Interviu cu Natalia Gordienko: despre viața de mamă, Eurovision 2021 și planuri de viitor

Interviu cu Natalia Gordienko: despre viața de mamă, Eurovision 2021 și planuri de viitor

Bianca Geica - Redactor Senior

Au trecut 15 ani de când Natalia Gordienko apărea pe scena Eurovision alături de Arsenium (ex O-Zone) și Connect-R, reprezentând Moldova cu piesa „Loca”. Avea doar 18 ani și numeroase concursuri și competiții muzicale câștigate la activ. Încă din copilărie, Natalia a știut că vrea să cânte pe cele mai mari scene ale lumii și să aducă bucurie în sufletele oamenilor prin muzică. La doar 10 ani a participat pentru prima dată la un show TV muzical pentru copii din Moldova, iar după ce a terminat liceul, a bifat numeroase concursuri muzicale naționale și internaționale.

Pentru succesul atins în artă, Natalia fost distinsă cu titlul de „Artist emerit al Republicii Moldova” prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, devenind cel mai tânăr artist care a primit acest premiu. Nici nu e de mirare că a fost aleasă să reprezinte încă o dată Moldova anul acesta, la Eurovision! Pe scena de la Rotterdam, Natalia Gordienko este pregătită să cucerească din nou inimile europenilor cu „Sugar”, o piesă pozitivă și veselă, care nu are cum să nu îți rămână întipărită în minte.

natalia gordienko

Cel mai aprig susținător al artistei este chiar fiul ei, Christian, de aproape 4 ani, căruia încearcă să îi fie cea mai bună prietenă și un model cu care să se mândească peste ani. Dar despre viața de mamă, copilărie, planuri de viitor și participarea la unul dintre cele mai importante concursuri muzicale din Europa, hai să aflăm mai multe chiar de la Natalia Gordienko, într-un interviu care sigur îți va ajunge la suflet!

Qbebe: Natalia, iată-te înapoi pe scena Eurovision! Cum s-a schimbat viața ta de când ai participat pentru prima dată la acest concurs?

Natalia Gordienko: La prima participare la Eurovision aveam 18 ani și am fost invitată că vocea feminină pe piesa lui Arsenium (n.red.: piesa „Loca”); era prima dată când eram pe o scenă la un astfel de nivel. Fiind invitată, deciziile legate de concept și show nu mi-au aparținut, eu doar m-am bucurat de experiență. Anul acesta reprezint Moldova la acest concurs minunat și e o mare bucurie și mândrie dar și o mare responsabilitate. Împreună cu echipa mea, pe care fanii Eurovision o numesc „dream team” am lucrat intens la fiecare detaliu al prezenței scenice, apariții promo, m-am implicat 100% în tot ce reprezenta procesul de creație.

Timpul trecut între cele două prezente la Eurovision, mi-a adus o experiență bogată obținută în concerte, show’uri tv, lansări de piese pe diverse stiluri, dar și un curcubeu de emoții pe plan familial, prin nașterea fiului meu, Christian.

Q: Povestește-ne despre „Sugar”, care este puțin atipică pentru genul acesta de concurs. Ce îți dorești să transmiți prin această piesă? La ce ar trebui să se aștepte telespectatorii pe partea de show?

N.G.: Piesa cu care am câștigat anul trecut selecția din Moldova se numea „Prison” însă pentru anul trecut concursul s-a anulat, am decis să schimbăm piesa cu una pozitivă și veselă „Sugar”. Din cauza pandemiei, toată planeta a trăit ca într-o închisoare, așa că acum avem nevoie de bucurie și culoare, de reîntoarcere la normalitate și veselie „Sugar” este despre o poveste de dragoste, unde totul este în nuanțe pastelate, așa cum e iubirea. Pe scena de la Rotterdam o să vedeți o explozie de bună dispoziție, vreau să fac toată Europa să danseze cu noi.

Q: Ce planuri de viitor ai, indiferent că vei câștiga sau nu Eurovision 2021?

N.G.: După Eurovision, vreau să îmi iau puțin timp cu bunica și Chistian și să ne relaxăm, pentru că perioada aceasta a fost extrem de agitată. Iar după, am o mulțime de planuri de lansare a unor noi piese.

Q: Știu că ai în plan să deschizi o școală de muzică pentru copii. Ce ne poți spune despre acest proiect?

N.G.: Școala de muzică e un vis foarte drag inimii mele; numele ales este „Little Beatles” de la celebra formație britanică. Pandemia m-a obligat să aman lansarea școlii, însă plănuiesc să reiau proiectul imediat ce lucrurile revin la normal. Școala o să fie un loc creativ, unde copii pot învăța să cânte și să danseze, să se desfășoare liberi și să își dezvolte imaginația.

Q: Acum urmează o întrebare care, cu siguranță, îți este familiară: Cum a fost pandemia pentru tine, pe plan personal și profesional? Am văzut că ai lansat o piesă superbă, „În ochii tăi”, despre care te rugăm să ne povestești mai multe.

