Țările se deschid pentru turiștii vaccinați. Dar ce se întâmplă cu copiii? Unde mergem în vacanță

Țările se deschid pentru turiștii vaccinați. Dar ce se întâmplă cu copiii? Unde mergem în vacanță

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Faptul că se așteaptă ca de la începutul sezonului festival să fie în vigoare certificatul verde digital propus de Comisia Europeană (propus în scopul de a se facilita deplasările cetățenilor UE în actualul context epidemiologic impus de pandemie), dar și crearea de condiții de siguranță suplimentară și creșterea disponibilități unor importante destinații de vacanță de a primi turiști străini, constituie motive demne de luat în seamă pentru planificarea unei vacanțe. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla detalii legate de condițiile de călătorie în unele dintre cele mai populare destinații de concediu ale românilor, astfel încât să dispui de cât mai multe informații care să-ți permită să ai parte de o vacanță cât mai sigură alături de cei dragi.

Certificatul verde digital- ce este și de când ar putea fi utilizat

Acest certificat va fi valabil în toate statele UE și va demonstra:

  • că o persoană s-a vindecat de o infecție cu SARS-CoV-2
  • că o persoană a fost vaccinată cu unul dintre vaccinurile împotriva SARS-CoV-2
  • că dispui de un rezultat negativ la un test menit să identifice o infecție cu noul coronavirus

Certificatul verde digital va putea fi obținut datorită autorităților naționale, putând fi emis de: centre de testare, autorități sanitare, spitale etc. El va putea fi disponibil atât în formatul tipărit pe hârtie, cât și digital (poate fi stocat pe un dispozitiv mobil), are un cod QR, un sigiliu digital (pentru autenticitate), incluzând date precum: numele utilizatorului, data nașterii, data la care a fost emis, informații cu privire la vaccinul efectuat/la test/ la vindecarea în urma unei infecții cu SARS-CoV-2. De asemenea, trebuie să știi că este disponibil în limba națională și în limba engleză, datele cu caracter personal fiind în siguranță (nu poate fi reținut de țările vizitate, iar când se vor efectua verificări, va fi controlată doar valabilitatea certificatului, verificându-se numai cine l-a emis și semnat, datele care țin de starea de sănătate a utilizatorului rămânând în custodia statului ce a emis certificatul respectiv).

Principalul scop al certificatului verde digital este ca fiecare cetățean dintr-un stat membru UE sau dintr-o țară terță (care are reședința în UE sau care se află în mod legal pe teritoriul acesteia) să beneficieze de scutirile de restricțiile care afectează libera circulație. În situația în care un stat membru nu se limitează la solicitarea acestui certificat și impune măsuri precum testarea sau carantinarea posesorului, va trebui să-și justifice decizia și să notifice atât celelalte state-membre, cât și Comisia Europeană.

Potrivit „Euronews”, Margaritis Schinas, Vicepreședintele Comisiei Europene, a anunțat, luna trecută, că intenția este ca utilizarea certificatului verde digital să fie posibilă chiar la debutul sezonului estival, astfel încât să fie stimulat și sectorul turismului: „...Am discutat cu liderii grupurilor din Parlamentul European. Sesizez și o dorință în cadrul Parlamentului European pentru o aprobare rapidă. Prin urmare, cred că există optimism, cred că acest certificat va fi gata înainte de începerea verii... Mă gândesc la faptul că vara începe la 1 iunie și avem și o altă dată, 17 mai, data la care prietenii noștri britanici au estimat că vor relua călătoriile internaționale...”

Unde mergem în vacanță? Lista țărilor verzi, galbene și roșii

Pentru a putea lua o hotărâre în privința alegerii destinației de vacanță în actuala perioadă de pandemie, un demers esențial pe care trebuie să-l realizezi este să afli dacă țara respectivă se află pe lista verde (țările cele mai sigure), galbenă sau roșie. Sistemul de identificare a țărilor în funcție de culoare a fost introdus la nivelul UE (incluzând verde, roșu, portocaliu și gri) pentru a le permite celor care doresc să călătorească să știe la ce să se aștepte în privința riscului epidemiologic, dar și a restricțiilor.

