Cristina Cioran, interviu exclusiv despre noul statut de mămică: "Știu că mă așteaptă zile și nopți foarte grele"

Cristina Cioran, interviu exclusiv despre noul statut de mămică: "Știu că mă așteaptă zile și nopți foarte grele"

Gabriela Paladi - Redactor

Doar ce am primit răspunsurile întrebărilor mele de la Cristina Cioran și după ce le-am citit dintr-o răsuflare, mi-a rămas în minte o parte dintr-un răspuns de-al ei care chiar este memorabil: Fericirea poate fi chiar după colț! Cristina chiar este cea mai clară confirmare a acestei afirmații. Din momentul în care am urmărit primul interviu cu ea când a anunțat că este însărcinată, până la momentul acestui interviu (și probabil că și după) singurul atribut pe care i-l pot asocia ei ca fiind 100% real este ”fericire”. Emană fericire prin fiecare cuvânt rostit, prin fiecare gest, zâmbet și story în Social Media. Kiki este dovada clară că iubirea schimbă vieți și că întruparea ei într-un copil aduce fericire și împlinire. Kiki este însărcinată cu primul copil la 43 de ani. Și este neînfricată, hotărâtă și entuziasmată de noul ei statut, cel de mămică. O adorăm ca actriță, este talentată, naturală și de o frumusețe incontestabilă și abia așteptăm să o vedem și să o susținem în postura de mămică. Unde eu una sunt absolut convinsă că va excela. M-am bucurat foarte tare că și-a făcut timp să ne răspundă la întrebări și să descoperim, astfel, o mică parte din emoțiile și așteptările ei. 

Se spune că atunci când găsești dragostea adevărată ai certitudinea că vei întemeia o familie destul de repede. Așa s-a întâmplat și la tine?

Nu știu ce se spune, știu doar ce s-a întâmplat la mine. Simt că sunt iubită, iubesc și vom fi o familie. Ne dorim să fim pe viață, să ne înțelegem bine și să fim fericiți!

Prin 2009 spuneai, când ai fost întrebată de copii și de faptul că nu poți rămâne însărcinată: „Am 31 de ani, sunt sănătoasă, iar timp este berechet. Nu mi-am pierdut speranța, chiar dacă până acum nu s-a întâmplat. Am o prietenă care are 42 de ani și este însărcinată”. Parca ai prezis ce urmează să se întâmple, nu-i așa? Cum s-a schimbat viziunea ta asupra maternității fata de acea perioada?

Waw! Chiar că am prezis...
Mi-am dorit de mică să fiu mămică și am sperat să se întâmple cât mai repede... doar că viață îți rezervă surprize. Iată că s-a întâmplat acum și cred că momentul potrivit acum este!

cristina cioran

Te-ai luptat cu infertilitatea? Ce s-a schimbat acum, față de acum 12 ani? 

Nu am avut probleme de fertilitate, din fericire, doar că nu s-a întâmplat să rămân însărcinată. În urma verificărilor și a controalelor am ieșit perfect. Cred că bărbatul nu era cel potrivit, sincer.

Care a fost primul gând care ți-a trecut prin minte când ai văzut testul pozitiv de sarcina? Dar când i-ai auzit bătăile de inimoara ale bebelușului la prima ecografie?

M-a cuprins un val de fericire când am văzut testul pozitiv, mi-au trecut un milion de gânduri prin cap, m-am lăsat dusa de sentimente și le-am împărtășit cu iubitul meu. Am știut că sunt însărcinată. Nu știu cum. Am simțit... ne-am dorit prea tare ca să nu se întâmple. Am plâns de emoție când i-am auzit inimioara și ne-am bucurat fantastic atunci când am aflat că totul e bine. Am stat cu mari emoții primele 3 luni.

Este demonstrat științific că exista strălucirea de sarcina, dar tu chiar radiezi. Cum simți că te schimbă sarcina, fizic și psihic?

Mulțumesc mult de tot. Mă simt foarte bine, sunt foarte fericită și sunt copleșită de toate sentimentele. Cred că orice om fericit radiază. Mă simt extraordinar în postura de graviduță.

