În vara lui 2016 buzele tale poartă doar „ţinute” naturale!

Corina Naftanaila

Dacă există un moment din an ideal pentru manifestarea la maxim a iubirii de natural, atunci acela e vara!

Temperaturile foarte ridicate accentuează sensibilitatea organismului şi impun măsuri şi restricţii în ceea ce priveşte alimentaţia, îngrijirea pielii și vestimentaţia. Renunţăm la fibrele sintetice şi optăm pentru cele naturale, înlocuim grăsimile şi prăjelile cu mâncăruri uşoare, salate, fructe şi legume, suntem mai atente decât oricând la etichetele hainelor în zona de informaţii privind tipul de ţesătură.

Conştientizăm vulnerabilităţile organismului şi înţelegem că acum, mai mult decât oricând, corpul nostru are nevoie de un tratament „stress free": protecţie împotriva factorilor de mediu nocivi, fără compuşi sintetici agresivi, ajutor natural pentru o stare de bine.

Ce-ai spune însă, dacă ai şti că în ciuda grijii şi a atenţiei tale, există totuşi o zonă a corpului adesea neglijată, deşi are nevoie poate mai mult decât oricare alta, de îngrijire specială? Pielea buzelor tale e asemenea pielii bebeluşului: delicată, specială, vulnerabilă, dependentă de tine! Foarte subţire, cu puţine glande sebacee şi fără glande sudoripare, pielea buzelor e predispusă la deshidratare şi fisurare. Pierderea de apă la nivelul buzelor se face de până la de trei ori mai repede decât în orice altă parte a corpului, iar pentru că nu conţine melanină, pielea buzelor e arsă uşor sub razele soarelui.

Expunerea repetată la razele UV afectează producţia de colagen şi cauzează în timp formarea ridurilor fine în jurul gurii. Asemenea pielii bebeluşilor, pielea buzelor este foarte fină şi vascularizată, astfel că substanţele din produsele de îngrijire sunt absorbite rapid şi în cantitate mare, atât cele benefice cât şi din păcate, eventualii compuşi sintetici nocivi pentru sănătate.

Himalaya recomandă ţinuta ideală pentru buzele tale în vara lui 2016: balsamuri de buze cu ingrediente active 100% naturale! 

balsamuri himalaya

Având toate informaţiile necesare privind nevoile speciale de îngrijire ale buzelor, în urma a ani de cercetare, Himalaya a pornit în călătoria găsirii celor mai eficiente ingrediente naturale pentru protecţia pielii delicate a buzelor. Uleiuri hidratante, hrănitoare şi bogate în antioxidanţi, vitamina E din surse naturale, pigmenţi naturali de culoare pentru un aspect plăcut. Balsamurile de buze de la Himalaya au doar ingrediente active 100% din plante, nu conţin parabeni, petrol sau coloranţi artificiali.

Creat pentru îngrijirea buzelor în zilele însorite, Balsamul pentru buze cu protecţie UV de la Himalaya are o formulă specială din uleiuri şi ingrediente active naturale cu factor de protecţie UV (SPF 30) și rezistenţă la apă. Uleiul din Floarea-soarelui hidratează şi hrăneşte buzele, iar Uleiul din seminţe de Struguri protejează împotriva efectelor dăunătoare ale razelor UV şi lasă buzele moi şi catifelate. Se recomandă aplicarea Balsamului pentru buze cu protecţie UV de la Himalaya atât înainte de expunerea directă la soare ( pe plajă, la piscină) cât şi pentru protecţia buzelor în drumul către birou sau în plimbările prin oraş în zilele cu soare.

Pentru îngrijire naturală, dar şi strălucire şi un pic de culoare, aplică Balsamul pentru buze cu Ulei din seminţe de Căpşune de la Himalaya. Uleiul din seminţe de Căpşune hidratează buzele şi este un puternic antioxidant, iar Uleiul din samburi de Caise calmează buzele crăpate. Buzele sunt hidratate şi catifelate şi capătă o nuanţă delicată şi un luciu fin.

Balsamul pentru buze cu unt de Cacao de la Himalaya are un puternic efect hidratant, previne crăparea, uscarea şi descuamarea buzelor. Folosit regulat, Untul de Cacao ajută la refacerea ţesuturilor epidermei şi stimulează sinteza colagenului, iar vitamina E naturală protejează împotriva poluării şi a radiaţiilor dăunătoare UV.

Pentru hrănirea în profunzime a buzelor şi prevenirea uscării, Himalaya a creat Balsamul hrănitor pentru buze cu Ulei din germeni de Grâu şi Ulei din seminţe de Morcovi. Ingredientele active naturale hrănesc pielea buzelor, o catifelează şi o protejează.

Indiferent ce variantă de balsam de buze de la Himalaya preferi, un lucru este cert: vara aceasta buzele tale poartă ţinute naturale!