La noi în țară, în prezent, lista statelor „verzi” (în care incidența cazurilor de COVID-19 este sub 25% și rata testelor pozitive este sub 4%) a fost înlocuită de o listă a țărilor „galbene”. Astfel, cine vine dintr-o țară listată ca fiind „galbenă”, va sta în carantină, timp de 14 zile, la domiciliu. În schimb, dacă se sosește dintr-o țară „roșie”, carantinarea va fi tot pe o perioadă de 14 zile, dar în locațiile special desemnate acestui scop. Lista actualizată a țărilor care se află pe oricare dintre liste este disponibilă pe site-ul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), care ține de Institutul Național de Sănătate Publică. Acesta  „ propune țările/zonele/teritoriile cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei” pentru persoanele care sosesc în România din acestea.

parinti-si-copii-purtand-masti-de-protectie

De asemenea, trebuie să știi că, în conformitate cu articolul 2 din hotărârea nr. 50/26.10.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), instituirea restricțiilor pentru persoanele ce sosesc din zone cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 de ore de la data aprobării, iar ridicarea acestor restricții se va realiza cu data emiterii hotărârii.

Lista țărilor „galbene” a fost actualizată pe 25 martie și poate fi consultată pe site-ul cnscbt.ro.

Excepțiile de carantinare când pleci în vacanță

Există însă și situații în care este posibilă eliminarea carantinei pentru călătorii care vin dintr-o țară aflată pe lista „galbenă”. Răzvan Pascu (consultant marketing turistic) a menționat, pe blog-ul său, care sunt excepțiile de la carantinare, așa cum sunt prevăzute în hotărârea CNSU nr. 9/11.02.2021:

  • Dacă ai trecut printr-o infecție cu SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile
  • Dacă ți-ai făcut unul dintre vaccinurile împotriva noului coronavirus cu ambele doze și au trecut cel puțin 10 zile de când ai avut rapelul
  • Dacă ești persoană adultă și ești student/ă
  • Dacă este vorba despre familiile ce revin din zona galbenă și care au copii minori, care sunt elevi (dacă întoarcerea nu este în perioada vacanțelor școlare)
  • Dacă este vorba despre elevi/studenți la zi, sunt exceptați de la carantină și însoțitorii acestora
  • Dacă îți iei „vacanță după vacanță”- O persoană care se întoarce în România din vacanță/călătorie de afaceri, dar are un test RT- PCR negativ, care este arătat la sosire și va anunța tot atunci faptul că va pleca în cel mult 3 zile în altă parte, nu va mai trebui să stea în carantină
  • Dacă demonstrezi că ai fost plecat/ă în interes de serviciu, dar ai un test negativ la întoarcere, pe care l-ai efectuat cu cel mult 72 de ore înainte
  • Dacă ești în tranzit pe teritoriul României pentru 24 de ore

În urma unei actualizări din data de 30 martie, au fost adaugată ca excepție de la carantinare și testare și persoanele care vor face dovada unui test de anticorpi IgG, realizat cu cel mult 14 zile înainte de sosire. Dacă nu te încadrezi în niciuna dintre situațiile menționate anterior, fiind necesar să se efectueze un test RT- PCR pentru venirea în România dintr-o țară „galbenă” și să se stea în carantină, perioada de izolare nu este 14 zile, ci de 10. În plus, nu mai există obligativitatea de a se efectua un nou test, în ziua a opta de izolare. Nu în ultimul rând, copiii care au sub vârsta de 3 ani nu trebuie să facă un test RT-PCR la revenirea în România și nici nu vor sta în carantină.

Și totuși, unde mergem cu copiii în vacanță?

Razvan-PascuRăzvan Pascu a atras atenția asupra faptului că momentan nu se poate spune cu precizie ce se va întâmpla cu cei mici la întoarcerea dintr-o zonă „galbenă”: „Nu se știe încă ce se va întâmpla în cazul copiilor, iar vaccin pentru ei oricum nu cred că va aparea mai devreme de începutul anului următor.” În același timp, a precizat că încă nu este clar ce se întâmplă cu copiii cu vârsta între 4 și 6 ani în privința carantinei: „Astfel, singurul lucru care nu este clar încă este ce se întâmpla cu copiii între 4-6 ani, pentru ca ei nu sunt nici elevi și nu par să fie exceptați nici pe bază de alt criteriu de la carantină. ”

Printre destinațiile de vacanță pe care Răzvan Pascu le recomandă în pandemie ca fiind adecvate și pentru copii sunt cele care presupun efectuarea unui test COVID și care permit petrecerea timpului mai ales în aer liber: „Aș sugera părinților să aleagă destinații pentru care se cere testare COVID, astfel știi că turiștii alături de care călătorești sunt testați, ceea ce iți oferă o oarecare „liniște” și, totodată, destinații în care poți petrece mult timp în aer liber. Acum există și posibilitatea de a face testare Covid pe baza de salivă, deci nu mai este un mare stres să testezi copilul înainte de plecarea din țară. În aceasta perioada cred că vacantele la plajă sau ski sunt alegerea ideală pentru vacanțele cu copii”.

