Din grija pentru copilul tau

Andreea Esca despre maternitate: '"Dragostea de copil e pe viață și necondiționată, chiar dacă uneori te scoate din minți''

Andreea Esca și Alexia Eram sunt senzaționale! Luna decembrie ne-a surprins cu un interviu uimitor cu cele două frumoase vedete pentru revista Unica! Charisma și relația dintre cele două sunt excepționale!

În luna decembrie, pe coperta revistei Unica apar frumoasele Andreea Esca și Alexia Eram, strălucind parcă mai tare ca niciodată! Interviul mamă-fiică este extrem de sincer și hazliu și surprinde foarte bine relația dintre cele două, înfățișând totodată frumoasa prietenie care se află între ele! Vedetele noastre frumoase nu se feresc deloc, fiind extrem de deschise una față de cealaltă. Interviul a fost compus din două runde, fiecare rundă presupunând ca una dintre cele două vedete să îi adreseze un set de întrebări celeilalte. Alexia Eram a fost cea care a „rupt tăcerea”:

„- Apariția mea a fost planificată sau o surpriză? Cum ai reacționat când ai aflat că ești însărcinată?

- A fost o surpriză foarte plăcută. Eram așa de fericită, că îmi venea să urlu pe stradă. Oricum, îi spuneam oricui, imediat, că sunt însărcinată, din ziua în care am aflat.

- Cum s-a schimbat viața ta când am apărut eu în peisaj?

- Nu am crezut că există atașament „fatal“. Atunci am aflat că există. Am înțeles imediat că dragostea față de copil e ceva cu totul special și că nu poate fi explicată nicicum și nici comparată cu nimic. E pe viață și necondiționată. Chiar dacă un copil te poate scoate din minți, tot numai un copil îți poate aduce cele mai emoționante trăiri”.

esca si alexia eram

La rândul ei, Andreea Esca i-a adresat Alexiei o serie de întrebări, dintre care enumerăm:

„Cum ți se pare ideea de a avea copii, din perspectiva pe care o ai acum?

De când mă știu, am vrut să am copii. Când eram mică, voiam șapte. Acum vreau doi, cred că sunt suficienți. Copiii își urmează părinții când vine vorba despre cum să își alcătuiască familia. Deci, da, cred că aș vrea să devin mamă cam la aceeași vârstă ca tine, poate puțin mai repede, ca să am doi copii până în 30 de ani.

Odată cu mutarea de acasă, ai pășit cu curaj prima oară în tărâmul adulților. Cum este acolo?

Sincer, mai bine rămâneam copil. Glumesc și nu prea… pentru că maturitatea asta vine și cu foarte multe responsabilități și griji. Nu mai depinzi de părinți, așa cum o făceai când erai copil, trebuie să te descurci singură într-o oarecare măsură. Întreținere, curat, deadline-uri, economii… Întotdeauna am vrut să fiu cât mai mare, dar sincer acum aș rămâne la 18 ani.

Care este cel mai frumos lucru pe care l-am făcut pentru tine în toți anii ăștia?

Cel mai frumos lucru pe care l-ai făcut este faptul că mi-ai dat șansa la o educație foarte bună, că ai fost alături de mine și că m-ai susținut în tot ce am vrut să fac și că vii mereu cu o energie pozitivă”.

Citește interviul complet AICI

Sursa: unica.ro

Mămici vedetă: interviu cu Andreea Perju-Dociu

Surse foto: instagram.com facebook.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Andreea Bălan despre Andreea Antonescu: tatăl ei o bătea cu furtunul
    Andreea Bălan despre Andreea Antonescu: tatăl ei o bătea cu furtunul

    Cred că fiecare dintre noi își mai amintește celebra melodie „Lasă-mă, papa, la mare!". Trupa Andre, care s-a reunit de curând pentru a lansa o nouă piesă, a...

    Cum îți strici copilul dacă îl minți
    Cum îți strici copilul dacă îl minți

    Mulți părinți ajung să își mintă copiii cu pretexte dintre cele mai diverse pentru a coopera sau pentru a răspunde cum doresc ei la diverse solicitări. Minciunile părinților...

    Gata! Opriți-vă! Andreea Bălan, terorizată de întrebarea: când mai faci un copil
    Gata! Opriți-vă! Andreea Bălan, terorizată de întrebarea: când mai faci un copil

    Andreea Bălan este agasată de întrebările jurnaliștilor, care ating unul dintre cele mai dureroase aspecte ale vieții sale. Întrebarea „Când vei mai face un...

    Semne că ai un copil care este bullied la școală, chiar dacă nu iți spune
    Semne că ai un copil care este bullied la școală, chiar dacă nu iți spune

    Pe parcursul experienței mele profesionale, am întâlnit mulți copii și chiar părinți care mi-au confirmat că bullyingul este un fenomen frecvent în școală. Fie că...

    Andreea Bălan: Răutatea vine din frustrare, din lipsă de inteligență, de înțelegere și empatie față de cei din jur
    Andreea Bălan: Răutatea vine din frustrare, din lipsă de inteligență, de înțelegere și empatie față de cei din jur

    Andreea Bălan a explicat motivele pentru care nu a făcut publice fotografii cu fiica sa, Ella, până când aceasta nu a împlinit vârsta de 2 ani.

    Kim Kardashian își poate alăpta cel de-al treilea copil, chiar dacă este născut prin mamă-surogat, explică experții
    Kim Kardashian își poate alăpta cel de-al treilea copil, chiar dacă este născut prin mamă-surogat, explică experții

    Chiar dacă o femeie nu naște pe cale naturală, ci apelează la o mamă-surogat, ea își va putea alăpta totuși bebelușul prin intermediul „lactației induse". Un...

    Andreea Bălan din nou la urgențe la spital în această dimineață
    Andreea Bălan din nou la urgențe la spital în această dimineață

    Andreea Bălan a născut acum două săptămâni cel de-al doilea copil și a suferit un stop cardio-respirator pe masa de operație, în timpul nașterii prin cezariană. Artista...

    © 2019 Qbebe