Mămici vedetă: interviu cu Ela Crăciun

Mămici vedetă: interviu cu Ela Crăciun

Irina Olteanu - Redactor Senior

Pe lângă faptul că Ela Crăciun este mămica lui Alex, Alesia și a mezinului Nicholas, în agenda ei zilnică figurează și scrisul pe blog, moderarea emisiunii "Numai de bine" și a rubricii de la radio Itsy Bity, "Jurnal de bebeluș". De asemenea, moderează și evenimente și se implică în acțiuni importante pentru ea. Iată cum reușește această Super Mămică să se organizeze și cine este ajutorul său de nădejde. Unul dintre secretele pe care ni le-a mărturisit cu privire la silueta sa de invidiat: să alergi după doi copii cu al treilea în brațe!

1. Ai născut natural de trei ori. Cum ai resimțit nașterile? Ți s-au părut diferite?

Fiecare naștere este diferită nu numai din perspectiva fizică, dar și din cea emoțională. La prima naștere, acum 13 ani, eram tânără și nu mi-am făcut foarte multe griji, dar emoțiile de a avea primul copil m-au copleșit. Inevitabil, a existat acea neîndemânare a proaspetei mămici, care nu știe foarte multe despre creșterea bebelușului și îi este teamă de necunoscut. La a doua sarcină a fost ceva mai simplu. Intram pe un teren cunoscut, iar progresele medicale m-au ajutat să nasc ușor. Dacă la primele două sarcini am căutat informația, fie la doctori fie la prieteni, la a treia m-am hotărât să fiu eu cea care oferă aceste informații. În ultimii 13 ani am învățat abecedarul nașterilor iar acum pot oferi oamenilor aceste informații cu ajutorul blogului meu, www.elacraciun.ro.

interviu Ela Craciun

2. Știm că ai fost implicată recent într-o campanie de susținere a nașterii naturale. Ce anume te-a motivat?

Am fost motivată de statisticile îngrijorătoare cu privire la procentul nașterilor prin cezariană. Suntem pe primul loc în Europa la cezariene, iar această statistică nu trebuie percepută ca normală. Cezariana este o intervenție chirurgicală care trebuie să fie făcută atunci când viața mamei sau a copilului este pusă în pericol, dar noi o folosim din considerente mult mai superficiale. Cred că ar trebui ca medicii și specialiștii să explice și dezavantajele acestor nașteri prin cezariană, pentru că ele există. Eu am inițiat această campanie pentru că am vrut să arăt celor care mă urmăresc că nașterea este un proces natural, nu chirurgical. Acesta a fost de altfel și sloganul campaniei "Sunt mamă, e natural". M-am bucurat foarte mult să văd că mamele au fost inspirate de acest mesaj și că unele chiar și-au schimbat decizia de a naște prin cezariană.

3. Ai povestit că în cazul sarcinilor cu Alex și Alesia ai trecut prin experiențe diferite. Cum a fost sarcina cu Nicholas, cel mai mic membru al familiei?

Nașterea lui Nicholas a fost, probabil, cea mai ușoară. Am stiut în fiecare moment ce se întâmplă, ce urmează și durat puțin. Am avut timp să postez chiar și un filmuleț pe contul meu de Facebook din sala de nașteri. Am vrut să arată femeilor că nașterea naturală nu trebuie să ne sperie atât de mult încât să renunțăm cu totul la idee. Nicholas a făcut în prima lui zi de viață cunoștință cu interviurile radio și cu fotografiile deci pot spune că totul a mers foarte bine pentru amândoi.

interviu Ela Craciun4. Care este opinia ta cu privire la alăptare? Ce sfaturi ai pentru mame în acest sens?

Alăptarea este și ea un proces natural care pune bazele sănătății și imunității celor mici dar sunt multe mame care, din diferite motive, nu pot alăpta. Toate mesajele pe care le transmit celor care mă urmăresc vin din aceleași principii în care eu cred și pe care le promovez: a fi mamă este un lucru natural. Tot ce este natural este și sănătos. Cred că ne-am îndepărtat foarte mult de principiile tradiționale ale nașterii și creșterii copiilor și ne preocupăm prea mult despre ce cred oamenii sau ce scrie în reviste. Uităm să acționăm conform unor instincte care au funcționat foarte mult timp. Dacă o mamă poate naște natural și poate alăpta este minunat, dar dacă nu poate acest lucru nu trebuie condamnat.

