Cum se descurcă părinții cu autism în creșterea copiilor lor?

La fel ca și în cazul copiilor, adulții cu tulburare din spectrul autist (TSA) pot fi mai funcționali, sau mai puțin funcționali - în sensul în care au nevoie de asistență pentru a desfășura anumite activități și în general, nu pot duce o viață independentă. În aceeași notă, nu toți adulții diagnosticați cu autism pot crește copii; la fel ca și adulții neurotipici, de altfel - nu toți sunt făcuți pentru a fi părinți. 

Pentru a contura o idee mai clară asupra a ceea ce înseamnă să fii un părinte diagnosticat cu autism și totodată, pentru că studiile pe acest subiect sunt încă limitate, mai mulți părinți atipici și-au dezvăluit perspectiva unică asupra parenting-ului.

„Eu am aflat că am autism după ce ambii mei copii au primit același diagnostic. Psihologul cu care lucram m-a ajutat să-mi dau seama că experiența mea de copil nu a fost prea diferită de a lor, iar în acel moment am avut o revelație și după o serie de teste, am fost diagnosticată cu autism.

Am fost diagnosticată cu autism la aproape 40 de ani. Totul are sens acum

 

Faptul că am primit același diagnostic, m-a determinat să fiu un părinte mai bun, mai atent la nevoile copiilor mei și totodată să-i înțeleg mai bine. 

Nu în ultimul rând, m-a ajutat să am mai multă înțelegere și față de mine și îmi înțeleg mai bine nevoile.

De pildă, eu am nevoie de multă liniște; nu suport zgomotele prea puternice, ca ascultatul muzicii tare sau săritul prin casă; așa că le-am cumpărat copiilor câte o pereche de căști și le-am spus că cel puțin o oră pe zi, am nevoie de linisște, ca să-mi încarc bateriile. I-am încurajat să facă la fel, pentru că și ei au această nevoie.

Ca părinți, avem o datorie față de copiii noștri, atât ca părinți cu TSA, cât și ca părinți neurotipici, aceea de a fi bine cu noi, pentru a crește copii echilibrați mental și emoțional; dar și aceea de a-i ajuta pe copiii noștri să-și înțeleagă nevoile și să-și cunoască drepturile; să lupte pentru viața lor, pentru locul lor în societate și pentru ceea ce li se cuvine”, a scris Jennifer, o mamă cu tulburare din spectrul autist, potrivit verywellhealth.com.

Specialiștii încurajează persoanele neurodivergente să caute grupuri de suport, sau diferite grupuri de părinți cu tematici comune; precum și să solicite ajutorul ori de câte ori au nevoie, fie că vorbim de o rudă, de un prieten sau de partenerul de cuplu.

Nu e ușor să navighezi prin lume cu un diagnostic care nu te va părăsi, probabil, niciodată, mai ales într-o societate în care prejudecățile sunt „la ele acasă”, însă asta nu înseamnă că nu există și persoane dispuse să ajute: terapeuți, medici, voluntari, prieteni, oameni cu spirit civic…trebuie doar să îi găsești.