Alt aspect asupra căruia s-a oprit a fost că vârsta de la care copiii au și ei nevoie de un test care să infirme prezența unei infecții cu noul coronavirus, când își însoțesc părinții în vacanță, diferă foarte mult: „În rest, pentru călătoriile în afara țării, condițiile diferă de la un stat la altul, uneori trebuie să îi testezi și dacă sunt bebeluși (cum e cazul Seychelles), alteori sunt exceptați până la 12 ani (UAE - Dubai), 5 ani (ex. Iordania), ori până la 1 an (Maldive) sau chiar nu se solicită deloc test, cum ar fi Mexic sau Tanzania.”

În baza unui sondaj realizat anul trecut de AloHotels, se poate sesiza că românii s-au îndreptat, în vreme de pandemie, spre destinații cum ar fi Turcia, Grecia și Bulgaria. O tendință sesizată de specialiștii în turism, inclusiv pentru anul în curs, este că se va călători mai puțin în destinații care până în perioada pandemiei erau în topul preferințelor, cum ar fi Italia, Spania, Portugalia sau Franța. În schimb, printre țările alese pentru vacanțele din acest an sunt în continuare căutate Bulgaria, Grecia, Turcia, la care se adaugă Cipru, Egipt, Dubai, dar și destinații mai îndepărtate, precum Maldive, Seychelles sau Zanzibar.

Oricare dintre acestea oferă posibilitatea de a petrece foarte mult timp în aer liber. Înainte să alegi încotro ar fi mai convenabil să te îndrepți pentru a avea parte de o vacanță în siguranță, alături de copil, vezi care sunt și atenționările și condițiile de călătorie pentru câteva dintre destinațiile cele mai populare.

Grecia

Una dintre cele mai iubite destinații turistice ale românilor a început încă de la 1 iulie anul trecut să solicite tuturor celor care călătoresc  să completeze un formular special, numit „Passenger Locator Form”. Acesta trebuie să fie completat înainte de intrarea în Grecia, oferind detalii legate de numărul de zile petrecut, dar și adresa la care vor sta pe parcursul vizitei. Dacă se va sta în mai multe locații, adresa va fi cerută pentru cel puțin cele 24 de ore petrecute acolo.Va fi suficient ca fiecare familie să aibă un asemenea formular.

Datele provenite de la Ambasada Republicii Elene din România arată că a rămas valabilă măsura instituită încă din noiembrie 2020 și anume aceea ca fiecare persoană care ajunge pe teritoriul grec să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular (RT- PCR), realizat cu cel puțin 72 de ore înainte de intrarea în țară, fie că este vorba despre sosirea pe rută aeriană, fie pe cale terestră. Alături de acesta, va fi solicitat formularul „Passenger Locator Form” și codul QR.

Copiii sub vârsta de 10 ani nu trebuie să facă dovada efectuării unui test molecular negativ la intrarea în Grecia.

În prezent, pe fondul situației epidemiologice, sunt recomandate pentru Grecia doar călătoriile esențiale, iar pentru cei care intră în țară pe cale terestră, alături de testul PCR va fi efectuat (la punctul de trecere a frontierei) un test rapid pentru detectarea SARS-CoV-2.

imagine-din-insula-Santorini

Bulgaria

Potrivit Ministerului Afacerilor de Externe de la noi, până pe data de 30 aprilie, călătorii români trebuie să respecte și ei regula impusă tuturor cetățenilor străini care vor să intre pe teritoriul bulgar: dovada că au efectuat un test molecular (PCR), ce are un rezultat negativ, realizat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire.

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării acestui rezultat negativ elevii și studenții care trăiesc în țări precum Grecia, Turcia, Serbia, Macedonia de Nord, România, care călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Bulgaria în scopuri educaționale.

Turcia

În scopul de a rămâne o destinație de vacanță aleasă de un număr cât mai mare de turiști, această țară a introdus „Certificatul de Turism Sigur” (Safe Tourism Certificate), punând la dispoziție o asigurare specială în caz de îmbolnăvire din cauza noului coronavirus și posibilitatea de prelungire a cazării (în locațiile care sunt incluse în „Safe Tourism Certificate”)  în situația îmbolnăvirii. Acest certificat este obligatoriu, de la 1 ianuarie 2021, pentru toate unitățile de cazare ce au peste 30 de camere, fiind opțional pentru cele care au mai puțin de 30 de camere, dar și pentru restaurante, cafenele, transport, parcuri tematice, facilități pentru ski etc..

