Vacanţa în Maroc: ce trebuie să ştii dacă plănuieşti un concediu în această destinaţie

Vacanţa în Maroc: ce trebuie să ştii dacă plănuieşti un concediu în această destinaţie

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Marocul este o ţară fascinantă, care se remarcă nu numai prin peisaje, ci şi prin tradiţii locale deosebite şi prin ospitalitatea locuitorilor. De la oraşe imperiale, cu pieţe orientale, pline de arome şi de culoare, până la deşert, Munţii Atlas şi coastele de la Marea Mediterană şi de la Oceanul Atlantic, există numeroase posibilităţi de a întreprinde călătorii de neuitat. Din articolul de mai jos vei afla detalii care te vor ajuta să te organizezi pentru a avea parte de o vacanţă de vis în Maroc.

Totul despre Maroc

Aşezare şi populaţie

Marocul este situat în nord-vestul Africii, având porturi atât la Marea Mediterană, cât şi la Oceanul Atlantic, iar cea mai mare parte a graniţei sale este cu Algeria (la est) şi cu vestul Deşertului Sahara (la sud). Se împarte în 16 regiuni, iar acestea, la rândul lor, sunt formate din provincii şi prefecturi. Capitala sa este Rabat, dar cel mai mare oraş al ţării este Casablanca.

Cea mai mare parte a populaţiei (aproximativ 37 de milioane de locuitori) este formată din arabi (grupuri berbere şi categorii mixte) şi trăieşte la vestul Munţilor Atlas.

Peisaj specific din Maroc

Limbă

Limba oficială este araba, iar a doua limbă oficială este dialectul tamazigha (vorbit de berberii din zona Atlasul Înalt). Pe scară largă se vorbeşte şi limba franceză (Marocul a fost protectorat francez).

Monedă

Dacă vrei să petreci o vacanţă în Maroc, este recomandat să ai la tine moneda naţională de acolo: dirhamul. Ca să îţi faci o idee cam ce valoare are acesta, ai în vedere aceste echivalări: aproximativ 9,6 dirhami pentru 1 dolar şi 10 dirhami pentru 1 euro.

O confuzie în ceea ce priveşte moneda naţională marocană a apărut odată cu introducerea şi a unei alte monede, numită rial. De exemplu, în anumite oraşe 20 de riali sunt echivalenţi cu 1 dirham. În unele dintre ele, precum Rif sau Tanger, 2 riali înseamnă 1 dirham. Cu toate acestea, dirhamul este folosit pe scara cea mai largă.

Ai în vedere şi următorul aspect: marile magazine, marile hoteluri şi restaurantele acceptă cardurile, dar pieţele şi magazinele mici, vânzătorii stradali şi taximetriştii nu le acceptă. În acest context, este recomandat să-ţi faci o rezervă de dirhami. O soluţie la îndemână şi avantajoasă totodată este să apelezi la schimbarea banilor chiar în aeroport, întrucât ai mari şanse să ai parte de un curs valutar mai avantajos. De asemenea, ai în vedere că şi în gări sau în porturile mari există puncte de schimb valutar speciale pentru turişti. Este ideal dacă vei reuşi să ai mereu la dispoziţie monezi (de 1, 2 sau de 5 dirhami) pe care le poţi folosi pe durata vacanţei tale în Maroc inclusiv pentru utilizarea toaletelor publice.

Climă

Climatul din Maroc este în general mediteranean, fiind cald şi uscat în cea mai mare parte a anului, dar există şi perioade mai răcoroase, mai umede, în care şi plouă, în lunile noiembrie-martie. Cele mai calde luni sunt iulie şi august.

Clima depinde foarte mult de zona din ţară în care te vei duce. Spre exemplu, în zonele sudice şi în cele sud-vestice este foarte cald (datorită zonelor deşertice), în timp ce în zonele de coastă temperaturile sunt mai plăcute. În zonele înalte ale Munţilor Atlas temperaturile pot atinge limita îngheţului pe timpul nopţilor.

