Din grija pentru copilul tau

Ei sunt cei mai bogați copii din lume!

Bogați, cunoscuți în toată lumea, adorați de sute de fani și urmăriți de fotografi, asemeni părinților lor faimoși. North West, copiii Beckham sau copiii Pitt se numără printre copiii cei mai bogați de peste hotare, ale căror haine, jucării și accesorii i-ar face invidioși pe mulți dintre adulții din întreaga lume. Se spune că banii nu aduc fericirea, însă numărul lor da, cel puțin asta ne arată cei mai bogați copii din lume. 

Copiii vedetelor sunt bogați, nimeni nu poate pune la îndoială acest lucru. Însă, te-ai gândit oare cât sunt de bogați și câte cifre înregistrează averea lor care este într-o continuă creștere? Ei bine, a venit timpul să descoperi micile vedete ale căror conturi în bancă sunt echivalente cu salariul multor oameni pe câțiva ani. Acești micuți chiar pot avea orice își doresc. Ei sunt cei mai bogați copii din lume!

Prințul George

printul georgeAșa cum era de așteptat, un titlu regal vine la pachet cu o serie de privilegii. La cei aproape 4 ani ai săi, Prințul George Alexander Louis de Cambridge este deja milionar. Acesta este al treilea moștenitor în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, astfel încât compania ce se ocupa cu veniturile casei regale îi asigură prințului aproximativ 5 milioane de dolari în proprietăți. Mai mult decât atât, acest copil bogat primește 400 de milioane de dolari anual pentru a fi îngrijit cum se cuvine.

Knox și Vivienne Pitt

knox si vivienne pittPotrivit publicațiilor de peste hotare, gemenii Angelinei Jolie și Brad Pitt ar fi fericiții deținători ai unei averi impresionante. Deși aceștia sunt doar doi dintre cei șase moștenitori ai familiei, sursele spun că fondul lor ar avea o sumă greu de închipuit, care a fost înființat de Angelina și Brad la scurt timp după venirea lor pe lume. Cei doi actori au fost tot timpul rezervați în ceea ce privește expunerea copiilor, astfel încât au vândut publicației People prima fotografie cu Knox și Vivienne, suma primită fiind depusă în contul pentru viitor al micuților.

North West

north westEste primul copil al cuplului Kanye West și Kim Kardashian. Deși are doar 4 ani, micuța a făcut cunoștință cu celebritatea și cu părțile frumoase ale statutului de vedetă. Micuța a fost surprinsă de paparazzi în hăinuțe și accesorii semnate de creatori celebri, printre care se numără și o gentuță Louis Vuitton în valoare de 750 de lire sterline. Se pare că toate prezentările de modă la care a luat parte în primul rând, alături de celebra sa mamă, au făcut-o pe micuță să prindă "microbul" modei.

Suri Cruise

suri cruiseSe pare că fetița lui Tom Cruise și Katie Holmes se bucură din plin de notorietate adusă de carierele părinților săi. Suri este o domnișoară în adevăratul sens al cuvântului, având o garderobă impresionantă. Copila, în vârstă de 10 ani, are propria colecție de pantofi, estimată la suma de 150.000 de dolari. Mai mult decât atât, fiecare aniversare a acesteia este motiv de sărbătoare, cu mâncare, tort și prăjituri în valoare de câteva zeci de mii de dolari.

Blue Ivy Carter

blue ivyCum poate fi copilul unuia dintre cele mai bogate cupluri din industria muzicală? Foarte bogat! Da, micuța Blue Ivy (5 ani) are locul asigurat în grupul copiilor foarte bogați. Aceasta are parte de călătorii exotice cu avion privat și un dulap demn de invidiat. Nici petrecerile de ziua sa de naștere nu sunt deloc de ignorat. Când aceasta a împlinit 1 an, părinții săi au cheltuit suma de 200.000 de dolari. Jay Z și Beyonce nu sunt deloc zgârciți nici când vine vorba despre cadourile prințesei lor, cumpărându-i o păpușa Barbie încrustată în diamante ce valorează 80.000 de dolari.

