Cum recunoști mutismul selectiv la copii și cum gestionezi situația?

Mutismul selectiv este un concept relativ nou cu care părinții nu sunt foarte familiarizați. Practic, copiii afectați de mutism selectiv dobândesc și dezvoltă capacitatea de a comunica prin limbaj expresiv și dintr-o dată (sau treptat), în jurul vârstei de 5-6 șase ani încep să vorbească dar numai în anumite condiții și cu anumite persoane.

Practic, copilul pare că alege când să vorbească, cu cine să comunice și chiar încetează să vorbească în anumite contexte sociale, spre exemplu la școală sau la grădiniță. Mutismul selectiv este clasificat ca o tulburare anxioasă ce implică dificultatea persistentă a copilului de a vorbi în situații și contexte sociale în care ar trebui să comunice, deși este capabil să vorbească în alte situații.

Ce este și cum recunoști mutismul selectiv?

Această tulburare de anxietate apare de obicei înainte de vârsta de 5 ani, mai exact între 2 ani și jumătate și 4 ani și constă în eșecul copilului de a vorbi în situații specifice, în contexte sociale, în care lumea se așteaptă de la ei să își exprime părerea.

Practic, deși copilul vorbește acasă, cu bunicii, în jurul prietenilor, nu dorește să vorbească la școală sau la grădiniță. Această tulburare de obicei nu rămâne fără ecou în realizările educaționale ale copilului. Trebuie înțeles faptul că micuțul nu refuză să vorbească, ci pur și simplu se află în incapacitatea de a formula chiar și o simplă propoziție într-un context social în care nu se simte bine.

Cauzele mutismului selectiv

Din păcate, nu există cauze concrete ale apariției mutismului selectiv, ci doar un cumul de factori care pot duce la această problemă. Cercetătorii și psihologii au ajuns la concluzia că mutismul selectiv este cauzat de o tulburarea anxioasă, de probleme în relațiile de familie, precum și de o temă de tine scăzută.

În altă ordine de idei, sunt și alți factori care duc la instalarea acestei tulburări, ce țin de tulburări de limbaj, de auz, de un istoric în familie al anxietății sau de o experiență traumatică prin care a trecut copilul.

De asemenea, conform dovezilor științifice, există gene care pot fi implicate în apariția tulburării, antecedente familiale ale persoanelor care au suferit de această tulburare sau de timiditate extremă. Totodată, în cazul copiilor care au probleme la școală din cauza mutismului selectiv se poate vorbi vorbi despre relații familiale defectuoase despre părinții foarte stricți sau protectori.

Cum recunoști un copil cu mutism selectiv?

Părinții trebuie să recunoască această tulburare îndată ce apare la copiii lor. Principalele semne apar în colectivitate, de obicei la grădiniță sau la creșă și se manifestă prin incapacitatea copilului de a discuta cu diferiți oameni. În acel moment, copilul rămâne blocat, are o expresie facială aproape înghețată atunci când ceilalți se așteaptă să spună ceva. Practic, copilul se blochează în fața persoanelor cu care nu se simte confortabil se interacționeze.

Copilul va evita contactul vizual, va fi nervos, va părea obraznic, nedisciplinat, prea timid sau chiar încăpățânat și agresiv pentru cei din jur, deși această tulburare îl determină să se comporte așa.

Copilul meu cu autism este mai deștept decât cred cei din jur

Cum este diagnosticat mutismul selectiv?

Mutismul selectiv poate fi diagnosticat de către un specialist pe baza semnelor, simptomelor pe care părintele le prezintă acestuia. Medicul va întreba pe mama sau pe tata despre dezvoltarea limbajului copilului, despre comportamentul acestuia, se va uita pe înregistrări video dacă acestea există și îl va examina din punct de vedere medical clinic și în unele cazuri neurologic. Medicul poate propune și teste de vedere, de auz și o întâlnire cu un psiholog specializat.

Cum ajuți copilul care suferă de mutism selectiv

După ce această afecțiune a fost diagnosticată în mod corespunzător, este necesară intervenția unui psiholog clinician pentru copii pentru a-i oferi pacientului tratamentul adecvat. Tratamentul psihologic include expunerea la situații sociale în mod repetat, tehnici de modelare, automodelare, dar și de relaxare și stimularea copilului prin recrearea situațiilor sociale care inhibă vorbirea. Părintele trebuie să nu supraprotejeze copilul, dar nici să întărească inhibiția vorbirii, ci să îi ofere acestuia oportunități de a interacționa cu ceilalți, astfel încât să își recapete încrederea în sine.

Nu se recomandă judecarea copilului, stigmatizarea acestuia, ci el are nevoie de siguranță și de sprijin necondiționat din partea părintelui său. De asemenea, părintele poate opta pentru terapia cognitiv-comportamentală, prin care copilul este expus gradual la diferite situații care îl fac să se simtă stânjenit. Este recomandată și tehnica răspunsului gradual, care presupune obținerea treptată a comportamentului dorit prin contact vizual, urmat de cuvinte scurte, de propoziții puțin mai lungi și care se finalizează cu un dialog normal.

Mutismul selectiv: copilul nu se poate exprima în public

Foarte important pentru părinții care au copiii diagnosticați cu mutism selectiv este să nu îi forțeze și nici să nu îi mituiască pe aceștia să vorbească, să le înțeleagă teama de a vorbi și dificultățile în limbaj în unele momente. Se vor evita laudele excesive pentru momentele în care copilul se deschide și spune câteva cuvinte în public pe care în mod normal nu le-ar spune, pentru că astfel copilul se poate simți stânjenit.

Părinții mai au datoria de a asigura copilul că simpla ridicare a mânuței sau un zâmbet reprezintă primul pas către comunicare, dacă nu se simt confortabil să vorbească. Rudele și prietenii familiei pot fi rugați să ia parte la aceste terapii prin care copiii, văzând fete cunoscute și mai puțin cunoscute se pot deschide către o comunicare într-un context social mai degajat, în familie.

Viața cu un copil diagnosticat cu mutism selectiv cu siguranță nu este ușoară, dar nici nu trebuie să fie mai grea decât este necesar. Obțineți diagnosticul corect, tratamentul potrivit și încurajați-vă copilul să comunice în ritmul lui, fără a-l obliga în niciun fel să discute cu o persoană în preajma căreia nu se simte confortabil.