Vedete care refuză să le lase o moștenire copiilor

Vedete care refuză să le lase o moștenire copiilor

Irina Olteanu - Redactor Senior

Statutul de vedetă aduce cu sine și averi impresionante. Deși pare de la sine înțeles că în calitate de părinte îți dorești să transmiți tot ce ai copilului tău, iată că o mulțime de celebrități nu își doresc să le lase o moștenire copiilor. Iată câteva dintre acestea precum și motivele care se ascund în spatele deciziei lor.

1. Barron Hilton

Proprietarul faimosului lanț hotelier care îi poartă numele a decis că 97% din averea pe care o deține să fie donată în scop caritabil, respectiv Fondului Conrad Hilton. Hotărârea sa are legătură cu comportamentul fiicei sale, Paris, care a compromis imaginea familiei (condus în stare de ebrietate, expunere în ipostaze indecente etc).

 

Have a sexy #NationalBikiniDay #Paris #ParisHilton

A post shared by Paris Hilton (@parishilton) on

2. Bill Gates

Împreună cu Warren Buffett acesta a pus bazele unei înțelegeri realizate între milionari și miliardari, care presupune că membrii săi își vor dona averile în scop caritabil. În cadrul Fundației Bill&Melinda Gates au fost strânși deja mare parte din semnatari, mai mult de 78 miliarde dolari, iar fundația va primi restul banilor după decesul lor. Conform fondatorului Microsoft, copiii lor, Jennifer, Phoebe și Rory, trebuie să muncească și să înțeleagă importanța muncii în viață.

vedete care refuza sa lase mostenire copiilor

3. Elton John

Cântărețul și compozitorul Elton John alături de partenerul său, David Furnish, au decis să nu lase bani moștenire fiilor. Cei doi intenționează să își doneze în scop caritabil, explicându-și gestul prin dorința de a învăța copiii ce înseamnă respectul, munca și valoarea banilor. Zachery și Elijah se bucură de o viață extraordinară, dar, după cum susține muzicianul, dacă le oferi totul pe tavă nu vei face decât să le distrugi viețile.

4. Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg și soția sa au decis și ei să adere la inițiativa lui Bill Gates. Acesta dorește să sponsorizeze proiecte din sfera sănătății, educației și rezolvării problemelor sociale. 99% din averea lor totală, adică o sumă de aproximativ 63.5 miliarde dolari vor ajunge în cadrul fundației pe parcursul vieții părinților, iar restul de bani le va rămâne moștenire copiilor.

 

5. Gene Simmons

Basistul legendar al trupei Kiss a hotărât că va renunța la averea sa în beneficiul carității. Cei aproape 300 milioane dolari câștigați de muzician pe parcursul carierei sale artistice vor fi transferați către organizații nonprofit. Gene susține că această decizie va ajuta copiii să învețe să fie independenți și să își găsească propriul drum. A prevăzut însă pentru Nick și Sophie o alocație anuală pentru chirie și necesități zilnice.

6. Ashton Kutcher și Mila Kunis

Cei doi actori au declarat că moștenirea și trusturile mari îi determină pe copii să își piardă motivația și îi privează de dorința de a crea noi întreprinderi. Din acest motiv banii lor vor fi folosiți în scop caritabil după decesul lor. Cu toate acestea, Ashton Kutcher a declarat că dacă copiii săi reușesc să creeze un plan de afaceri solid este pregătit să devină investitor.

Night out with the wife

A post shared by Ashton Kutcher (@aplusk) on

 

7. Sting

Pe numele său real Gordon Matthew Thomas Sumner, muzicianul a reușit să atingă succesul de unul singur și nu dorește să influențeze în vreun fel procesul de a dobândi succesul pentru copiii săi. El este căsătorit cu Trudie Styler, are 6 copii, dar în anul 2014 a declarat că nu va lăsa niciun ban copiilor deoarece are de gând să îi cheltuie pe toți. Plătește o echipă mai mare de 100 de persoane și susține ca are obligații față de ei.

8. Jackie Chan

Ambii copii ai lui Jackie Chan, atât legali cât și din afara căsătoriei, nu vor ajunge să îi cheltuie averea. Vedeta intenționa să doneze jumătate din avere în scopuri caritabile, dar s-a răzgândit în 2012 și a decis să doneze întreaga avere. Explicația sa a fost simplă: dacă Jaycee Chan consideră că merită banii, va fi capabil să îi strângă singur. Pe de altă parte, sunt șanse totuși să se răzgândească din nou, deoarece a declarat că dacă nu îi lasă averea fiului, cui ar putea să o lase?!

 

9. Pierre Omidyar

Creatorul renumitului eBay, acesta a acumulat o avere de 8.1 miliarde și, conform acestuia, este mai mult decât familia sa va avea nevoie. Omul de afaceri consideră că banii nu trebuie ținuți în mână, ci trebuie să circule și intenționează să îi doneze unei fundații caritabile.