Jaden și Willow Smith

jaden si willow smithCopiii Smith au ajuns la stadiul de adolescenți, care au început să pună bazele propriilor averi. Jaden (18 ani) și Willow (16 ani) au conturi în bancă, estimate la 8 milioane de dolari, respectiv 4 milioane de dolari. Jaden și-a făcut deja cunoscut numele pe marile ecrane, în timp ce Willow a intrat în topurile muzicale.

Copiii Beckham

copiii beckhamBrooklyn, Romeo, Cruz și Harper Beckham sunt copiii bogați din toate punctele de vedere. Aceștia beneficiază de averea lui David Beckham, 350 de milioane de dolari și a Victoriei Beckham, 300 de milioane de dolari. În plus, au norocul de a avea niște părinți dedicați, care se implică în viețile lor indiferent de statutul lor de vedetă. Copiii Beckham au îmbrăcat haine de la case de modă importante de când au venit pe lume și au avut jucării la care unii copii doar au visat. Părinții lor le-au construit o casă în copac de 50.000 de dolari și le-au cumpărat o casă de distracții în valoare de 187.000 de dolari.

Surse: huffingtonpost.com, myfirstclasslife.com, therichest.com.

Cele mai frumoase femei din lume și copiii lor! Le-au moștenit genele?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Motivul pentru care copiii japonezi sunt cei mai sănătoși din lume
    Motivul pentru care copiii japonezi sunt cei mai sănătoși din lume

    Un studiu al publicației medicale britanice „The Lancet" a arătat motivele pentru care copiii japonezi sunt cei mai sănătoși din lume.

    Cei mai celebri septupleti din lume au implinit 20 de ani. Vezi cum arata acum – FOTO
    Cei mai celebri septupleti din lume au implinit 20 de ani. Vezi cum arata acum – FOTO

    Bobbi si Kenny McCaughey au reusit, in 1997, ceea ce altii ar fi spus ca este imposibil. Dupa ce o nascuse pe Mikayla Marie cu in an mai inainte, Bobbi era din nou insarcinata. Drumul spre...

    Profesoară din România premiată de Microsoft ca unul dintre cei mai inovatori dascăli din lume
    Profesoară din România premiată de Microsoft ca unul dintre cei mai inovatori dascăli din lume

    Este minunat atunci când aflăm povești de succes ale oamenilor care se dedică trup și suflet meseriei lor și, mai mult decât atât, le sunt recunoscute meritele pe plan...

    Afla ce popor are cei mai buni parinti din lume si de ce
    Afla ce popor are cei mai buni parinti din lume si de ce

    Scriitoarea americana Pamela Drukerman a plecat din tara sa natala, Statele Unite, si s-a mutat in Franta, dupa ce a ajuns la concluzia ca francezii sunt cei mai buni parinti din lume. In...

    Nepoțelul de numai 10 zile al unuia dintre cei mai mari cântăreți din lume a murit
    Nepoțelul de numai 10 zile al unuia dintre cei mai mari cântăreți din lume a murit

    Veste tragică pentru fanii unuia dintre cei mai mari artiști ai orei actuale - nepoțelul său de numai 10 zile s-a stins din viață! Familia este profund îndurerată ca urmare a...

    Raport internațional: Trei din patru copii care sunt uciși și răniți grav în lume sunt victimele armelor explozibile
    Raport internațional: Trei din patru copii care sunt uciși și răniți grav în lume sunt victimele armelor explozibile

    Ucraina, Siria, Afganistan și Yemen sunt câteva dintre țările unde viețile copiilor sunt amenințate. Trei sferturi dintre decesele și vătămările în rândul copiilor...

    Raport Eurostat: copiii din România sunt cei mai sănătoși din Europa
    Raport Eurostat: copiii din România sunt cei mai sănătoși din Europa

    Vești bune pentru familiile din statele membre ale Uniunii Europene. Se pare că starea de sănătate a copiilor este bună, spre foarte bună. Locul fruntaș este ocupat de micuții din...

    © 2019 Qbebe