Din grija pentru copilul tau

Mămici vedetă: interviu cu Misha

Marina Mihaela Mihalache este numele său din buletin, dar este cunoscută și îndrăgită sub numele de scenă Misha. Fetița ei în vârstă de 4 ani, Maya, începe deja să fie atrasă de muzică, urmând cursuri la grădiniță, iar Misha spune despre ea că este haioasă, inteligentă și frumoasă. Dacă sunteți curioși ce ne-a mai dezvăluit despre viața sa de familie, precum și ce sfaturi are pentru proaspetele mămici Qbebe, vă invităm să citiți interviul următor.

1) Cariera muzicală este una extrem de solicitantă, cu atât mai mult când ești părinte. Cum faci față provocărilor zilnice de cand ești mamă? Cine te ajută?

Din păcate nu am bonă, însă Maya până la ora 17-18 este la gradiniță și așa am timp să-mi rezolv toate treburile.

interviu cu misha

2) Ne poți povesti cum decurge o zi obișnuită din viața ta? Cât de mult timp reușești să petreci alături de Maya?

În principiu mă trezesc la 8, o pregătesc pe Maya de grădi, apoi îmi rezolv treburile până când vine ea și apoi ne petrecem timpul împreună.

3) Cum a fost pentru tine perioada sarcinii? În ce mod consideri că te-a schimbat maternitatea?

A fost o perioadă destul de dificilă pentru că m-am îngrășat destul de mult și mi-a fost puțin greu. Referitor la viața de mămică pot spune ca m-a schimbat la 180 de grade, atât psihic cât și emoțional sau fizic.

4) Care consideri că sunt cele mai mari provocări ale unui părinte de copil în vârstă de 4 ani?

Întrebările de tot genul care apar zilnic în această perioadă. 

5) Cum crezi că te ajută cunoștințele acumulate în activitatea profesională în rolul de mamă? Dar cele de mamă în activitatea profesională?

Consider că nu au prea multe în comun cariera cu maternitatea, dar pot spune că am devenit mai responsabilă și mai chizbuită. 

interviu misha
 interviu misha

6) Ești extrem de implicată în creșterea și educarea Mayei. Cât de importanți consideri că sunt primii 7 ani din viața unui copil?

Consider că până la vârsta de 7 ani copilul are nevoie deosebită de atenția și prezența părinților în viața lui cu atât mai mult din partea mamei, de aici și expresia "cei șapte ani de acasă", chiar sunt foarte importanți pentru dezvoltarea lui emoțională și personală.

7) Ce activități realizezi împreună cu fetița ta? Ce vă place să faceți cel mai mult?

Mergem în parc, la film, pictăm împreună, dansăm, ne plimbăm cu rolele... Practic îmi retrăiesc copilăria alături de Maya, iar asta este un lucru minunat!

8) Merge la grădiniță Maya? Dacă da, ce activități îi fac placere?

Merge la gradiniță, este grupa mijlocie. Îi place foarte mult muzica, iar pe lângă asta mai face la grădiniță engleză, teatru și înot!

9) Care sunt culorile, desenele animate, animalele preferate ale fetiței tale?

Îi place foarte mult Peppa Pig și Masha și ursul. 

10) A avut până acum vreo problemă de sănătate/cum ai gestionat-o?

Bineînțeles, ca orice copil de vărsta ei care intră în colectivitate, ne-am confruntat cu tot felul de probleme, dar este ceva normal până își întărește sistemul imunitar. Acum suntem bine, am trecut de etapa asta.

11) Atât mama cât și tatăl Mayei sunt pasionați de domeniul muzical. Ce rol joacă muzica în familia voastră? V-ar plăcea ca Maya să urmeze o cariera muzicală? Urmează cursuri de muzică/studiu al unui instrument?

Mayei îi place muzica și are și înclinații în acest domeniu, dar va alege singură dacă vrea sau nu să facă muzica. Momentan face la grădiniță.

 interviu misha  interviu misha

12) Descrie-o pe Maya în 3 cuvinte. Cum îți imaginezi că va fi ca adult?

Haioasă, inteligentă și frumoasă (doar e a mea.. fiecare își laudă puiul hahahaha). O văd un adult independent, calculat și plin de viață.

13) Unde vă place să călătoriți în familie? Ce locuri vă place să vizitați?

În Tenerife și în Paris ne simțim ca acasă. 

14) Care consideri că este cel mai important moment din viața ta și a familiei tale?

N-aș putea spune exact... am avut multe momente deosebite.

interviu misha

15) Ai reușit după naștere să revii extrem de rapid la silueta de dinainte de sarcină. Cum ai procedat? Ce sfaturi ai pentru mămici în acest sens?

Am mâncat sănătos și am făcut sport. Sfatul meu pentru mămici ar fi să nu se streseze pentru vor ajunge la kilogramele pe care le aveau înainte intr-un ritm natural. Copilul este pe primul plan, iar, dacă alăptează așa cum am făcut și eu, alimentația lor este foarte importantă și nu este indicată înfometarea.

16) Ce principii te ajută în viața și în educația fetiței tale?

Nimic nu este întâmplator și fiecare obstacol este o lecție. Vis-a-vis de Maya nu sunt o mămică foarte strictă, o las să facă ce simte și cum simte, sa mănânce când vrea, să se murdărească cât vrea (în limita în care nu îi face rău).

17) Ce sfaturi poți oferi proaspetelor mămici Qbebe?

Petreceți-vă cât mai mult timp alături de copii, dacă vă este permis sau dacă puteți alegeți alăptarea și arătați-le cât mai multă afecțiune si răbdare (e o meserie grea, dar frumoasă).

Mulțumim Misha pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările noastre. 

 

Mămici vedetă: interviu cu Ela Crăciun

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Șoc în lumea showbiz! O vedetă din România este însărcinată la 50 de ani pentru prima oară
    Șoc în lumea showbiz! O vedetă din România este însărcinată la 50 de ani pentru prima oară

    Veste șoc în showbizul românesc - vedeta care va deveni mamă la 50 de ani ne-a uimit pe toți!

    O vedetă din România a născut în secret, după ce a luptat cu cancerul de col. Nimeni nu știa că este însărcinată!
    O vedetă din România a născut în secret, după ce a luptat cu cancerul de col. Nimeni nu știa că este însărcinată!

    Surpriză uriașă în showbizul românesc! Bruneta a ținut sarcina secretă și a făcut public faptul că are un copil la două saptămâni de la naștere. Toată lumea se...

    O vedetă de la Hollywood a născut în secret! Află cine este
    O vedetă de la Hollywood a născut în secret! Află cine este

    Unele vedete de la Hollywood își transformă viața într-un adevărat reality-show și împărtășesc cu fanii din lumea întreagă momente intime si picante. Altele,...

    Iată că și cea mai frumoasă vedetă în circumstanțe normale arată super banal
    Iată că și cea mai frumoasă vedetă în circumstanțe normale arată super banal

    Meseria de actor cere sacrificii, iar starurile de la Hollywood știu cel mai bine ce înseamnă acest lucru.

    © 2019 Qbebe