5. Povestește-ne ce iubești cel mai mult la fiecare dintre copiii tăi. Cum îi poți descrie? Seamănă cu tine sau cu soțul tău?

Noi, ca familie, suntem un întreg. Ne completăm cu bune și cu rele, ne accepătăm așa cum suntem și ne iubim în egală măsură. Copiii noștri sunt oglinda a ceea ce suntem și facem noi în fiecare zi. Este normal să fie așa. Câteodată mă uit la ei și îmi văd propriile slăbiciuni, dar îi iubesc pentru ceea ce au devenit, independent de noi. Alex este foarte responsabil și echilibrat, probabil și forțat de rolul de frate mai mare. Alesia a crescut în lumina reflectoarelor și acest lucru se vede în atitudinea ei. Lui Nicholas nu știm ce surprize îi rezervă viața, dar sunt sigură că cei doi frați mai mari vor avea grijă de el. Îi iubesc pe toți pentru ceea ce sunt și pentru dragostea necondiționată pe care ne-o dau, în fiecare zi.

interviu Ela Craciun

6. Cum reușești să te împarți între viața de proaspătă mămică și viața profesională activă? Care sunt cele mai mari provocări? Cine te ajută și cum te organizezi?

Organizarea este cel mai important element. Am un program încarcat, nu haotic. Știu ce trebuie să fac zilnic, am o agendă pe care o respect și în care integrez atât responsabilitățile casnice, cât și pe cele profesionale. Îmi organizez timpul cât mai eficient cu ajutorul unor trucuri pe care le-am descoperit. Dau telefoanele din mașină, în drum spre un eveniment iau copiii de la școală, fac de mâncare cu o seară înainte și tot așa. Ajutorul meu constant este mama, dar soțul meu a preluat și el multe din responsabiltățile casnice de la venirea pe lume a lui Nicholas.

7. Povestește-ne despre proiectele profesionale în care ești implicată în interviu Ela Craciunprezent.

În acest moment am trei proiecte de la care nu am luat pauză nici măcar atunci cand am născut: scrisul pe blog, emisiunea "Numai de bine" și rubrica pe care o am la radio Itsy Bity intitulată acum "Jurnal de bebeluș". Cele trei proiecte sunt prezențele constante în viața mea dar, pe lângă acestea, vin și celelalte activități cum ar fi moderarea de evenimente sau prezența la diverse acțiuni importante pentru mine. Pentru 2019 mi-am stabilt câteva proiecte la care țin extrem de mult și care sper să se concretizeze. Până atunci ne vedem și ne auzim la TV și la radio.

8. Pasiunea Alesiei este canto, iar a lui Alex este schiatul. Ce alte activități mai preferă copiii tăi? Ce materii le plac la școală?

Copiii mei își aleg activitățile singuri, în funcție de ce le place și deja se conturează un profil al lor. Alex este procupat de sport și de activități în aer liber în timp ce Alesia face balet, dansuri și canto. Ea este extrem de activă în video-urile mele pentru că îi place să facă parte din proiectele mamei ei. La școală, materiile care le plac sunt cele care au legătură cu explorarea lumii și a mediului înconjurător pentru că le hrănește curiozitatea de a desoperi lucruri noi.

interviu Ela Craciun

9. Știm că apreciezi alimentația sănătoasă. Care sunt felurile de mâncare preferate de familia voastră?

Nu avem un fel preferat de mâncare. Fiecare dintre noi are o slăbiciune sau un meniu preferat, dar nu avem timp să gătim în fucție de preferințe. De exemplu, mie îmi place mânacrea libaneză, dar nu pot merge la restaurant în fiecare zi. Copiilor le place carnea cu cartofi prăjiți, dar nici asta nu se întâmpă în fiecare zi. Prin urmare, acasă mâncăm destul de variat, astfel încât nimeni să nu fie plictisit.