Cum poţi călători prin Maroc

Dacă doreşti, o opţiune este să apelezi la trenuri. De pildă, poţi lua trenul din oraşe mari precum Marrakech sau Casablanca. În schimb, în oraşele mai mici, cum sunt Agadir, Taghazout sau Essaouira te vei descurca şi cu ajutorul autobuzelor.

În cazul în care îţi doreşti ca în vacanţa în Maroc să trăieşti din plin aventura, ia în calcul şi vizitarea de zone din deşert. Pentru a te deplasa acolo, o variantă este să iei un autobuz dintr-un oraş cât mai apropiat de Deşertul Sahara, iar ulterior poţi închiria o maşină sau pur şi simplu vei apela la o firmă specializată în organizarea excursiilor prin deşert.

Ce poţi vizita

Marocul este o ţară care poate satisface gusturi variate în materie de vacanţe, precum:

  • Pentru amatorii de istorie, de cultură- Pot fi vizitate moschee, palate şi diferite sit-uri. Obiective turistice de acest tip sunt, de exemplu, vechiul oraş Asilah, Grotele lui Hercule şi Palatul El Bahia
  • Pentru iubitorii de peisaje şi de aventură- Deşertul Sahara, Munţii Atlas sau Munţii Chefchaouen oferă posibilităţi de distracţie variate, de la drumeţii, ascensiuni montane şi până la posibilitatea de a schia
  • Pentru cei care adoră parcurile şi rezervaţiile naturale- Skoura Palm Grove include palmieri, curmali şi grădini care apar parcă din mijlocul deşertului (sunt protejate de un sistem unic de irigaţii, aflat în Patrimoniul UNESCO), iar Parcul Lalla Hasna din Marrakech este o încântare nu numai datorită florilor, ci şi arborilor cu flori înmiresmate (precum portocalii, lămâii sau cei în care cresc bergamotele)
  • Pentru cei care vor să se relaxeze, să facă plajă şi să se plimbe- O vacanţă în Maroc poate fi numai bună şi pentru a cunoaşte mici oraşe sau sate de pescari de pe coastă, bucurându-te şi de zile pe plajă. Dacă ai astfel de intenţii, te poţi orienta, de exemplu, spre Dakhla sau spre plajele Quemada şi Lalla Fatma
  • Pentru cei care doresc o experienţă inedită- Vizitarea aşa-numitei "Chouara Tannery" din partea veche a oraşului Fes/Fez. Aceasta este una dintre cele trei tăbăcării de acolo şi este locul în care pielea de cămilă, de capră, de vacă sau de oaie este înmuiată într-un amestec special (ce conţine fecale de porumbel şi urină de vacă) înainte de a ajunge să fie colorată cu vopsele ce au pigmenţi naturali (din şofran, mac etc.)

O tabacarie din orasul marocan Fez

Bucătăria marocană

În condiţiile în care Marocul este o ţară cu climă caldă, mâncărurile tradiţionale se bazează mult pe carne uşoară, acompaniată de legume, de multe condimente. Popular este şi kebab-ul, dar şi felurile de mâncare preparate în tradiţionalele vase de argilă marocane.

Printre felurile de mâncare ce ar putea fi consumate dacă vei petrece o vacanţă în Maroc se numără:

  • Tajine- Se prepară lent într-un vas special de argilă, putând fi pe bază de carne de pui, de vită, de oaie, alături de legume de mai multe feluri, de stafide, curmale, nuci etc. şi de condimente (şofran, scorţişoară, turmeric, ghimbir etc.)
  • Zalouk- Este un preparat din vinete (acestea se gătesc la foc mic, iar după aceea sunt făcute piure şi amestecate cu usturoi, cu roşii, cu condimente)
  • Couscous- Poate fi acompaniat de mirodenii, de stafide, de legume
  • Harira- Reprezintă o supă cu roşii, năut, linte, carne, legume
  • Baba Ganoush- Un sos de vinete este amestecat cu ceapă, cu roşii şi cu diferite condimente marocane
  • Tanjia- Un fel de tocăniţă cu carne de miel ce a fost gătită timp de 12 ore
  • Hut mqalli- Tajine cu peşte, şofran, ghimbir şi cu lămâi conservate
  • Salate reci- De obicei, ingredientele de bază ale acestora sunt: lintea, varza, morcovii, oţetul, uleiul de măsline, usturoiul

