Cum alegem uscătorul de păr potrivit: 5 criterii esențiale

Cum alegem uscătorul de păr potrivit: 5 criterii esențiale

Corina Naftanaila

Toate uscătoarele de păr arată cam la fel, însă fiecare se laudă cu câte o particularitate menită să ne facă părul hidratat, mătăsos, cu volum, așa că, în fața raftului fizic sau virtual, suntem de-a dreptul pierdute.

Avem de ales între o multitudine de oferte existente, de la modele ieftine, până la cele de lux. Ce le diferențiază, oare?

Rolul uscătorului de păr

Poate suntem mai familiarizate cu denumirea de „foehn" (sau „feon"), care s-a împământenit în limbajul uzual. Denumirea vine de la un vânt puternic, foehn-ul. Este un vânt uscat, mai degrabă specific primăverii.

Fiind prezent mai ales în zona montană, cunoscut mai ales în Alpi, iar la noi în țară, în zona depresiunilor din Subcarpații de Curbură și în sudul Transilvaniei, acest tip de vânt are drept principală caracteristică faptul că suflă de sus în jos, de pe versant, fiind un vânt descendent.

1

Sursă imagine: www.thecut.com

Ca și acest vânt, uscătorul de păr suflă puternic un aer uscat, de temperaturi variabile și îl poziționăm cel mai adesea să sufle de sus în jos.

Ce criterii trebuie să luăm în considerare când alegem un uscător de păr?

Uscătorul de par este o piesă de bază în arsenalul nostru. Știm că părul atrage atenția, atunci când e îngrijit și aranjat. Ne bazăm pe asta. Tocmai de aceea, mai mult de trei sferturi din uscătoarele de păr sunt achiziționate și utilizate de către femei. Asta nu înseamnă că bărbații nu îl folosesc, însă, de cele mai multe ori, nu-și bat capul cu alegerea unui aparat potrivit, așa că sarcina alegerii e de cele mai multe ori a noastră.

Hai să vedem la ce trebuie să fim atente când alegem un uscător electric pentru păr.

Treptele de viteză reprezintă o caracteristică de bază, mai ales acum, când timpul nostru este ocupat mai mult cu îngrijirea celor mici. Găsim pe piață uscătoare de păr cu 2, 3 sau chiar cu 6 trepte de viteză. Cele cu 2 trepte de viteză, deși par mai puțin sofisticate decât celelalte, au un succes destul de mare, cel mai probabil, datorită modului simplu de înțeles și utilizat. Totuși, regula care se aplică aici este: cu cât mai multe, cu atât mai bine. Sigur că e bine să ne uscăm părul cât mai blând și lent, însă, în funcție de cât timp avem la dispoziție, putem alege o treaptă mai mare sau mai mică de viteză.

Treptele de temperatură pot varia de la 1 la 6 și sunt esențiale în momentul alegerii unui astfel de produs. Fiecare dintre noi are un anumit nivel de toleranță la temperaturi crescute, dar și părul nostru poate fi mai mult sau mai puțin rezistent; un păr foarte fin va deveni uscat și casant dacă e supus la temperaturi înalte, pe când un fir mai gros va rezistă mai bine la căldură intensă. De asemenea, o temperatură mai mare ne va ajuta să ne coafăm părul atunci când vrem să arătăm excepțional.

Până acum câțiva ani, acestea erau funcțiile principale ale unui foehn. Acum, însă, există și uscătoare de păr cu tehnologie ionică. Funcția de ionizare reduce semnificativ timpul de uscare și elimină încrețirea podoabei capilare, având în același timp un rol important în menținerea sănătății firului de păr. În concluzie, dacă nu te trage bugetul în jos, alege fără să stai pe gânduri un aparat cu această funcție; părul tău îți va mulțumi.

Tipul motorului este un element de mare importanță, de asemenea. Dacă vorbim despre un motor ce are curent continuu, atunci prețul aparatului este unul mai redus decât al unuia care beneficiază de un motor cu un curent alternativ. Diferența esențială dintre cele două tipuri de motor este că primul, cel care are curent continuu, poate funcționa la o turație mare, dar este zgomotos și are o durată de viață redusă, față de cel de al doilea, care rulează la curent alternativ, acesta fiind mai silențios și având o perioadă de utilizare mai îndelungată, fiind în același timp și ceva mai scump.