N.G.: Pandemia a fost o perioadă grea pentru artiști pentru că au fost anulate concerte, practic nu am putut să ne mai facem jobul. Însă am încercat să îmi păstrez optimismul și să mă concentrez pe lucrurile importante. În lockdown mi-am petrecut timpul cu fiul meu, Christian, am cântat, desenat, ne-am jucat cu roboții și dinozaurii.

Pandemia mi-a dat timpul necesar să lansez piesa „În ochii tăi” o piesă extrem de dragă, o piesă pe care îmi doream să o lansez încă de la nașterea lui Christian.

Q: De-a lungul anilor, încă de mică, ai participat la numeroase competiții, de unde, de cele mai multe ori, te-ai întors cu premii. Ce ai învățat de pe urma acestor concursuri?

N.G.: Concursurile au făcut parte din copilăria mea și din dezvoltarea mea artistică; m-au făcut să fiu organizată și ambițioasă. În plus, am rămas cu multe prietenii cu cei cu care concurăm; emoțiile din spatele scenei, apropie oamenii, și mai ales copiii.

Q: Ai avut parte și de eșecuri care, mai târziu, au devenit motivații?

N.G.: Personalitatea mea este așa construită încât nu consider eșecuri, ci încercări să devenim mai buni sau anumite lucruri/momente nu sunt pentru noi și ceva mai bun ne așteaptă în viitor. Sunt optimistă și cred în steaua mea și că munca și perseverența dau rezultate.

Q: Antreprenor, artist, prezentator tv (n.red.: Natalia este gazdă emisiunii TV „Loteria Națională” din Moldova) și mama. Cum se împacă toate aceste roluri? Cum reușești să îți împarți timpul între viața profesională și familie?

N.G.: Se completează foarte bine pentru amandoua fac parte din mine: îmi iubesc familia și îmi iubesc munca, ambele mă fac fericită. Ca să poți să jonglezi cu toate aceste roluri, clar e nevoie de organizare, ajutor și echilibru, iar în timp se văd rezultatele.

Q: Cum este Natalia Gordienko că mamă? Super-protectoare sau relaxată?

N.G.: Încerc să fiu cea mai bună prietenă a fiului meu, un model cu care să se mândrească, peste ani să spună: „mama are o carieră minunată, a construit o familie frumoasă.”

natalia gordienko si fiul ei, Christian

Ca orice mamă am momente în care sunt protectoare, îmi doresc să îl feresc de răutățile vieții, însă sunt conștientă că oricât aș încerca nu o pot face. Acum că sunt plecată, sunt relaxată în legătură cu fiul meu pentru că știu că e pe mâini bune, alături de bunică și bonă.

Q: Care sunt cele mai dificile momente prin care ai trecut ca mamă?

N.G.: Din fericire, nu au fost momente dificile. Micile răceli aferente vârstei îți dau bătăi de cap pentru că te simți neputincios și ai vrea să treacă mai repede, dar cu timpul te călești.

Q: Ce ai fi vrut să știi înainte să devii mămică?

N.G.: Nu cred că e ceva care poate să te pregătească cu adevărat pentru perioada în care devii mamă.

Q: Care sunt principiile de viață pe care vrei să le transmiți fiului tău?

N.G.: Îmi doresc ca fiul meu să crească cu niște principii de viață clare, demne, să lupte și să facă cu darurire munca pe care o iubește.

natalia gordienko si fiul ei, christian

Q: Toate mămicile se simt vinovate la un moment dat. Tu când te simți cel mai vinovată când vine vorba de fiul tău?

N.G.: Promovarea piesei „Sugar” m-a ținut departe de el în ultima perioadă și încerc să suplinesc această lipsă de fiecare dată când ajung acasă, dar am momente în care mă simt vinovată. Dar recuperez după Eurovision.

Q: Dacă cineva l-ar întreba pe Christian „ce job are mama ta?”, ce ar răspunde?

N.G.: Christian ar răspunde că e mama e la televizor, cânta și vorbește (râde). În campania pentru piesa „Sugar” a fost cel mai aprig susținător, cântând și dansând cu mine piesa.

Q: Parentingul este epuizant, dar și foarte amuzant. Povestește-ne cea mai haioasă întâmplare cu fiul tău.

N.G.: Christian este varianta mea, dar la masculin; mă regăsesc în foarte multe în el. E amuzant și copilăros, ambițios, nu se lasă până nu face o năzbâtie (râde). Când sunt acasă, distracția lui favorită dimineața este să vină în camera mea, se bagă în pat alături de mine, trage pătura peste noi și zice că suntem la cort.

Q: Cum îți petreci timpul liber? Reușești să îți faci timp și pentru tine?

N.G.: Încerc să îmi fac și timp pentru mine, pentru micile chestii feminine. Timpul liber îl petrec cu familia, Christian și bunica.

Q: Este o întrebare clișeu, dar toate mămicile vor să știe asta. Cum îți menții silueta? Ai reguli de la care nu te abați?

