Trei femei au devenit prietene pe viață după ce au trecut împreună prin emoțiile nașterii premature

S-au întâlnit în spital, în perioada în care se pregăteau să-și aducă pe lume bebelușii prematuri

Alexis Jones (din SUA) este autor de carte, speaker internațional, activist și mamă. Și-a adus pe lume fiul în urmă cu șase luni și, stând de vorbă cu „Insider”, a povestit prin ce a trecut după ce a aflat că trebuia să petreacă o perioadă în spital întrucât apa i se rupsese prematur. În acele zile, a cunoscut alte două femei, ce se aflau într-o situație similară. Alexis, Beth și EJ s-au împrietenit, iar în momentul de față sunt fericitele mame ale unor bebeluși în vârstă de 6 luni.

Pentru sursa citată, Alexis a relatat următoarele:

„Am ajuns să fiu internată în spital după ce am trecut printr-o experiență îngrozitoare, în condițiile în care mi s-a rupt apa mai devreme în timp ce soțul meu se afla în avion pentru a ajunge la un concurs de golf din Cabo, Mexic. Diagnosticul pe care l-am primit a fost „rupere prematură a membranelor”- în termeni mai simpli, mi se rupsese apa prematur, însă nu intrasem în travaliu. În aceste condiții, trebuia să rămân în spital pe termen nedeterminat, sperând că îmi puteam aduce pe lume copilul în următoarele săptămâni.

Mi s-a spus că o situație ca a mea se întâlnea rar, dat fiind faptul că afecta mai puțin de 3% dintre sarcini. În același timp cu mine, s-au mai internat două femei aflate într-o situație similară cu a mea. Prin urmare, eram trei persoane care ne confruntam cu așa ceva, ca și cum eram trei „yeti” în sălbăticie. De fapt, ne strânsesem laolaltă trei tipe cu burtică de gravidă. Practic, trăiam în spital și „jucam” zilnic același „joc”, astfel încât să evităm să intrăm în travaliu. Inițial considerasem că treceam printr-o experiență înspăimântătoare și de netrecut, dar brusc am simțit că îi puteam face față întrucât aveam două „surori”- pe Beth și pe EJ- două „uși” deschise care îmi aminteau un adevăr demn de luat în seamă: că nu eram singură. 

Viața este grea, lungă, frumoasă, dureroasă, incitantă, surprinzătoare, neliniștită, te aduce în stări de agonie, te face să te minunezi, dar totodată poate fi și absurdă și singuratică, așa că nimeni nu ar trebui să treacă prin ea de unul singur.  De fapt, aș îndrăzni să spun că totul ar trebui împărtășit cu cineva.

Tristețea, durerea, pierderea și inima frântă ar trebui să fie precum coordonatele unui GPS, pe care cineva să le poată folosi pentru a scoate pe altcineva din întuneric. Totodată, veselia, credința, dragostea și acceptarea ar trebui să fie precum o „hartă” după care cineva ar trebui să se ghideze pentru a ieși la lumină. 

Iată ce am ajuns să învăț dintr-o experiență prin care nu mi-aș fi dorit să trec vreodată”.

O asemenea experiență dificilă arată cât de valoroasă este prietenia

Cea care s-a confesat „Insider” a recunoscut că, în urma experienței prin care a trecut alături de cele două prietene, a învățat numeroase lucruri, precum:

„Conectarea cu ceilalți reprezintă antidotul pentru singurătate”

„Chiar dacă te conectezi cu ceilalți folosind ecranele și rețelele de socializare, de fapt nu se poate spune că este vorba despre o conectare autentică. Fie că ne prăbușim și ne străduim să ne agățăm de „fărâmele” pe care ni le oferă viața, fie că ne scufundăm sau pur și simplu încercăm să ne înălțăm spre cer, avem nevoie unii de alții”.

„Acceptă că nu poți controla totul”

„Când ne aflăm în situații care nu sunt tocmai ideale, obișnuim să ne risipim inutil energia cu diverse persoane ori lucruri pe care oricum nu le putem controla. Mi s-a rupt apa prematur, am ajuns în spital și mă pregăteam pentru perioada de terapie intensivă neonatală- nici eu, dar nici prietenele mele, nu am avut de ales. Însă atât eu, cât și EJ și Beth am ales să fim optimiste, să ne luptăm și să ne concentrăm asupra micilor momente de bucurie de care aveam parte zi de zi, chiar dacă aveam senzația că spitalul era precum „o închisoare” pentru noi. 

Indiferent de situație, ne putem controla atitudinea, așa că o pereche de „ochelari” cu lentile roz pot face diferența”.

„Umorul este precum un medicament pentru suflet”

„Simțul umorului a fost cel care m-a ajutat cel mai mult să trec peste unele dintre cele mai întunecate momente din viața mea, inclusiv peste perioada în care am stat mult în spital. Uneori, „leacul” pentru a depăși situațiile grave, care pot avea consecințe serioase, este să ai inima mai ușoară. Chiar dacă nu poate să alunge definitiv întunericul, umorul poate reprezenta „focul” la care să te încălzești puțin înainte de furtună. De aceea, mizați cât mai mult pe umor”.

„Vulnerabilitatea întărește legăturile”

„Iată și alt motiv care să te determine să cauți să te conectezi; iată un alt lucru de care merită să ții seama. Nici eu, dar nici Beth sau EJ nu am pretins că totul este perfect, că noi înșine suntem perfecte. Din contră, am scos la iveală cele mai dezagreabile emoții. Fiecare zi a fost diferită- cu suișuri, cu coborâșuri sau cu situații intermediare. Ne-am creat însă un spațiu în care ne simțeam în siguranță și în care beneficiam de libertatea de a ne exprima în funcție de cum ne simțeam în acea zi...

Așa cum am scris și în memoriile mele, sunt situații în viață când lucrurile trebuie să meargă inițial foarte prost pentru a putea apoi să meargă foarte bine. Din acest motiv, fie că avem parte de bucurie, fie că avem parte de tristețe, fie că avem parte de succes ori de eșecuri, fie că ne este teamă, fie că iubim, fie că ne ridicăm sau fie că ne prăbușim, ar trebui să fim suficient de curajoși pentru a împărtăși totul cu ceilalți, întrucât așa trebuie să stea lucrurile, să ne împărtășim viețile cu ceilalți”. 

Două fetițe de patru și cinci ani au devenit cele mai bune prietene după ce au fost diagnosticate în aceeași zi cu cancer