2

Sursă imagine: www.choice.com.au

Am văzut deja că alegerea unui uscător de păr performant nu este tocmai ușoară, dar poți începe de aici! Există în mod cert și restricții de ordin bugetar, dar și chestiuni de ordin tehnic foarte concrete. Puterea este unul dintre ele. Modelele de până în 1500W sunt mai ieftine și ar trebui să fie suficiente pentru situațiile când avem nevoie doar să ne uscăm părul.

Totuși, trebuie să luăm în calcul faptul că e bine să ne orientăm, în funcție și de buget, spre modele care depășesc 2000W, cu atât mai mult cu cât acestea ne pot oferi mai multe trepte de putere, utilizarea lor fiind potrivită, de exemplu, atât pentru mămici, cât și pentru pitici.

3

Sursă imagine: www.abc.net.au

Ca în multe alte decizii de achiziție, nu există formule magice, însă există posibilitatea de a ne documenta în mod riguros și de a face astfel cele mai bune alegeri în funcție de context. Cu atât mai mult cu cât acum știi tot ce trebuie despre alegerea uscătorului potrivit ție și, de ce nu, întregii familii.

Articolul urmator
„Nu este o rușine să am fire de par alb la 31 de ani”. Mărturiile femeilor care aleg să nu își vopsească părul
„Nu este o rușine să am fire de par alb la 31 de ani”. Mărturiile femeilor care aleg să nu își vopsească părul

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Omul potrivit, la momentul potrivit! O mamă a aflat că fiica ei are o alergie alimentară de la un străin
    Omul potrivit, la momentul potrivit! O mamă a aflat că fiica ei are o alergie alimentară de la un străin

    Un bărbat se afla într-un centru comercial împreună cu soția sa, atunci când a auzit un strigăt disperat după ajutor. O mamă striga în stânga și în...

    Omul potrivit la momentul potrivit. Un polițist a salvat un copil dintr-o mașină chiar înainte ca vehiculul să fie lovit de tren
    Omul potrivit la momentul potrivit. Un polițist a salvat un copil dintr-o mașină chiar înainte ca vehiculul să fie lovit de tren

    Nici nu a fost nevoie ca o mamă disperată să strige după ajutor ca să își salveze copilașul, a cărui viață se afla în pericol! Îngerul ei păzitor a venit,...

    Cele 9 cuvinte esențiale în parenting
    Cele 9 cuvinte esențiale în parenting

    Atunci când te gândești la rolul tău de părinte, ce cuvinte îți vin în minte? Iubire? Devotament? Bucurie? Vorbim despre cele mai importante 9 cuvinte în...

    O profesoară din Prahova a tras de păr un elev, care ar fi avut o „atitudine sfidătoare"
    O profesoară din Prahova a tras de păr un elev, care ar fi avut o „atitudine sfidătoare"

    Enervată la culme de comportamentul unui elev după un test la matematică, învățătoarea l-a tras de păr. Deși camerele de supraveghere din clasă nu ar fi funcționat chiar...

    Îngrozitor: păr și musculițe în sandvișuri, într-o școală din Sibiu. Elevii sunt oripilați
    Îngrozitor: păr și musculițe în sandvișuri, într-o școală din Sibiu. Elevii sunt oripilați

    Mai mulți elevi ai unei școli dintr-o comună sibiană, ce beneficiază de prânzul zilnic la școală au descoperit fire de păr și insecte în sendvișuri, lucru care a...

    Nume de copii interzise în 2025 în România, potrivit Codului Civil
    Nume de copii interzise în 2025 în România, potrivit Codului Civil

    Părinții nu își mai pot boteza copiii cu ce nume doresc. Sunt nume de copii interzise prin lege în România, iar ofițerul de la Starea Civilă refuză să le treacă...

    Sfaturi esențiale pentru vizita la medic cu un copil diagnosticat cu autism
    Sfaturi esențiale pentru vizita la medic cu un copil diagnosticat cu autism

    Vizitele la medic pot fi stresante pentru copil, cu atât mai mult pentru unul care se află pe spectrul autist. Uite ce sfaturi oferă specialiștii în acest sens.

    8 întrebări esențiale pentru interviul cu o viitoare bonă, conform experților
    8 întrebări esențiale pentru interviul cu o viitoare bonă, conform experților

    În multe familii, o dădacă este indispensabilă. Totodată, angajarea unei bone nu este un lucru ușor, până la urmă e o misiune grea să găsești un om în...

    © 2025 Qbebe