10. S-au confruntat copiii cu probleme de sănătate? Cum reacționezi când sunt răciți? (te panichezi sau ți se pare ceva normal?)

Nu mă mai panichez de foarte mult timp când vine vorba de răceli. Adevărul este că am fost norocoasă până acum. Nici Alex și nici Alesia nu au avut probleme de sănătate mai mari de o răceală. Răcelile fac parte din viața oricărui copil și nu sunt o motiv de panică. Este ajută la dezvoltarea sistemului imunitar în primii ani de viață, de aceea nici nu folosesc tratamente foarte agresive precum antibioticul.

11. Ce meserii își doresc să aibă Alex și Alesia? Ți-ar plăcea să urmeze cariera ta sau pe a tatălui lor?

Nu ne-am gândit până până acolo, dar este destul de evident că Alesia și-ar dori o carieră artistică. Nu vreau să îi influențez pentru că nici eu nu cred că există meseria perfectă, ci doar meseria care ți se potrivește.

interviu Ela Craciun

12. După fiecare sarcină ai reușit să revii rapid la silueta de dinainte. Care este secretul tău?

Nu am un secret sau dacă am cred că l-am scris deja pe blog. Nu mă las tentată de gândul că pot mânca orice pentru că alăptez sau pentru că sunt însărcinată. Mănănc cât este nevoie, dar folosesc alimente cu puține găsimi. Evit pâinea și zahărul și consum multe legume. Mulți îmi spun că postez foarte des câte o prăjitură și este adevarat. Secretul este însă în faptul că toate prăjiturile făcute de mine nu sunt cu zahăr, ci cu green sugar. Pe Youtube am foarte multe astfel de video-uri cu rețete delicioase de prăjituri... fără zahăr. În felul acesta, corpul meu este hrănit, dar nu mă îngraș în exces. Fac sport cât de des pot și merg, ocazional, să fac un tratament cosmetic care să ma ajute în detoxifiere și slăbire. În plus, cred că adevăratul meu secret este să alergi după doi copii cu al treilea în brațe.

13. Unde vă place să călătoriți în familie?

Avem destinațiile de vacanță clasice, precum Grecia, unde mergem cu toată familia și prietenii. Apoi mai sunt micile escapade în locații mai exotice cum ar fi Dubai sau Thailanda. Dar orașul meu preferat rămâne New York-ul care are exact doza de agitație de care am eu nevoie să mă simt ca acasă.

interviu Ela Craciun14. Ai niște principii după care te ghidezi în creșterea și educarea copiilor? Care sunt acestea?

Am câteva principii pe care le-am setat o data cu trecerea timpului. Unul dintre ele este că sănătatea nu se negociază. Chiar dacă cei mici cer dulciuri peste limită, chiar dacă spun că vor să se uite la televizor până noaptea trârziu, eu știu că toate concesiile pe care le facem le vor afecta, mai devreme sau mai târziu, sănătatea. Prin urmare, sunt dispusă să fac concesii, dar nu când este sănătatea lor în joc. Alte lucruri importante pentru tine țin de respectul pe care îl acordă oamenilor din jurul lor și de comunicarea pe care o avem în familie.

15. Ești tipul de mamă autoritară sau prietenoasă?

Nu cred că cele două roluri se exclud. Sunt prietenoasă cu copiii mei, dar stabilirea unor limite presupune și autoritate. Nu exercit această atutoritate prin forță sau pedepse, însă ei știu că respectul față de părinți este un lucru care nu poate fi negociat.

16. Deoarece ești și o mămică blogger extrem de apreciată, te întrebăm și cum reușești să îți ferești copiii de expunere nedorite în mass-media?

Eu sunt jurnalist și cred că pot înțelege nevoia de a face o știre dar nu cred că coloegii mei din presă ar fi interesați de un subiect care să îi aibă în prim plan pe Alex sau Alesia. În plus, pe Alesia o găsesc deja pe Instagram, deci nu ar fi mare lucru de spus dincolo de asta. Eu am preferat să le las o anumită libertate, cum ar fi crearea unui cont de Instagram, atâta timp cât este administrat de mine. Libertatea aceasta a copiilor vinde în mai multe forme și cu mai multe praguri...

