Cumnata mea și-a făcut un tatuaj cu numele copiilor mei fără să-mi ceară acordul

Cumnata mea și-a făcut un tatuaj cu numele copiilor mei fără să-mi ceară acordul

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Tatuajele cu numele copiilor au devenit tot mai populare în ultimii ani și, de aceea, numeroase persoane optează pentru ele. De cele mai multe ori, este vorba despre părinți care aleg să își tatueze în locuri vizibile numele propriilor copii dar, uneori, nu este exclus ca și alți membri ai familiei să își facă un tatuaj cu numele copiilor respectivi. Un exemplu în acest sens este și o familie de peste hotare, o mătușă tatuându-și numele nepoților ei pe braț. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi de ce a deranjat-o pe mama micuților un astfel de tatuaj! 

O mamă este furioasă după ce cumnata sa și-a făcut un tatuaj cu numele nepoților ei

Mama a apelat la o rețea de socializare pentru a explica de ce a deranjat-o faptul că mătușa copiilor săi, adică sora soțului ei, și-a tatuat numele nepoților ei pe braț. Într-o confesiune pe „Reddit”, a  precizat că s-a supărat întrucât nu i s-a cerut acordul pentru tatuajul respectiv. De asemenea, mama a menționat că ar fi preferat ca, în loc tatuaj, cumnata ei să petreacă mai mult timp cu copiii. Furioasă, mama a avut o discuție tensionată cu soțul ei și i-a spus acestuia că și-ar dori să anuleze vacanța în care urmau să se întâlnească nu numai cu mătușa, ci și cu bunicii din partea tatălui:

„Cred că este deranjant faptul că a mea cumnată, ce are o relație la distanță și limitată cu copiii noștri, și-a tatuat numele lor pe braț. Nu ne-a întrebat deloc ce părere aveam despre așa ceva, pur și simplu a postat o fotografie pe o rețea de socializare după ce și-a făcut tatuajul. Cumnata mea nu este mamă, dar are vârsta la care ar putea să aibă copii. Ea nu are o relație strânsă cu copiii mei- se văd o dată pe an și vorbesc rar. De asemenea, ei nu întreabă niciodată de ea în perioada în care nu o văd. Cu toate acestea, nu pot spune că nu o plac, însă ea obișnuiește să se comporte ca și cum ar fi părintele lor și să le țină diverse „predici”.

Cumnata mea se aștepta să fim încântați de tatuajul ei. Nu am nimic bun să spun. Nu mă simt flatată, ci mă simt ca și cum intimitatea mea ar fi fost violată. Am impresia că ea glorifică tatuajele (nici eu, nici tatăl copiilor mei nu avem așa ceva și, în plus, nu este vorba despre orice fel de tatuaje- este vorba despre cele cu numele copiilor mei).

femeie tatuata care ii arata ceva pe laptop altei femei

Mai mult, văd că ea încearcă să scoată în evidență relația ei cu copiii. De fapt, abia dacă îi cunoaște și nu petrece timp cu ei când mergem în vizită la ea. De exemplu, ultima dată când ne-am văzut, i-a trimis pe copiii noștri la McDonalds cu o prietenă a ei. După aceea a folosit o poză pe care i-o trimisese acea prietenă ca și cum ea și-ar fi petrecut timpul cu ei. Este halucinant.

În loc să aloce bani pentru tatuaj, nu ar fi fost mai bine să-și fi luat un bilet de avion ca să vină să-i viziteze pe copiii pe care pretinde că-i iubește mult? În plus, a adus în discuție faptul că ei ar avea grijă de ea când va fi bătrână și va ajunge într-un azil... de ce ar face asta copiii mei? Preocuparea lor va fi să aibă grijă de propriile familii și de copiii lor!