Couscous marocan cu legume servit intr-un vas tajine

Bagaj pentru Maroc

Ca să ai parte de o vacanţă cât mai liniştită în Maroc, ar trebui ca din bagajul tău să nu lipsească:

  • Îmbrăcămintea adecvată- O tunică sau un top lejer, lung, sunt opţiuni vestimentare numai bune pentru această ţară islamică, marcată de o cultură mai conservatoare. Cele realizate din materiale lejere, cât mai naturale te pot ajuta şi să suporţi mai uşor temperaturile ridicate. În plus, sunt numai potrivite pentru a te integra mai uşor în atmosfera locului
  • Şaluri sau eşarfe-  Sunt bune pentru că pot fi puse rapid peste un top sau peste o bluză mai decoltată, întrucât îţi acoperă bine umerii şi te pot feri şi de soare. În acelaşi timp, sunt numai bune pentru a fi puse pe cap când se vizitează o moschee sau alte locuri sacre. Un şal sau o eşarfă sunt piese de rezistenţă şi pentru o eventuală plimbare prin deşert

Femeie ce poarta pe cap un sal cu dungi colorate

  • O pălărie de soare- Nu trebuie omisă sub nicio formă, cu atât mai mult cu cât vei avea o vacanţă în Maroc în sezonul cald
  • O sticlă cu pai- Pentru a nu te deshidrata şi pentru a te feri să bei apă din diferite surse care nu sunt întotdeauna cele mai sigure, o astfel de sticlă ar trebui luată cu tine peste tot. încearcă să faci rost de una dintr-un material cât mai uşor
  • O geantă cu multe compartimente, care să poată fi purtată pe diagonală- Este foarte practică şi, în plus, te ajută să-ţi poţi supraveghea mereu bunurile esenţiale, în special în locurile foarte aglomerate
  • Şerveţele obişnuite şi şerveţele umede- Întrucât se poate întâmpla ca în Maroc să dai uşor peste toalete fără hârtie igienică sau şerveţele, este ideal să ai la tine aceste obiecte pentru asigurarea optimă a igienei
  • Medicamente antidiareice- Ca să eviţi neplăcerile determinate de o toxiinfecţie alimentară, care ar putea să-ţi dea peste cap planurile pentru vacanţa în Maroc, este cel mai bine să ai cu tine şi acest tip de medicamente
  • O loţiune de protecţie solară- Este obligatorie nu doar dacă mergi prin deşert, ci oriunde, mai ales în zilele de vară
  • Ochelari de soare- Nu ar trebui să-ţi lipsească din bagajul pentru o ţară atât de însorită precum este Marocul!
  • Un balsam de buze cu SPF- Este absolut necesar cu precădere dacă te vei expune la soare şi la vânt, ceea ce se va întâmpla cu siguranţă în special dacă vei ajunge într-o zonă mai aridă a Marocului
  • Mai multe perechi de încălţăminte cât mai confortabilă, care lasă pielea să respire- Vremea caldă din Maroc şi mersul pe jos pe distanţe foarte mari va impune să ai  încălţăminte care să nu-ţi creeze niciun fel de probleme

Cât costă o vacanţă în Maroc?

Unul dintre principalele aspecte pe care ar trebui să le iei în calcul dacă plănuieşti o vacanţă în Maroc este următorul: zborurile ce pleacă din ţara noastră pot avea mai multe escale până când vei ajunge în Maroc. Se poate ajunge şi la 2-3 escale, aşa că una dintre grijile tale poate fi să optezi pentru un zbor ce nu va avea mai mult de 1 escală. De obicei, companii  aeriene străine ce operează şi în România oferă această posibilitate, chiar şi cele low-cost. Şanse mari să găseşti aşa ceva este dacă vei avea ca destinaţie Marrakech.