Interviu Ela Craciun

17. Ce sfaturi dorești să le oferi mămicilor Qbebe care te citesc?

Să fie ele însele, autentice și oneste față de ele. Să nu se raporteze atât de mult la ce spun alții și să își trăiască viața fix așa cum simt că este bine.

 

Articolul urmator
Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ela Crăciun a decis să aibă grijă de doi copii la distanță. „O să le plătim școala și o să ne asigurăm că nu o vor abandona”
    Ela Crăciun a decis să aibă grijă de doi copii la distanță. „O să le plătim școala și o să ne asigurăm că nu o vor abandona”

    Ela Crăciun este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV de la noi. Deși a absolvit Facultatea de Comerț și Turism și a făcut un master în „Dreptul...

    Oana Roman îi face un cadou inedit fiicei ei de Crăciun. O duce în Laponia să își împlinească visul de a-l întâlni pe Moș Crăciun!
    Oana Roman îi face un cadou inedit fiicei ei de Crăciun. O duce în Laponia să își împlinească visul de a-l întâlni pe Moș Crăciun!

    Anul acesta, Laponia face parte dintre cele mai căutate destinații de vacanță. De aceea, nu este surprinzător faptul că și vedetele de la noi încearcă să-și...

    Ce mari au crescut copiii Flaviei Mihășan. Cum se descurcă vedeta în rolul de mamă de băieți
    Ce mari au crescut copiii Flaviei Mihășan. Cum se descurcă vedeta în rolul de mamă de băieți

    Viață de mămică îi priește Flaviei Mihășan! Deși a renunțat la televiziune în urmă cu trei ani, pentru a se dedică vieții de familie, vedetă este o prezența activă...

    „Moș Crăciun, fă-o pe mama să mă sune, măcar atât...”. Tot ce își dorește o fetiță de Crăciun este să își audă mama!
    „Moș Crăciun, fă-o pe mama să mă sune, măcar atât...”. Tot ce își dorește o fetiță de Crăciun este să își audă mama!

    Pentru copiii cu părinți plecați să lucreze în străinătate, sărbătorile de iarnă sunt prilej de bucurie numai dacă îi revăd pe aceștia. Din păcate, nu...

    Ce familie frumoasă are Andreea Esca! Vedeta este extrem de mândră de Alexia și Aris
    Ce familie frumoasă are Andreea Esca! Vedeta este extrem de mândră de Alexia și Aris

    Andreea Esca este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi, afirmându-se în universul televiziunii de peste două decenii. Formează un cuplu alături de omul de...

    Ce mare a crescut fiul Romaniței Iovan! Băiatul este cel mai frumos cadou pe care vedeta l-a primit de la viață
    Ce mare a crescut fiul Romaniței Iovan! Băiatul este cel mai frumos cadou pe care vedeta l-a primit de la viață

    Romanița Iovan a debutat în lumea modei ca fotomodel, iar în momentul de față face parte dintre cei mai apreciați designeri vestimentari de la noi. De asemenea, este mama...

    Copilul meu de 12 ani încă crede în Moș Crăciun. Să-i spun adevărul?
    Copilul meu de 12 ani încă crede în Moș Crăciun. Să-i spun adevărul?

    O mamă de peste hotare mărturisește că al său fiu de 12 ani încă mai crede în Moș Crăciun. Sau cel puțin…ea nu i-a spus niciodată adevărul, însă...

    Fiica Andei Adam este o mică vedetă pe Instagram! La doar 5 ani este copia fidelă a mamei sale!
    Fiica Andei Adam este o mică vedetă pe Instagram! La doar 5 ani este copia fidelă a mamei sale!

    Anda Adam este extrem de mândră de fetița ei, Evelin. Și pe bună dreptate! Micuța e copia fidelă a mamei sale - frumoasă, talentată și extrem de cochetă. Unde mai pui și...

    © 2024 Qbebe