În termeni medicali, o sarcina după vârsta de 35 de ani se consideră sarcină geriatică. Ce părere ai despre aceasta ștampilă pusa de comunitatea medicală? Medicul care îți urmărește sarcina s-a arătat îngrijorat?

Și termenii medicali se mai schimbă. Noi facem parte din altă generație, din fericire, o generație care nu mai ține cont de anumite reguli, care nu se înscrie în reperele altor generații. Acum ICON sunt femei de 50 de ani sau trecute de 50 de ani, sunt femei care fac copii mai târziu. Am o doctoriță foarte deșteaptă și lipsită de prejudecăți, așa că nu pot spune decât că încurajările ei au fost fantastice și m-au ajutat enorm.

Sunt multe femei care au ajuns la vârsta ta, nu au făcut copii din diverse motive, precum cariera sau partenerul nepotrivit, și își doresc copii, dar le este teamă să facă acest pas din cauza vârstei dar și a prejudecăților oamenilor. Ce sfat le dai?

cristina cioran portretEu nu dau sfaturi dar pot vorbi din propria mea experiență și pot spune că fericirea poate fi chiar după colț, chiar acolo unde se așteaptă mai puțin, că tristețea trebuie învinsă cu orice preț, să nu le fie teama de singurătate sau să cunoască alți oameni, să-și deschidă sufletul și să se iubească.

Când pui capul pe pernă seara și îți imaginezi viața ta de viitoare mamă, vezi o cameră roz sau una albastră?

Mereu mi-am imaginat că am cel puțin doi copii, bineînțeles fetiță și băiețel, așa că indiferent ce va fi, ne dorim ca bebelușul să fie sănătos. Știu că mă așteaptă zile și nopți foarte grele, încerc să mă pregătesc emoțional, stiu că va fi greu dar sper să mă descurc...

Cum te pregătești pentru maternitate? Citești cărți, îți întrebi sora? Vei solicita ajutor de la mama ta?

Sunt pusă în tema de prieteni și de familie, sora mea, deși are băiatul mare mă sfătuiește și mama desigur.
Mai citesc pe net, dar nu mă grăbesc, o să am timp să mă documentez și mai încolo.

Ai decis cum vei aborda nașterea și alăptarea?

Am indicație medicală de naștere prin cezariană, așadar e clar. Alăptarea, abia aștept momentul, sper să nu întâmpin probleme...

Dacă ai face o listă cu trei lucruri pe care vrei să le moștenească de la tine copilul tău care ar fi acelea?

Atât eu cât și tatăl suntem două persoane foarte optimiste și vesele, așa că vreau să fie un copil vesel și optimist.
Amândoi suntem altruiști, așa că ne dorim să fie la fel, de la mine aș vrea să ia și talent și de la tata memoria.

cristina cioran

Îmi amintesc că ai fost invitată la emisiunea lui Teo Trandafir demult, când era la ProTV, și ai imitat-o pe Cameron Diaz, actriță cu care semeni extraordinar de bine. (Apropo, și ea a făcut primul copil după 40 de ani). Știu că primele minute chiar am crezut că ești ea. Ești o actriță foarte talentată. Cum a fost anul acesta de pandemie pentru tine și ce proiecte viitoare ai?

Mulțumesc mult de tot, a fost un moment memorabil acela. Mi-a plăcut tare mult, îmi aduc aminte fiecare moment... ce amintiri... Anul de pandemie a fost greu din punct de vedere al meseriei, dar asta este.
Am planuri de joc, dar acum mă concentrez la bebeluș.

Orice plan aveam, totul s-a schimbat. Oricum eu cred că a-ți face planuri este modalitatea de a-ți demonstra că nu este bine să-ți faci planuri.

Acum parentingul modern are o mulțime de tendințe, autoritar, permisiv, democratic. Voi ce fel de părinți vreți să fiți?