N.G.: Artistul este dator în fața publicului să aibă o ținută frumoasă, să binedispună, să fie în cea mai bună formă a sa. Stilul meu de viață este foarte activ, sunt tot timpul în priză iar acest lucru ajută mult. Plus genele și plus o anumită rigoare de bun simț. Demachierea este esențială, iar când sunt în afară scenei încerc să las tenul cât mai liber.

natalia gordienko eurovision

Q: Trei lucruri pe care publicul încă nu le știe despre Natalia Gordienko.

N.G.: Deși sunt o fire puternică, în interior sunt foarte sensibilă, îmi doresc o familie numeroasă cu mulți copii și îmi doresc să deschid o școală muzicală anul acesta.

Q: Dacă ar fi să alegi 3 piese pe care să le asculți la infinit, care ar fi acestea?

N.G.: Aș alege o singură piesă - „Sugar” - cea pe care o cânt la Eurovision, pentru că e optimistă, pozitivă și pentru că avem nevoie în perioada aceasta de speranța iar mesajul piesei este unul plin de culoare și viață.

Q: La final, ai un mesaj pentru cititoarele Qbebe?

N.G.: Să nu uite că sunt super-mame și că pot răsturna munții pentru puii lor. Și să mă voteze!

Cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision începe marţi, 18 mai, în Olanda, la Rotterdam, într-un format restrâns. Natalia Gordienko, reprezentanta Republicii Moldova, va urca pe scenă pe 20 mai, în cea de-a doua semifinală a concursului. Pe de altă parte, reprezentanta României, Roxen, cu piesa „Amnesia”, va urca oe scena de la Rotterdam pe 18 mai, în prima semifinală a evenimentului. Ambele semifinale, cât și finala internațională a Eurovision Song Contest din 22 mai, vor fi transmise live pe TVR.

Surse foto: PR

Articolul urmator
Tu știi cine este soția lui Tudor de la Fly Project? Interviu exclusiv cu o mamă dedicată și o femeie puternică
Tu știi cine este soția lui Tudor de la Fly Project? Interviu exclusiv cu o mamă dedicată și o femeie puternică

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am crezut că o să avem propriul miracol de Crăciun, dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi
    Am crezut că o să avem propriul miracol de Crăciun, dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi

    Chiar am crezut că acesta va fi miracolul nostru de Crăciun. Pe 1 decembrie am făcut un test de sarcină și, spre surprinderea mea, a fost pozitiv. Am rămas însărcinată pentru a...

    Apare o nouă materie în programa școlară începând de anul viitor. Ce vor putea studia elevii
    Apare o nouă materie în programa școlară începând de anul viitor. Ce vor putea studia elevii

    O nouă materie va intra de anul viitor în curricula instituțiilor de învățământ liceal! Este vorba despre „Managementul Emoțiilor” care, potrivit...

    Ce viitor îi așteaptă pe copiii născuți după 2010. Oamenii de știință avertizează!
    Ce viitor îi așteaptă pe copiii născuți după 2010. Oamenii de știință avertizează!

    Oamenii de știință avertizează, din nou, asupra riscurilor pe care schimbările climatice le au asupra sănătății și precizează faptul că generațiile mai tinere vor crește...

    Un viitor tată a ales numele perfect pentru copilul său urmărind aceste 12 criterii
    Un viitor tată a ales numele perfect pentru copilul său urmărind aceste 12 criterii

    Să alegi numele copilului nu este un demers tocmai la îndemână, cu atât mai mult cu cât viitorii părinți au preferințe diferite. În aceste condiții, se...

    Un viitor tată și-a adus consola de jocuri la spital, pentru a nu se plictisi cât soția era în travaliu
    Un viitor tată și-a adus consola de jocuri la spital, pentru a nu se plictisi cât soția era în travaliu

    Cei care sunt pasionați de jocurile video se desprind cu greu de pasiunea lor. În unele cazuri, sunt atât de captivați de aceste jocuri încât găsesc mereu o...

    Copiii i-au salvat viața! Cum au descoperit că mama lor are o tumoră cerebrală
    Copiii i-au salvat viața! Cum au descoperit că mama lor are o tumoră cerebrală

    O mămică a fost diagnosticată cu tumoră pe creier, după ce soțul și copiii ei au observat ceva ciudat la ochiul ei stâng în timp ce făceau niște fotografii.

    Mi-am căutat toată viața mama biologică și, când am găsit-o, a fost diagnosticată cu demență
    Mi-am căutat toată viața mama biologică și, când am găsit-o, a fost diagnosticată cu demență

    Anumite persoane țin neapărat să-și cunoască rădăcinile, în special pe măsură ce înaintează în vârstă. Într-o asemenea situație s-a regăsit și o...

    Iubitul meu mi-a spus că vrea să trăiască toată viața cu mama lui. Dacă vreau să locuiesc cu el, va trebui să mă mut cu ei
    Iubitul meu mi-a spus că vrea să trăiască toată viața cu mama lui. Dacă vreau să locuiesc cu el, va trebui să mă mut cu ei

    Locuitul cu părinții sau cu socrii generează, de foarte multe ori, tensiuni și conflicte. O femeie de peste granițe a povestit, pe un forum popular despre situația ingrată în...

    © 2024 Qbebe