Semne clare că suferi de „sindromul cuibului gol": „Este ultimul Crăciun acasă înainte de plecarea fiului meu la facultate și deja îi simt lipsa"

Sărbătorile parcă nu au aceeași bucurie și același farmec fără copii. O dată devenit părinte, mama și tata realizează că ceea ce dă darmec Sărbătorilor de iarnă, și în general fiecărei zile din viața lor, este copilul. Este și cazul unei mame care mărturisește cu regret în suflet și lacrimi în ochi că acest Crăciun este ultimul pe care îl va petrece alături de fiul ei, pentru că acesta va pleca la facultate.

„Nu am simțit nevoia să fac nimic festiv cu ocazia acestui Crăciun pentru că fiul meu va pleca la facultate în toamna anului următor și nu pot să mă gândesc decât că acestea sunt ultimele sărbători pe care fiul meu le petrece acasă. În perioada aceasta a fost foarte ocupat trimițând scrisori și pregătindu-și portofoliul pentru a aplica la diferite universități.

În plus, băiatul meu este mare și tânjește după timpul petrecut cu prietenii săi în care se distrează de minune. Noi, părinții, suntem foarte mândri de el, dar înțeleg că toată această muncă depusă pentru a fi acceptat la o facultate înseamnă că, începând cu iarna următoare îmi voi petrece Crăciunul doar eu cu soțul meu, iar el va zbura din cuibul părintesc în care a stat încă de la naștere”, destăinuie mama.

Copiii pleacă de acasă, părinții se simt abandonați. Ce este de făcut?

„Nu-mi dă pace gândul că am petrecut ultimele 17 Crăciunuri împreună ca o familie”

Mama mărturisește că atunci când a amenajat casa un pic pentru Crăciun și a decorat camerele cu diferite ornamente, și-a amintit de toate figurinele Lego, figurinele Star Wars și alte prostioare pe care i le lăsa în șosețelele fiului ei atârnate deasupra șemineului. A luat la mână fiecare ornament pe care l-a făcut el cu mânuțele lui de-a lungul anilor și le-a așezat cât mai la vedere posibil în bradul de Crăciun, având încă amprentele depuse de el.

În ceea ce privește pregătirea prăjiturilor pentru sărbători, în ultimii ani băiatul a fost prea ocupat să își ajute mama pentru că a preferat să iasă împreună cu amicii sau cu prietena lui. ori chiar să învețe în această perioadă pentru examenele pe care le avea de susținut. Dar anul acesta, mama și-a propus să îi pregătească prăjiturile preferate și este convinsă că băiatul le va înfuleca așa cum făcea și în copilărie.

Am cinci copii și recunosc că abia aștept să plece toți de acasă

„Îmi vine să plâng încă de pe acum”

„Iubesc sărbătorile de iarnă. Este un moment magic al sărbătoririi, al timpului de calitate petrecută împreună cu familia, cu prietenii, dar nu pot să îmi scot din minte gândul că anul următor voi petrece sărbătorile fără fiul meu, așa cum a făcut-o încă de când era copil. Nu mă înțelegeți greșit. A fost minunat să îl privesc cum crește și se transformă într-un bărbat minunat, acesta fiind privilegiul vieții mele.

Doar că în această perioadă a anului îmi este mult mai dor de anii în care fiul meu era bebeluș sau școlar și noi eram prietenii lui, persoanele cu care își petrecea tot timpul împreună. La fel ca și un divorț sau pierderea unei persoane dragi, plecarea copilului din cuibul familiei este un eveniment care îți poate cutremura toată ființa, având un impact real în viața părinților.

Prieteni de-ai mei care au trecut prin aceleași situații, mi-au mărturisit că sărbătorile de Crăciun au devenit foarte dificile fără copii acasă”, susține mama.

„Încerc să păstrez spiritul festiv”

Deși acest gând al plecării fiului ei la facultate nu-i dă pace, mama încearcă să își păstreze spiritul festiv și să-și mențină optimismul că fiul ei se va întoarce acasă cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă de anul viitor, măcar câteva zile, pentru a-și vedea părinții și a-i onora cu prezența lui.

Momentul în care puii părăsesc cuibul familiei este extrem de dificil pentru adulții care, deși s-au obișnuit cu versiunea matură a pruncului lor, nu se pot obișnui cu absența acestuia. Sărbătorile de Crăciun fără râsetele copiilor, fără bucuria acestora, fără clinchete de clopoței și sunete de jucării nu mai sunt niciodată la fel.

Dar maturitatea face parte din procesul vieții, iar părinții trebuie să accepte acest lucru cu multă demnitate, fiind convinși că este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru fiii lor, să le dea libertate și aripi să zboare!