât în București. Ce cauzează clivajul
    Salvați Copiii trage un semnal de alarmă: Rata mortalității infantile e de cinci ori mai mare în Tulcea decât în București. Ce cauzează clivajul

    Clivajul mare care există între județele din țară în ceea ce privește șansa la viață a nou-născuților prematur sau cu patologii grave arată insuficiența politicilor...

    Mi-am retras copiii de la școală și natura i-a învățat mai mult decât orice alt profesor
    Mi-am retras copiii de la școală și natura i-a învățat mai mult decât orice alt profesor

    Din dorința de a-și stimula copiii să îndrăgească natura și să învețe lucruri noi într-un mod inedit, unii părinți fac tot posibilul ca micuții lor să petreacă...

    © 2022 Qbebe