O variantă pentru a evita escalele este şi următoarea: dacă vei opta pentru o vacanţă oferită de o agenţie de turism, poţi să-ţi rezervi un tur care să includă şi câteva oraşe din sudul Spaniei. Spre exemplu, din Bucureşti există zboruri directe spre Malaga (Spania), iar ulterior agenţia va pune la dispoziţie autocare pentru deplasarea spre alte oraşe spaniole, spre Gibraltar, iar de acolo se poate lua ferryboat-ul spre Maroc. În funcţie de punctele ce vor fi vizitate, deplasările de acolo vor fi efectuate cu autocare, autobuze etc..

Iată câteva exemple de tarife pe care le poţi întâlni pentru o vacanţă în Maroc ( acestea variază în funcţie de preţul biletului de avion, de durata sejurului, de tipul de cazare etc.) organizată în ultimele luni din acest an sau în lunile martie-aprilie din anul următor:

  • De exemplu, pentru o vacanţă în această ţară în următoarea perioadă (final de octombrie şi început de noiembrie), trebuie să ştii că un sejur de 7 zile, transport cu avionul (cu o companie low cost) şi cazare la hotel (cu mic dejun inclus) costă undeva între 240-250 euro/persoană
  • În aceeaşi perioadă, precum şi în martie-aprilie 2021, un tur de 7 nopţi cu Oraşele Imperiale şi zona de coastă, cu 7 nopţi de cazare în hotel de 3/4 stele, transport cu avionul, bilet de ferryboat şi ghid din partea agenţiei costă între 649-799 euro/persoană
  • Pentru o cazare de 7 nopţi (la un hotel de 4 stele) într-un oraş de pe coasta marocană (cum ar fi Agadir de exemplu), alături de bilet de avion, transport aeroport-hotel-aeroport, în luna noiembrie se poate plăti între 599 şi 749 euro/persoană
  • Dacă doreşti o vacanţă mai lungă, poţi opta pentru 10 nopţi, transport cu avionul, cazare cu mic dejun pentru un preţ de aproximativ 900 euro/persoană
  • În cazul în care vrei o vacanţă all inclusiv în Maroc, preţul poate fi, pentru 2 persoane, fără transport, cuprins între 650-750 euro (preţ pentru luna octombrie de exemplu)
  • 11 zile în Maroc, după Crăciun, cuprinzând şi Revelionul, pot ajunge la aproximativ 1000 euro/persoană. În acest preţ sunt incluse: cazările în hoteluri de 3/4 stele din mai multe oraşe marocane, bilet de avion dus-întors (cu escală la Istanbul), taxele pentru vizitarea obiectivelor locale, câteva tururi incluse în excursii cu autobuzul/microbuzul, 1 plimbare cu cămila prin deşert, 1 excursie în Sahara (cu maşină de teren) plus asistenţă turistică în limba română

Sfaturi pentru vacanţa în Maroc

Nu ai nevoie de viză

Cetăţenii români nu au nevoie de o viză dacă intenţionează să nu stea pe teritoriul Marocului mai mult de 90 de zile. Tot ce îţi trebuie este un paşaport valabil, cartea de identitate nefiind utilă pentru a intra pe teritoriul acestui stat. Ţine cont însă de următorul fapt: potrivit Ministerului Afacerilor Externe, valabilitatea paşaportului trebuie să fie de cel puţin 3 luni de la data preconizată a ieşirii de pe teritoriului Marocului.

Un alt detaliu pe care nu trebuie să-l omiţi este şi acesta: este necesar să te asiguri că la intrarea în Maroc ţi-a fost aplicată pe paşaport (de către autorităţile vamale de acolo) ştampila de intrare ca să nu fii în situaţia de a avea dificultăţi când vei părăsi ţara.