Am fost foarte furioasă când am văzut tatuajul și i-am spus soțului meu că aș fi vrut să anulez următoarea vacanță cu ea (și cu bunicii copiilor). Mi-am vărsat nervii pe el, ceea ce probabil nu este corect...Oare sunt o persoană rea pentru că mi se pare ciudat ca mătușa copiilor mei să-și facă un tatuaj cu numele lor? Ar trebui să mă simt flatată? Cred că singurele persoane îndreptățite să-și facă un asemenea tatuaj suntem eu și soțul meu !”

femeie furioasa certandu-se cu partenerul ei in timp ce îi arata ceva in telefon

Mama are parte atât de susținere, cât și de critici în mediul online

Pe de o parte, cei care au văzut postarea mamei consideră că are dreptate pentru că este furioasă pe cumnata ei. Cu toate acestea, sunt de părere că nu ar trebui să-și amenințe soțul cu anularea vacanței petrecute alături de sora și de părinții lui. Pe de altă parte, anumiți utilizatori de „Reddit” susțin că mama nu are dreptate și că nu ar trebui să fie deranjată de gestul cumnatei sale. Iată câteva exemple de comentarii, disponibile chiar în sursa citată:

  • „Nu ești o persoană rea pentru că te-ai înfuriat, dar poate că nu ar trebui să-i implici în povestea asta pe soțul tău și pe părinții lui. Este dreptul tău să spui, de exemplu, că nu o vrei pe cumnata ta în preajma copiilor și să se găsească alte oportunități pentru ca aceștia să-și revadă bunicii”;
  • „Nu cred că ești o persoană rea și nu ar trebui să-l ții pe soțul tău și pe copiii voștri departe de părinți/de bunici. Într-adevăr, cumnata ta nu este ușor de suportat și trebuie să găsești soluții ca să gestionezi, pe termen lung, relația cu ea. Sincer, cred că este cel mai bine să nu reacționezi la tatuajul ei- dacă ai avea o reacție nu ai face altceva decât să-i alimentezi „setea” de a căuta atenție”;
  • „Nu ești o persoană rea, pur și simplu aceasta este părerea ta despre ceea ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, fără să știu detalii despre relațiile din familia ta, consider că ar fi bine să încerci să fii cât mai blândă. Faptul că ai spus despre cumnata ta că este la vârsta la care poate să aibă copii, dar nu are, m-a uimit. Ea chiar își dorește să fie mamă? Are probleme de fertilitate? Ai încercat să ai o discuție deschisă cu ea? Ar trebui să îi spui, de exemplu: „Cred că vrei să fii mai apropiată de copii, dar nu transmiți un mesaj clar din acest punct de vedere. Ce fel de relație ai dori să ai cu ei? Ce aș putea să fac pentru a te susține în acest sens?” Poate că are nevoie de cineva cu care să poată să discute și, după aceea, poate ai reuși să-ți gestionezi emoțiile cu mai puțină confuzie”;
  • „Ești o persoană rea pentru că ți-ai vărsat nervii pe soțul tău și ai amenințat cu anularea vacanței. De ce te-a supărat atât de mult ceea ce a făcut cumnata? Cui îi pasă de ceea ce o persoană își scrie pe corp? Am impresia că totuși copiii tăi sunt importanți pentru ea, sau nu înțeleg eu? În mod cert că nu îți place situația, însă nu acționa ghidându-te după furie”; 
  • „Ești o persoană rea. Într-adevăr, ceea ce a făcut este puțin straniu, dar până la urmă este vorba despre corpul tău și, în plus, nu le-a făcut nimic rău copiilor tăi. Ai putea pur și simplu să te limitezi la a-ți da ochii peste cap și să nu lași toată situația asta să te supere atât de mult”;
  • „Cred că reacția ta este exagerată. Într-adevăr mătușa copiilor tăi și-a tatuat numele lor pe braț, dar de ce trebuie să se dea amploare acestui demers? Până la urmă, este corpul ei...Nu înțeleg de ce te-ai supărat atât de tare. Ceea ce mă dezgustă este cum te-ai comportat cu soțul tău, care nu are nicio legătură cu ceea ce a făcut sora lui”. 

Cumnata mea mi-a tatuat fiica de 7 ani pe ascuns !