De exemplu, turiștii cu vârsta cuprinsă între 0 și 65 de ani pot beneficia, după încheierea unei asigurări, de prelungirea șederii în anumite unități de cazare în caz de îmbolnăvire, dar și de îngrijiri medicale la spitale de stat și private (în funcție de valoarea asigurării). Perioada maximă de plată a compensațiilor în asemenea situație este de 15 zile.

După 14 martie, toți călătorii care sosesc în Turcia cu avionul trebuie să dețină rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire. În același timp, va trebui ca, alături de acest rezultat, să fie prezentat și Formularul de Intrare în Turcia, fie în format electronic, fie în formă tipărită. Sunt exceptați de la prezentarea rezultatului testului PCR copiii de până la 6 ani și cei care tranzitează Turcia.

Cipru

Dacă alegi ca destinație de vacanță Cipru, ai în vedere următorul aspect: România se află acum în zona roșie, potrivit autorităților cipriote. De aceea, cu 24 de ore înainte de sosirea pe insulă trebuie să se facă rost de „CyprusFlightPass”. Pentru ca acesta să se obțină, se va crea un cont, se vor completa datele personale cerute, detalii despre zbor și se vor completa declarații legale. Printre prevederile acestora se numără, de exemplu, asumarea faptului că la intrarea în țară poate fi solicitat un test (turistul va suporta cheltuielile) RT- PCR, iar până la aflarea rezultatului se va intra într-o perioadă de izolare de 72 de ore.

Pentru minorii sub vârsta de 18 ani, declarațiile legale vor fi completate și semnate de părinte, tutore sau părinte adoptiv.

Dubai

În cazul în care se optează pentru o vacanță în acest stat din Emiratele Arabe, Ministerul Afacerilor Externe precizează că este necesar să existe, pentru cei care călătoresc în Dubai, o asigurare medicală internațională, care să acopere inclusiv costurile tratării în eventualitatea unei infectări cu noul coronavirus. Totodată, se va completa o declarație de sănătate la sosirea în aeroport.

Acum se solicită, pentru călătorii din România, în afara prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR (efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire), realizarea unui alt test PCR la sosirea în Dubai. Sunt scutiți de la această măsură copiii sub vârsta de 12 ani.

Până la sosirea rezultatului (prin SMS) testului efectuat în Dubai, călătorii au obligația să se autoizoleze (până la 24-48 de ore, când se vor primi rezultatelor).

Egipt

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că, încă din toamna anului trecut, toți călătorii care intră pe cale aeriană în Republica Arabă Egipt sunt obligați să prezinte dovada rezultatului negativ al unui test RT-PCR, care să fi fost făcut cu cel mult 72 de ore înainte de sosire. Măsura se aplică și pentru pasagerii care se află în tranzit pe teritoriul Egiptului.

Testul cu rezultatul negativ trebuie să fie tradus în engleză sau arabă, singurii exceptați de la efectuare pentru a intra în Egipt fiind minorii sub vârsta de 6 ani.

complex-turistic-din-Egipt-de-la-Marea-Rosie

Seychelles

Ca să te bucuri de o vacanță în spectaculoasele insule din Oceanul Indian, ia în seamă că, începând cu data de 25 martie, autoritățile de acolo au luat următoarele măsuri în ceea ce privește călătorii străini:

  • Intrarea cetățenilor străini pe teritoriul insulelor nu este condiționată de efectuarea unui vaccin anti-COVID
  • Călătorii (inclusiv copiii) trebuie să dovedească rezultatul negativ al unui test RT-PCR (efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire)
  • Fiecare călător va completa documentul numit „the Health Travel Authorization” (cu excepția minorilor sub 18 ani, părinții/reprezentanții legali/ părinții adoptivi completând acest document), care va fi cerut la check-in
  • Pot fi solicitate testări suplimentare, alături de rezultatul negativ al testului RT-PCR
  • Biletul de avion și rezervarea la cazare vor fi achitate înainte de completarea „the Health Travel Authorization”, în condițiile în care aceasta solicită completarea cu date legate de numărul zborului, de adresa locației/locațiilor de cazare

Maldive

Și pentru un sejur în aceste insule va fi nevoie să se completeze un formular special „Health Declaration Form” cu 24 de ore înainte de sosire. 