Ai în vedere restricţiile impuse de pandemie

Pe fondul actualei pandemii generate de noul coronavirus, cei care doresc să petreacă o vacanţă în Maroc în următoarea perioadă trebuie să se informeze permanent de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi la curent cu toate noutăţile ce ţin de eventualele restricţii legate de accesul în această ţară.

În momentul de faţă, Marocul se află în stare de urgenţă sanitară (cu posibilitatea de prelungire şi după data de 10 octombrie), iar din acest motiv una dintre condiţiile de intrare pe teritoriul marocan este: rezultatele unui test RT-PCR, a cărui valabilitate a fost prelungită de la 48 de ore la 72 de ore, care sunt obligatorii la îmbarcare. Testul serologic nu mai este obligatoriu, iar copiii mai mici de 11 ani sunt exceptaţi de la rezultatele testului RT-PCR pentru a intra în Maroc.

În plus, trebuie să completezi o fişă medicală personală (cu informaţii generale şi cu informaţii ce sunt necesare pentru monitorizarea stării de sănătate), obligatorie pentru toţi pasagerii care vin în Maroc. În cazurile suspecte, autorităţile marocane pot dispune izolarea şi transferul în spitale dintr-o anumită regiune.

Nu în ultimul rând, nu uita că şi în vacanţa din Maroc este necesar să porţi masca de protecţie, acolo fiind valabilă obligativitatea purtării ei în public. Tot în urma restricţiilor generate de pandemie, muzeele, teatrele, piscinele publice sunt închise.

Nu pleca în vacanţă în Maroc fără o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă

Aceasta este recomandarea asupra căreia Ministerul Afacerilor Externe de la noi insistă. În ceea ce priveşte accesul cetăţenilor străini la serviciile medicale din Maroc, trebuie să ştii că unităţile medicale din această ţară oferă asistenţă medicală străinilor contra cost, iar ulterior costurile vor putea fi recuperate de la agenţiile de asigurări.

Fii foarte atentă la apa pe care o vei bea

Pentru a fi oricând în siguranţă, cel mai bine este să la dispoziţie doar apă îmbuteliată.

Ai în vedere zilele de vineri şi cele ce ţin de sărbători specifice

Întrucât este o ţară musulmană, încearcă să eviţi, pe cât posibil, să-ţi planifici vacanţa în Maroc în perioadele marcate de sărbători mari, precum este Ramadanul de exemplu. În asemenea zile îţi va fi foarte greu să găseşti mâncare, întrucât totul este închis.

În acelaşi timp, ziua de vineri este considerată sfântă, iar din acest motiv majoritatea atracţiilor turistice vor fi închise.

Evită persoanele străine care spun că pot fi ghizi locali sau că îţi pot oferi diverse informaţii

Dacă nu ai contactat deja un ghid, este bine să-i ocoleşti pe cei care pretind să-şi ofere serviciile. Nu numai că poţi ajunge de fapt să te rătăceşti, dar vei scoate şi din buzunar mai mulţi bani decât te aştepţi. Chiar şi dacă vei solicita simple informaţii, nu este exclus să plăteşti pentru ele.

O soluţie pentru a evita toate acestea este, în cazul în care nu beneficiezi de o excursie organizată care să-ţi pună la dispoziţie şi călătoriile pe care le vei efectua în vacanţa din Maroc, este ideal să închiriezi o maşină. Informează-te cât mai bine şi fă-ţi rezervarea din timp pentru a nu avea parte de vreo surpriză neplăcută!

Îmbracă-te corespunzător

Bărbaţii se pot îmbrăca oricum, dar femeile străine ce ajung în Maroc trebuie să aibă în vedere câteva detalii. De exemplu, ocoleşte tot ceea ce este decoltat, având grijă să ai corpul cât mai acoperit. În acest scop, ţine la îndemână un şal sau o eşarfă mare. În acelaşi timp, dacă vei vizita o moschee, trebuie să nu uiţi să ai capul acoperit, la fel şi gleznele şi încheieturile de la mână.

