Am fost obsedată de perfecțiune toată viața mea. Îmi învăț copiii să accepte imperfecțiunea

„Am fost competitivă de când mă știu, mai ales în ceea ce privește performanțele academice. Am fost întotdeauna o elevă și o studentă de 10.

Tindeam spre perfecțiune. Voiam să am cel mai bun proiect și cele mai bune rezultate, mereu.

Într-un final, am realizat că devenisem obsedată de a fi perfectă, iar asta mi-a răpit bucuria de a învăța, pentru că eram prea mult preocupată de rezultate și nu mai dădeam atenție procesului care mă ducea până acolo.

Apoi m-am înscris la doctorat, unde stăteam toată ziua în laborator. În medie, petreceam 80 de ore pe săptămână în laborator, nu ca să învăț ceva nou neapărat, ci ca să-mi repar greșelile minore.

Am avut și rezultate excepționale, de care ajunsese să nu-mi mai pese. Îmi păsa doar de greșelile pe care le făceam. De fapt, îmi doream să nu le mai fac”, povestește femeia despre viața ei dinainte de a face copii (insider.com).

Odată ce a devenit mamă, perfecționismul a apărut și în relație cu copiii săi. Atunci și-a dat seama că trebuie să facă o schimbare.

„Începusem să am aceleași așteptări și de la ei. La 3 ani, încercam să o învăț pe fiul meu cum să scrie litere și cifre cu o dexteritate de neîntrecut. În loc să o las să picteze cu degetele, eu o puneam să scrie alfabetul.

Mi-a luat câțiva ani până am realizat că nu era deloc bine ceea ce făceam. Copiii mei nu trebuiau să fie perfecți ca să fie iubiți. Voiam să fie ei înșiși, așa imperfecți cum erau”, a mai spus mămica.

A început să realizeze dinamica familiei sale atunci când a izbucnit pandemia și a petrecut mai mult timp cu copiii săi în casă, făcând teme și lecțiile pentru școală.

„A trebuit să mă adaptez la ritmul lor și am înțeles atunci că nu totul le va ieși perfect și asta e normal. Nu am vrut să ajungă să fie ca mine și să alerge o viață întreagă după perfecțiune”, a mai spus mămica, în final.

Cum spuneam, perfecțiunea nu există și oricât am încerca să ajungem la ea, nu o vom atinge niciodată și până la urmă, nici nu ar avea rost să o facem. 

Tu ce relație ai cu perfecțiunea? O cauți, te gândești la ea, sau nu vrei să o vezi deloc?