Surse foto: istockphoto.com, Image by DC Studio on Freepik

Surse articol: cafemom.com, reddit.com

Articolul urmator
Scapă de iluzia că poți evita orice. Fiica mea s-a ars grav la mână când eu și partenerul eram lângă ea
Scapă de iluzia că poți evita orice. Fiica mea s-a ars grav la mână când eu și partenerul eram lângă ea

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mama mea și-a anunțat sora că sunt însărcinată fără să-mi ceară acordul. Mi-a furat bucuria de a face singură anunțul
    Mama mea și-a anunțat sora că sunt însărcinată fără să-mi ceară acordul. Mi-a furat bucuria de a face singură anunțul

    Nu este la îndemână să păstrezi un secret important, așa cum este o sarcină de exemplu. O tânără din SUA a aflat recent că este însărcinată, dar nu a vrut...

    Soacra mea a încercat să schimbe numele copilului la scurt timp după ce am născut, fără acordul meu
    Soacra mea a încercat să schimbe numele copilului la scurt timp după ce am născut, fără acordul meu

    Cui aparține sarcina alegerii numelui bebelușului? Părinților sau...soacrei? Să aflăm împreună cum a încercat o soacră să schimbe numele nepotului fără acordul nurorii...

    O mamă este furioasă după ce educatoarea i-a tuns fiica fără să-i ceară acordul. „Ăsta e un abuz”
    O mamă este furioasă după ce educatoarea i-a tuns fiica fără să-i ceară acordul. „Ăsta e un abuz”

    Odată ce îți lași lași copilul în grija educatoarelor, te aștepți să fii consultată în legătură cu toate deciziile care îl privesc. Când nu se...

    După ce a aflat că o să nasc un copil cu probleme, mama mea a făcut accident vascular. Cumnata mea o îngrijește și dă vina pe mine pentru nefericirea ei
    După ce a aflat că o să nasc un copil cu probleme, mama mea a făcut accident vascular. Cumnata mea o îngrijește și dă vina pe mine pentru nefericirea ei

    În vara anului 2012 am rămas însărcinată și urma să nasc o fetiță mândră și frumoasă care speram că seamănă cu tatăl ei la înfățișare și cu mine la...

    Fiica mea si-a făcut tatuaj pe ascuns. Are doar 16 ani și îmi cere să-i fiu complice pentru a-l ascunde de soțul meu
    Fiica mea si-a făcut tatuaj pe ascuns. Are doar 16 ani și îmi cere să-i fiu complice pentru a-l ascunde de soțul meu

    Nu m-am gândit niciodată că voi fi nevoită să ascund ceva atât de important în legătură cu copilul nostru, de soțul meu. Sunt împreună cu Marcel de 21 de ani....

    Soțul meu mi-a spus că dacă nu-mi găsesc job o să le ceară chirie copiilor mei majori
    Soțul meu mi-a spus că dacă nu-mi găsesc job o să le ceară chirie copiilor mei majori

    Un bărbat de peste Ocean povestește, pe Reddit, că este prins între ciocan și nicovală când vine vorba de soția sa și cei doi copii mari ai acesteia. Acesta spune că este...

    Cumnata mea dă vina pe mine pentru că fiica mea de 9 ani a intrat la pubertate
    Cumnata mea dă vina pe mine pentru că fiica mea de 9 ani a intrat la pubertate

    O mamă a povestit șocul pe care l-a avut după ce cumnata ei a acuzat-o că fiica ei de 9 ani „a intrat cam devreme la pubertate”. Scriind sub anonimat pentru Kidspot, femeia...

    O mamă este furioasă în online după ce fostul soț a botezat copiii fără acordul ei. "Copiii mei au ca nași persoane pe care nici nu le cunosc"
    O mamă este furioasă în online după ce fostul soț a botezat copiii fără acordul ei. "Copiii mei au ca nași persoane pe care nici nu le cunosc"

    Drepturile și obligațiile care le revin părinților cu copii mici după divorț sunt uneori greșit înțelese. Foștii parteneri, care odată s-au iubit pentru a aduce pe lume...

    © 2024 Qbebe