în regiunile rurale sau în zona Munţilor Atlas populaţia este mai conservatoare decât în marile oraşe, aşa că străduieşte-te să-ţi acoperi cât mai mult corpul şi nu îţi exprima afecţiunea faţă de partenerul tău în locurile publice (de pildă, este recomandat să nu vă sărutaţi pe stradă).

Stabileşte-ţi zilele de vacanţă în funcţie de ce vreme preferi

Dacă nu eşti amatoare de zile toride, este bine să nu-şi planifici vacanţa în Maroc în lunile iulie-august. Mai ales în oraşe aglomerate precum Marrakech sau Fez sau în zonele deşertice temperaturile înalte pot fi foarte greu de suportat. Vara poţi să mergi liniştită pe coastă, în oraşe precum Tanger, Essaouira sau Rabat, unde te vei bucura şi de briză agreabilă.

Dar dacă iubeşti mai degrabă temperaturile plăcute, orientează-te spre o vacanţă în oricare dintre aceste perioade din an: aprilie-mai, septembrie-noiembrie.

Obişnuieşte-te să te tocmeşti

Să negociezi cu comercianţii face parte din cultura locului şi din experienţa unei vacanţe în Maroc. Dacă te vei afla în bazarurile din Marrakech sau din Medina, nu te apuca să plăteşti din start suma cerută pentru un anumit obiect. Comunică din plin cu localnicii, astfel încât să ajungi să faci o achiziţie chiar şi cu 30% mai ieftină decât preţul iniţial.

Poţi să faci acelaşi demers şi dacă vrei să iei un taxi, dar este indicat să începi negocierea dinainte să te urci în el pentru a nu fi în situaţia de a plăti prea mult.

La plimbre intr-un bazar marocan

În general, transportul este haotic

Fie că este vorba despre mijloacele de transport în comun, fie că este vorba despre cămile, despre căruţe sau despre pietoni, se va putea sesiza că nimeni nu respectă regulile de siguranţă când circulă. Se poate întâmpla să constaţi că, în unele zone aglomerate, nici trecerile de pietoni nu sunt pe atât de sigure pe cât ţi-ai dori.

Din fericire, lucrurile nu stau aşa şi când este vorba despre transportul ce face legăturile între oraşe. Autogările nu sunt greu de găsit şi poţi să-ţi stabileşti deplasări cu autocare sau microbuze pentru a-ţi duce la îndeplinire cât mai bine obiectivele pe care ţi le-ai stabilit pentru vacanţa în Maroc.

Întreabă înainte să te apuci să faci fotografii

În cazul în care doreşti să fotografiezi anumite persoane, un stand de mărfuri sau un magazin, întreabă mai întâi dacă se poate. În caz contrar, rişti să intri într-un conflict, mai ales în ceea ce-i priveşte pe proprietarii de magazine, care ţin neapărat şi să cumperi ceva dacă tot ai făcut poze. De altfel, în Maroc poţi întâlni adesea persoane care să-ţi solicite o taxă pentru a-ţi permite să le fotografiezi (aşa cum este cazul îmblânzitorilor de şerpi de exemplu).

Caută să te cazezi şi într-un riad

Dacă tot reuşeşti să te bucuri de o vacanţă în Maroc, străduieşte-te să te cazezi măcar o noapte într-un riad. Acesta reprezintă un element tradiţional al arhitecturii marocane (riad-ul a apărut ca urmare a influenţei spaniole), constând într-un ansamblu format dintr-o casă de formă dreptunghiulară, cu mai multe încăperi, dispuse pe mai multe laturi şi care dau într-o grădină interioară, ce are în mijloc o fântână.