Permisiv și democratic, cu argument: cred că este cea mai buna metodă. Dar până la democrație... trebuie să trecem cu bine de primele luni. Cred că fiecare copil trebuie lasat să aleagă, să se dezvolte să-și dezvolte personalitatea fară să fie intimidat, comandat sau umilit. Noi suntem liberi, așa că ne dorim ca și copilul nostru să fie liber și să-și dezvolte personalitatea fară a i se impune anumite standarde.

 

Citește și: Surpriză fabuloasă! Cristina Cioran este însărcinată la 43 de ani cu primul copil

Articolul urmator
O femeie a căutat în trei țări donatorul perfect pentru a putea deveni mamă singură. "E foarte greu să treci singură prin tot procesul"
O femeie a căutat în trei țări donatorul perfect pentru a putea deveni mamă singură. "E foarte greu să treci singură prin tot procesul"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu m-am lăsat! După 6 luni de pompat, plâns și nopți nedormite, bebelușul meu este acum alăptat exclusiv
    Nu m-am lăsat! După 6 luni de pompat, plâns și nopți nedormite, bebelușul meu este acum alăptat exclusiv

    O să ating un subiect pe cât de delicat și intim, pe atât de sensibil pentru mine.

    Ecaterina Ladin, "Dalida" din "Las Fierbinți" a devenit mămică pentru a treia oară
    Ecaterina Ladin, "Dalida" din "Las Fierbinți" a devenit mămică pentru a treia oară

    Îndrăgita Dalida din serialul Las Fierbinți a devenit mămică pentru a treia oară la începutul anului 2024. Cu o carieră solicitantă, dar în plină ascensiune și o...

    Cristina Bălan petrece sărbătorile de iarnă în formulă de cinci. „La noi veselia și fericirea cresc exponențial cu numărul copiilor"
    Cristina Bălan petrece sărbătorile de iarnă în formulă de cinci. „La noi veselia și fericirea cresc exponențial cu numărul copiilor"

    Fostă membră a formației „Impact” și câștigătoare a show-ului „Vocea României”, Cristina Bălan este mamă a trei copii: o fetiță și doi...

    Horoscop complet pentru zodia Berbec în 2024. Ce te așteaptă în noul an
    Horoscop complet pentru zodia Berbec în 2024. Ce te așteaptă în noul an

    Nu mai este prea mult până când ne vom lua rămas bun de la 2023 și vom păși, plini de speranță, în 2024. De aceea, nu este de mirare că te întrebi de pe acum...

    Horoscop complet pentru zodia Taur în 2024. Ce te așteaptă în noul an
    Horoscop complet pentru zodia Taur în 2024. Ce te așteaptă în noul an

    Taurii sunt vestiți pentru ambiția de care dau dovadă în orice situație, pentru loialitate, dar și pentru încăpățânarea care le poate da serioase bătăi de cap....

    Horoscop complet pentru zodia Gemeni în 2024. Ce te așteaptă în noul an
    Horoscop complet pentru zodia Gemeni în 2024. Ce te așteaptă în noul an

    Gemenii se remarcă în special prin faptul că sunt comunicatori excelenți și, în plus, sunt curioși, dornici să învețe mereu ceva nou și să se implice în...

    Decizie radicală a vedetelor în plin sezon de gripă, nu și-au dus copiii la grădiniță. „Este o perioadă în care trebuie să fim foarte atenți"
    Decizie radicală a vedetelor în plin sezon de gripă, nu și-au dus copiii la grădiniță. „Este o perioadă în care trebuie să fim foarte atenți"

    Cazurile de gripă sunt în creștere, iar părinții încearcă să ia toate măsurile necesare pentru a-și proteja copiii. Printre aceștia se numără și Anca Serea și...

    Sunt o mamă cu anxietate și unele zile sunt al naibii de grele
    Sunt o mamă cu anxietate și unele zile sunt al naibii de grele

    Fetița mea avea cinci zile, iar eu coboram scările cu ea în brațe. Părinții mei îi luaseră la ei pe cei trei copii mai mari pentru o zi, pentru a ne oferi mie și soțului...

    © 2024 Qbebe