10. George Lucas

După ce a creat renumitul film Star Wars, regizorul nu a mai avut probleme financiare, dar nici nu dorește să lase moștenire toți banii celor 4 copii. Și el face parte din asociația lui Bill Gates și urmează să doneze 4.5 miliarde pe care le-a primit pentru vânzarea francizei Jedi pentru dezvoltarea educației. Ideea i s-a părut atât de interesantă încât George Lucas a promis că va dona toată averea în beneficiul societății.

11. Simon Cowell

În anul 2013 Simon Cowell era implicat în proiectul X Factor și a declarat că el nu crede în transmiterea averii de la o generație la alta și că preferă să lase banii organizațiilor pentru copii și animale. Din punctul său de vedere, moștenirea pe care o poate lăsa orice om constă în faptul că ai oferit suficiente oportunități oamenilor pentru a se descurca mai bine, că le-ai oferit timpul tău, că i-ai învățat ceea ce știi. Cu o avere estimată la 550 milioane dolari, nu se știe însă dacă își va menține părerea concret, cu privire la fiul său Eric.

vedete care refuza sa lase mostenire copiilor

13. Nigella Lawson

Aceasta este cunoscută drept o scriitoare în domeniul culinar, personalitate tv și jurnalistică, cu o avere aproximată la 15 milioane dolari. Ea are doi copii adulți din prima căsătorie și o fiică vitregă din cea de-a doua, cu Charles Saatchi, care s-a finalizat în 2013. A declarat în anul 2008 într-un interviu că este hotărâtă să nu le ofere copiilor securitate financiară deoarece îi va distruge. Le va lăsa suficienți bani încât să poartă duce un trai decent, dar după ce își finalizează studiile trebuie să se întrețină singuri, la fel cum a făcut și ea.

Surse: www.mirror.co.uk; https://brightside.me; http://modernmediamaze.com

Articolul urmator
Poze din copilărie cu vedete din România

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fostul meu partener mi-a lăsat moștenire toată averea lui, în loc să o lase soției și copiilor lui
    Fostul meu partener mi-a lăsat moștenire toată averea lui, în loc să o lase soției și copiilor lui

    După o relație de 20 de ani curmată brusc de infidelitatea partenerului, femeia a decis să pună capăt relației. La scurt timp, bărbatul s-a mutat cu amanta, cu care s-a și...

    Ce moștenire vrea să lase Codin Maticiuc fiicei sale, Smaranda: „Nu aș vrea să las moșteniri care să atârne ca o piatră de moară”
    Ce moștenire vrea să lase Codin Maticiuc fiicei sale, Smaranda: „Nu aș vrea să las moșteniri care să atârne ca o piatră de moară”

    Ani la rând Codin Maticiuc era cunoscut, în presă mondenă, pentru cuceririle sale amoroase și pentru sumele obscene pe care le cheltuia în cluburile de noapte. Venirea...

    O mamă refuză să îi lase pe membrii familiei să îi atingă fetița de doi ani fără aprobarea ei
    O mamă refuză să îi lase pe membrii familiei să îi atingă fetița de doi ani fără aprobarea ei

    Îți mai aduci aminte când erai copil și de fiecare dată când mergeai cu părinții tăi în vizită la rude sau prieteni de familie, nu scăpai neciupit de obraji...

    Mama refuza să ne lase să credem în Moș Crăciun pentru că nu este meritul lui pentru cadourile pe care le primim
    Mama refuza să ne lase să credem în Moș Crăciun pentru că nu este meritul lui pentru cadourile pe care le primim

    Discuțiile cu privire la Moș Crăciun fac parte dintre cele care îi pun pe părinți în fața unor provocări. Dacă unii dintre ei preferă să amâne cât mai mult...

    4 zodii care sunt născute să strălucească. Au carismă și stofă de vedete
    4 zodii care sunt născute să strălucească. Au carismă și stofă de vedete

    Anumite persoane îi cuceresc pe cei din jur fără efort, știu cum să se facă plăcute și devin rapid cele mai populare dintr-un grup. Dacă te numeri și tu printre asemenea...

    Cea mai bătrână mamă din România, Adriana Iliescu, se luptă pentru a-i asigura o moștenire fiicei sale
    Cea mai bătrână mamă din România, Adriana Iliescu, se luptă pentru a-i asigura o moștenire fiicei sale

    În anul 2005, când și-a adus pe lume fiica, Adriana Iliescu intrase în „Cartea Recordurilor” pentru cea mai în vârstă femeie care a reușit să...

    "Am avut grijă de afacerea tatălui meu ani la rând, dar el i-a lăsat-o moștenire fratelui meu"
    "Am avut grijă de afacerea tatălui meu ani la rând, dar el i-a lăsat-o moștenire fratelui meu"

    Un tânăr care și-a sacrificat 12 ani din viață pentru afacerea familiei a primit cumplita veste că business-ul urma să revină fratelui lui. Cu sprijinul angajaților alături de...

    7 sfaturi care te vor ajuta să comunici cu un adolescent care refuză să-ți vorbească
    7 sfaturi care te vor ajuta să comunici cu un adolescent care refuză să-ți vorbească

    Pe măsură ce copilul crește și devine adolescent, se întâmplă adesea să nu mai comunice cu părintele la fel cum o făcea când era mic. Dacă vrei să te (re)apropii...

    © 2024 Qbebe