În trecut riad-urile erau de obicei locuite doar de persoanele foarte înstărite, dar în vremurile de astăzi multe dintre ele au fost transformate în case de oaspeţi şi în hoteluri boutique ce atrag turiştii din lumea întreagă. Grădinile interioare sunt de obicei utilizate ca loc de relaxare sau ca locaţie pentru luarea meselor, iar faptul că întreaga curte este deschisă în partea de sus ajută şi la pătrunderea luminii naturale în casă.

Un riad marocan reprezintă de fapt oportunitatea de a avea linişte şi răcoare chiar dacă eşti într-un oraş foarte aglomerat (ferestrele dau spre curtea interioară), ceea ce va fi binevenit în special dacă eşti în vacanţă în perioada verii.

Nu rata anumite festivaluri şi evenimente locale

Oricare dintre acestea reprezintă oportunităţi excelente de a cunoaşte mai îndeaproape cultura marocană. De pildă, într-o vacanţă în Maroc ai putea să participi la Festivalul Trandafirilor Kella-des-Mgouna sau la Festivalul Curmalelor din Erfoud, ambele fiind organizate în perioadele din an ce ţin de recoltă (de exemplu, Festivalul Trandafirilor se desfăşoară în lunile de primăvară, data fiind diferită în fiecare an, iar cel al curmalelor în octombrie).

 

Un alt eveniment la care merită să iei parte este şi Festivalul Artelor Populare de la Marrakech. În cadrul acestuia vei putea să vezi dansatori, îmblânzitori de şerpi, muzicieni etc. din Maroc, dar şi din alte colţuri ale lumii.

Excursii ieftine în Maroc

O soluţie pentru a avea parte de o vacanţă în Maroc fără a plăti sume foarte mari este să apelezi la ofertele Early Booking propuse de agenţiile de turism. Procedând aşa, vei putea să rezervi cu mai multe luni în avans (cu 6 până la 12 luni înainte de data plecării) perioada pe care o doreşti. Optând pentru o vacanţă Early Booking poţi să plăteşti o vacanţă cu 10% şi chiar cu 40% mai ieftină decât ai putea dacă te-ai orienta spre rezervarea dintr-o perioadă de sezon. În baza acestui concept, va trebui să achiţi mai întâi un avans, urmând ca ulterior să achiţi restul serviciilor până la data limită stabilită de unitatea de cazare din Maroc înscrisă în programul "Early Booking" ales de tine.

Un alt beneficiu major al acestei forme de planificare a vacanţei este că poţi să-ţi alegi tu modalitatea în care vei călători şi locurile în care te vei caza. Mai mult decât atât, vei avea răgazul necesar pentru a te informa cât mai bine  despre ceea ce vei vizita.

Ca să te poţi bucura de o vacanţă în Maroc la preţuri accesibile, nu ezita să călătoreşti primăvara, toamna sau iarna. Mai jos găseşti câteva exemple de tarife pe care le-ai putea întâlni pentru diferite tipuri de excursii:

  • Pentru 7 nopţi, ai putea plăti de la 490 euro/persoană- Poţi beneficia de următoarele servicii: transport cu avionul dus-întors (Bucureşti-Marrakech-Bucureşti), taxă de aeroport, cazare cu mic dejun la hoteluri de 3 şi 4 stele, asistenţă turistică în limba română, transportul cu autocarul spre obiectivele turistice incluse în excursie
  • Circuit Spania-Maroc (toamna acestui an, martie-aprilie 2021 şi octombrie 2021), 8 zile, 728 euro/persoană- Traseul porneşte din Spania (Malaga, Algeciras), continuă în Gibraltar şi apoi în 7 oraşe marocane, iar serviciile oferite constau în: bilet de avion dus-întors (companie aeriană low-cost), taxe de aeroport, cazări la hoteluri de 3 şi de 4 stele, biletul de ferryboat, tururile cu autobuz/microbuz pentru obiectivele ce vor fi vizitate, transferurile hotel-aeroport-hotel, ghid local şi asistenţa turistică în limba română
  • Circuit Maroc şi expediţie în Deşertul Sahara, 9 zile, 1000 euro/persoană- Costurile includ: bilet de avion (Bucureşti-Casablanca), cazări cu demipensiune în hoteluri de 3 şi de 4 stele, costul transportului local, vizitele la obiectivele din program, ghid local (în engleză şi/sau franceză), asistenţa turistică în limba română