Toți turiștii (cu excepția copiilor mai mici de 1 an) vor avea asupra lor dovada unui test RT- PCR negativ, efectuat cu 96 de ore înainte de îmbarcarea spre Maldive. Dacă se va realiza un tranzit în călătorie, dar acesta nu va depăși 24 de ore, rezultatele testului inițial rămân valabile. În cazul în care tranzitul va depăși 24 de ore, va fi necesară efectuarea unui nou test PCR.

Zanzibar

Arhipelagul aparține de statul african Tanzania. Nu se solicită obligatoriu rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru intrarea călătorilor străini în țară, dar dacă vei călători cu o companie aeriană care îl cere, va trebui să prezinți rezultatul testului la sosirea în Tanzania.

Începând din august 2020, cei care sosesc sau pleacă în/din Tanzania sunt supuși unui control amănunțit pentru SARS-CoV-2, completând formulare puse la dispoziție de compania aeriană, maritimă sau terestră cu care se călătorește. În situația în care sunt semnalate specifice unei infecții cu acest virus, se poate impune efectuarea unui test RT-PCR.

vedere-de-sus-asupra-unei-plajed-din-Zanzibar

Surse: advisory.seychelles.travel, alohotels.ro, cnscbt.ro, cyprusflightpass.gov.cy, flydubai.com, dw.ro, euronews.com, mae.ro, mfa.gr, mfa.gov.cy,razvanpascu.ro, safetourismturkyie, stirioficiale.ro, vaccinare-covid.gov.ro, visitmaldives.s3.amazonaws.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: facebook.com, istockphoto.com

Articolul urmator
Cazări inedite în România: 18 locuri aparte unde să-ți duci familia în vacanță
Cazări inedite în România: 18 locuri aparte unde să-ți duci familia în vacanță

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nou studiu: adulții vaccinați protejează și copiii nevaccinați
    Nou studiu: adulții vaccinați protejează și copiii nevaccinați

    Concluziile unui studiu recent realizat în Israel, ţară care a lăsat în urmă pandemia după ce şi-a vaccinat mai mult de jumătate din populaţie, arată că vaccinarea pe...

    Reuters: părinții vaccinați își protejează și copiii nevaccinați, arată ultimele date
    Reuters: părinții vaccinați își protejează și copiii nevaccinați, arată ultimele date

    Printr-un studiu realizat în Israel, oamenii de știință au constatat, după ce au analizat datele provenite din 223 de comunități din țară, că, acolo unde rata de vaccinare a...

    ULTIMA ORĂ! Vacanță de doua săptămâni pentru toți copiii. Anunțul făcut de Klaus Iohannis
    ULTIMA ORĂ! Vacanță de doua săptămâni pentru toți copiii. Anunțul făcut de Klaus Iohannis

    Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat că vor intra în vigoare noi restricții și măsuri de stopare a pandemiei. Astfel, una dintre măsuri va fi o vacanță de...

    Care sunt țările și orașele pe care trebuie să le vizitezi, conform zodiei tale
    Care sunt țările și orașele pe care trebuie să le vizitezi, conform zodiei tale

    Dacă te simți mai atrasă de anumite țări sau orașe ale lumii prin comparație cu altele, trebuie să știi că această preferință nu este întâmplătoare. Astfel, zodia...

    Copiii parentificați, sau ce se întâmplă când copiii sunt forțați să fie adulți
    Copiii parentificați, sau ce se întâmplă când copiii sunt forțați să fie adulți

    Ai fost un „copil parentificat”? Ce se întâmplă atunci când copiii sunt nevoiți să se comporte ca niște adulți, preluând atribuțiile unui părinte?

    Elevii intră în vacanța „mobilă”! Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar
    Elevii intră în vacanța „mobilă”! Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar

    Elevii și profesorii din România au, între 20 și 24 februarie 2023 așa-numita vacanță „mobilă” de o săptămână. Parcurge articolul pentru mai multe...

    Copiii nu mai au vacanță de Paște în anul școlar 2023-2024. Când vor beneficia de zilele libere
    Copiii nu mai au vacanță de Paște în anul școlar 2023-2024. Când vor beneficia de zilele libere

    La finalul lunii ianuarie, Ministerul Educației a lansat dezbaterea publică referitor la structura anului școlar 2023-2024. Se menține structura pe module, vacanța din perioada...

    Trei spitale din trei țări diferite au refuzat tratarea unui copil pentru că părinții nu erau vaccinați
    Trei spitale din trei țări diferite au refuzat tratarea unui copil pentru că părinții nu erau vaccinați

    În încercarea de a ajuta un copil cu o afecțiune cardiacă gravă, autoritățile din Cipru au contactat spitale din străinătate pentru ca micuțul să poată fi tratat acolo....

    © 2024 Qbebe