Despre gama de cosmetice Himalaya
Toate produsele Himalaya sunt supuse cercetării timp de mai mulţi ani şi fiecare plantă utilizată este atent selecţionată, studiată şi testată individual pentru eficacitate. Departamentul de Cercetare şi Dezvoltare al companiei Himalaya este alcătuit din peste 200 de specialişti (medici, biochimişti, farmacişti). Gama de cosmetice Himalaya conţine produse cu ingrediente active 100% naturale din plante, rezultate ale îmbinării dintre principiile ayurvedice şi tehnologia avansată. Himalaya a descoperit şi a introdus în domeniul cosmetic plante cu proprietăţi benefice inedite din flora himalayana, foarte puţin cunoscute în Europa, pentru a desăvârşi cele 4 categorii distincte ale gamei de îngrijire personală: îngrijirea părului (şampoane, balsamuri, măşti, tratamente), îngrijirea fetei (măşti, exfoliante, creme, demachiante, loţiuni tonice), îngrijirea corpului (creme, săpunuri, loţiuni), igienă orală (paste de dinţi) şi, bineînţeles, o categorie distinctă şi specială: îngrijire naturală pentru copii.

Balsamurile pentru buze din gama Himalaya sunt distribuite de compania Prisum Internaţional Trading, ce deţine dreptul de distribuitor pe piaţă românească a produselor fabricate de Himalaya Drug Company - India - suplimente alimentare şi produse cosmetice (adulţi şi copii). Gama de produse Himalaya este acum disponibilă în farmacii, plafare, magazine de profil, dar şi pe magazinul online al Prisum Internaţional www.hboutique.ro.
Detalii sunt disponibile şi pe www.facebook.com/HimalayaHerbalHealthcareRomania.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fiul lui Meghan Fox agresat la școală pentru că poartă rochii: “Băieții au râs de mine, dar nu îmi pasă, pentru că iubesc rochiile foarte mult”
    Fiul lui Meghan Fox agresat la școală pentru că poartă rochii: “Băieții au râs de mine, dar nu îmi pasă, pentru că iubesc rochiile foarte mult”

    Atunci când ești copil de vedetă este dificil să rămâi departe de lumina reflectoarelor. Fiul lui Meghan Fox a ajuns ținta unor comentarii răutăcioase din partea colegilor...

    Mesajul emoționant al unor copii de medic: ”Nu toți eroii poartă pelerine, unii poartă uniforme medicale”
    Mesajul emoționant al unor copii de medic: ”Nu toți eroii poartă pelerine, unii poartă uniforme medicale”

    Există peste două milioane de cazuri de coronavirus în toată lumea și, din păcate, asistăm zilnic la creșterea acestor cifre. Medicii din prima linie fac tot posibilul să...

    Povestea lui Nicușor, cel mai bun din clasă, dar abuzat de părinții lui: „Doar câinele mă iubește. Mi-am luat bătaie cu pumnii”
    Povestea lui Nicușor, cel mai bun din clasă, dar abuzat de părinții lui: „Doar câinele mă iubește. Mi-am luat bătaie cu pumnii”

    Generații întregi au crescut cu convingerea că „Bătaia-i ruptă din Rai” sau că „Unde dă mama, crește”. În România sunt atât de multe...

    Câte săptămâni are o sarcină: întrebarea de pe buzele tuturor gravidelor
    Câte săptămâni are o sarcină: întrebarea de pe buzele tuturor gravidelor

    Dacă urmează să devii mămică în următoarele luni, este important să înțelegi cum sunt împărțite trimestrele, lunile și săptămânile de sarcină. Află mai...

    Fiul lui Tily Niculae, probleme de sănătate la doar 5 luni: ”Acest copil nu a văzut lumina soarelui”
    Fiul lui Tily Niculae, probleme de sănătate la doar 5 luni: ”Acest copil nu a văzut lumina soarelui”

    Tily Niculae a devenit mamă pentru a doua oară în această primăvară. Parcurge articolul de mai jos pentru a afla ce se întâmplă cu fiul ei în vârstă de 5...

    Mami, de ce Moș Crăciun i-a adus lui Alex un iPhone și mie doar o jucărie?
    Mami, de ce Moș Crăciun i-a adus lui Alex un iPhone și mie doar o jucărie?

    Anya știe că Moș Crăciun nu există. De anul trecut. Pentru că am decis eu să îi spun adevărul, când cadourile primite de unii dintre colegii ei de la Moșu' erau mai...

    Fiul Ancăi Țurcașiu s-a însurat la doar 23 de ani! Ce spune mama lui: „Tineretul din ziua de astăzi nu prea...”
    Fiul Ancăi Țurcașiu s-a însurat la doar 23 de ani! Ce spune mama lui: „Tineretul din ziua de astăzi nu prea...”

    Radu Cristian, fiul Ancăi Țurcașiu și al lui Cristian Georgescu s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, Andreea! Cununia civilă a avut loc pe 29 aprilie la Primăria Sectorului 6, din...

    Vă mai aduceți aminte de „Micul Hercule”? Ce s-a ales de copilul care a uimit lumea cu mușchii și forța lui la doar câțiva anișori
    Vă mai aduceți aminte de „Micul Hercule”? Ce s-a ales de copilul care a uimit lumea cu mușchii și forța lui la doar câțiva anișori

    Îl mai știi pe Giuliano Stroe, copilul cu o forță fizică iesita din comun, care la vârstă de 5 ani a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai puternic copil din...

    © 2023 Qbebe