Citeşte şi: Publicul a ales: top 20 cele mai bune ţări din lume pentru vacanţe

Surse: aventurescu.ro, asherfergusson.com, directbooking.ro, infoturism.ro, gretastravels.com, mae.ro, morroco.com, tamicristours.ro, localadventurer.com, theworldpursuit.com, tripsavvy.com

Surse foto: pexels.com, pixabay.com, youtube.com

Articolul urmator
Soția mea îmi cere bani ca să facem un copil, suma pe care o pierde pentru că stă în concediu de maternitate
Soția mea îmi cere bani ca să facem un copil, suma pe care o pierde pentru că stă în concediu de maternitate

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    În plin concediu, Ministerul Educației schimbă regulile vacanței de vară
    În plin concediu, Ministerul Educației schimbă regulile vacanței de vară

    În plină vacanță de vară, Ministerul Educației schimbă regulile: concediul de odihnă al cadrelor didactice va fi acordat doar cu o cerere făcută cu 30 de zile înainte.

    Hotărâre de Guvern: încă o mini-vacanță pentru copii! Când va fi aceasta
    Hotărâre de Guvern: încă o mini-vacanță pentru copii! Când va fi aceasta

    Guvernul Ciucă a decis la începutul acestui an ca ziua de 2 decembrie 2022 să fie liberă pentru pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice.

    Boala gura mana picior. Tot ce trebuie sa stii despre aceasta boala a copilariei. Atentie, a inceput sezonul!
    Boala gura mana picior. Tot ce trebuie sa stii despre aceasta boala a copilariei. Atentie, a inceput sezonul!

    Boala gura mana picior este foarte des intalnita, mai ales in randul copiilor din colectivitate. Boala este o infectie virala ce cauzeaza ulcere bucale si bubite pe maini si talpi. Desi nu...

    Fișa admitere liceu 2021: cum se completează și ce trebuie să știi despre aceasta
    Fișa admitere liceu 2021: cum se completează și ce trebuie să știi despre aceasta

    Fișa de admitere la liceu trebuie completată pentru ca absolvenții de clasa a VIII-a să-și poată exprima opțiunea pentru liceul pe care vor să îl urmeze, dar și pentru a-și...

    6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă ai grupa de sânge B (3)
    6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă ai grupa de sânge B (3)

    Ai grupa de sânge B3? Cu siguranță îți dorești să afli cât mai multe informații despre această grupă sanguină, care este și cea mai rară. Știai că doar 9% din...

    Carbohidrații nu sunt dușmanii! Ce trebuie să știi despre indicele glicemic dacă vrei să slăbești
    Carbohidrații nu sunt dușmanii! Ce trebuie să știi despre indicele glicemic dacă vrei să slăbești

    Nu trebuie să renunți la carbohidrați pentru a scăpa de acele kilograme în plus care îți dau bătăi de cap! Probabil că ești familiarizată cu conceptul de bază al...

    Elevii intră în vacanța „mobilă”! Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar
    Elevii intră în vacanța „mobilă”! Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar

    Elevii și profesorii din România au, între 20 și 24 februarie 2023 așa-numita vacanță „mobilă” de o săptămână. Parcurge articolul pentru mai multe...

    Unde a plecat Oana Roman de ziua ei? Și-a dus fetița într-un concediu exotic
    Unde a plecat Oana Roman de ziua ei? Și-a dus fetița într-un concediu exotic

    Oana Roman și-a sărbătorit ziua de naștere în Egipt, care pare să fie destinația preferată a vedetelor, în ultima perioadă. Vedeta își petrece vacanța alături de...

    © 2024 Qbebe